Luni, 1 decembrie 2025, de Ziua Naţională a României, în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, în bisericile parohiale şi cele mănăstireşti din Eparhia Dunării de Jos, a fost oficiată slujba de Te-Deum în semn de recunoştinţă pentru libertatea, demnitate şi unitatea poporului român, precum şi de cinstire a eroilor şi personalităţilor bisericeşti şi civile care au contribuit la înfăptuirea unităţii naţionale a românilor.
La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, slujba de Te-Deum la sărbătoarea naţională a României a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, aflăm de la părintele Rareş Bucur.
În cuvântul de învăţătură adresat participanţilor la acest eveniment, autorităţi, militari şi veterani, ÎPS Casian a vorbit despre procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit, sub purtarea de grijă a Milostivului Dumnezeu şi prin vrednicia, eroismul şi jertfa făuritorilor acestei mari unităţi a românilor.

