Polițiștii de frontieră gălățeni au confiscat articole pirotehnice aduse din Moldova

Polițiștii de frontieră gălățeni au confiscat articole pirotehnice aduse din Moldova
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Oamenii legii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier au descoperit un cetățean român care transporta mai multe articole pirotehnice fără să dețină autorizație.

Marţi, 30 decembrie, în jurul orei 22.00, s-a prezentat la Galați-Rutier pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în țară un cetățean român, în vârstă de 22 ani, şofer al unui autoturism înmatriculat în România. La controlul de frontieră, într-un rucsac aflat pe bancheta din spate a autovehiculului, au fost descoperite 21 de materiale pirotehnice de diferite tipuri.

Bunurile descoperite, în valoare totală de 300 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și depozitate în camera de corpuri delicte. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37, alin. (2) din Legea nr. 92 din 6 iunie 2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive și contrabandă calificată.

Reamintim că, potrivit modificărilor recente ale legislației, deținerea, comercializarea și utilizarea materialelor pirotehnice sunt supuse unor condiții mai stricte, iar folosirea acestora de către persoane neautorizate este sancționată.

Citit 153 ori Ultima modificare Miercuri, 31 Decembrie 2025 12:19

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro