Gerul a pus stăpânire pe Galați, iar temperaturile extrem de scăzute anunțate pentru următoarele zile și nopți pot crea probleme serioase gospodăriilor, mai ales celor racordate la rețeaua de apă prin branșamente exterioare. Reprezentanții Apă Canal Galați avertizează că înghețul poate provoca avarii costisitoare, dacă instalațiile nu sunt protejate corespunzător.
Reprezentanții instituției atrag atenția că primele afectate de frig sunt contoarele și conductele amplasate în căminele de branșament. Acestea trebuie verificate cu atenție pentru a fi bine închise, uscate și ferite de infiltrații de apă sau zăpadă. Chiar și o cantitate mică de umezeală poate duce la îngheț, iar consecințele pot fi blocarea conductelor sau spargerea instalațiilor.
O altă măsură esențială este izolarea corectă a contorului și a conductelor. Materialele recomandate sunt cele speciale pentru protecție termică, precum polistirenul, poliuretanul sau vata bazaltică prevăzută cu folie. Reprezentanții Apă Canal subliniază că textilele, hârtia sau alte materiale improvizate pot reține umezeala și pot agrava problema, în loc să o rezolve.
Pentru cei care au robinete în curte, este important ca acestea să fie închise și golite complet. O simplă picătură de apă rămasă în instalație poate îngheța și poate produce blocaje sau fisuri. De asemenea, orice semn de umezeală sau pierdere de apă trebuie tratat cu maximă seriozitate și remediat rapid.
Atenționări speciale sunt adresate și persoanelor care urmează să plece de acasă pentru o perioadă mai lungă. În astfel de situații, golirea instalației interioare de apă este o măsură de siguranță care poate preveni pagube importante și surprize neplăcute la întoarcere.
Apă Canal Galați face apel la populație să nu încerce improvizații periculoase în cazul în care instalațiile îngheață. Dezghețarea cu flacără deschisă sau turnarea de apă fierbinte pe contor sunt strict interzise și pot duce la accidente grave sau distrugeri ale echipamentelor.
În cazul în care branșamentul sau contorul a înghețat, soluția corectă este apelarea dispeceratului companiei, la numărul 0236.463.294, unde echipele specializate pot interveni în siguranță.
Reprezentanții operatorului de apă subliniază că un minim de atenție acordat acum instalațiilor poate însemna economii importante de timp, bani și nervi.

