Un șofer băut a provocat un accident rutier în urmă căruia atât el cât și alte două persoane au ajuns la spital, unde au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Evenimentul rutier s-a produs joi, 27 noiembrie, la ora 22:01, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier în municipiu. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit că un șofer de 30 de ani, din Tecuci, aflat la volanul unui autoturism care circula pe strada Tecuciul Nou, dinspre comuna Munteni către centrul municipiului, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Tecuci.
În urma impactului, ambii conducători auto au fost răniți, alături de o tânără de 18 ani, din Tecuci, pasageră în autoturismul care se deplasa regulamentar. Toate cele trei persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Șoferul vinovat de producerea accidentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate și probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului și dispunerii măsurilor legale care se impun.

