„Parada planetelor”, pe cerul nopţilor de weekend. Fenomen astronomic extem de rar

„Parada planetelor”, pe cerul nopţilor de weekend. Fenomen astronomic extem de rar
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

La sfârșitul lunii februarie, vom avea parte de un fenomen astronomic extem de rar, o adevărată "paradă" a planetelor, când șase astfel de corpuri cereşti se vor alinia simultan, într-un spectacol superb, iar majoritatea vor fi vizibile şi cu ochiul liber.

De obicei, după apusul soarelui, pe cerul nopţii se pot vedea doar două sau trei planete. Alinierea a patru sau cinci planete, care poate fi observată cu ochiul liber, are loc o dată la câțiva ani, iar alinierea a șase sau șapte planete se produce mult mai rar.

Sâmbăta aceasta, pe 28 februarie, Mercur, Venus, Jupiter și Saturn vor fi vizibile cu ochiul liber, dacă cerul va fi senin, iar Uranus și Neptun vor putea fi observate în continuarea lor, însă doar cu binoclul sau telescopul.

Pentru a fi martori ai acestui fenomen, trebuie să ieșiți afară la aproximativ o oră după apusul soarelui și să vă îndepărtați de clădirile înalte și de copacii care vă pot bloca vederea. Dacă veţi privi cerul spre vest, veţi putea observa planetele Mercur, Venus și Saturn aproape de orizont, iar Jupiter va fi ceva mai sus, împreună cu Uranus și Neptun.

„Dacă un corp ceresc strălucește, este stea. Dacă nu strălucește, este planetă”, precizează astronomii, într-un ghid pentru iniţierea amatorilor de observaţii celeste.

Parada planetelor ar trebui să fie vizibilă atât în acest weekend, cât și în zilele următoare. În cele din urmă, Mercur va dispărea și se va scufunda sub orizont.

Citit 350 ori Ultima modificare Marți, 24 Februarie 2026 12:57

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro