Finalul acestei săptămâni, 7-8 februarie, va fi dominat de roboți, care se vor întrece să rezolve sarcinile pentru care au fost antrenați și evident pentru a se situa pe un loc cât mai sus în clasamentul final.
Participarea la competiţie a echipei gălăţene ByteForce nu este întâmplătoare, elevii, profesorii și roboțelul confecționat de ei trecând prin numeroase alte probe pentru a-și asigura calificarea la Campionatul de robotică din regiunea Sud-Est, "First Tech Challenge". La întâlnirile regionale, fiecare echipă joacă un număr de meciuri și sunt împerecheate după clasament, ceea ce face ca partenerii să fie de toate tipurile (slabi, medii sau buni), la fel și adversarii.
Acum, echipa ByteForce a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” (CNVA) se află pe locul 5 în clasamentul regiunii Sud-Est a Campionatului de robotică "First Tech Challenge" și pe primul loc în Galați, înaintea concursului Romania South-East League Tournament, care va avea loc în perioada 7-8 februarie, la Sala Sporturilor "Olimpia" din Ploiești.
Iată rezultatele obţinute de ByteForce înainte de turneul de la Ploiești: 4 victorii din 6 meciuri la "Eastern Royal Arena" Ploieşti, pe 13 decembrie 2025; 2 victorii din 6 meciuri la "Defrost Meet" Iași, pe 11 ianuarie 2026; 4 victorii din 6 meciuri la "Meet the Alumni" Bucureşti, pe 25 ianuarie; 4 victorii din 6 meciuri la "Câmpina X.I.", pe 31 ianuarie 2026.
ByteForce a organizat, împreună cu RoSophia și Heart of RoBots din Buzău, turneul "Frozen Artefact Throwdown", desfășurat pe 18 ianuarie 2026, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, la care au participat 12 echipe înscrise în Programul Național de Educație STEM „First Tech Challenge”, derulat de Asociația "Nație prin Educație", din care fac parte peste 220 de echipe din țară și peste 5.000 de elevi. "Nație prin Educație" este o asociație non-profit fondată de Dana Războiu, care promovează și susține educația STEM şi organizează, din 2016, Programul "First Tech Challenge".

