După 16 ani la putere, Viktor Orban a fost învins, fără drept de apel, de Peter Magyar, în alegerile generale din Ungaria, ţară în care premierul este şeful de facto al statului, preşedintele având doar un rol "decorativ". Rezultatul nu constituie o mare surpriză, în condiţiile în care partidul lui Magyar era cotat drept mare favorit de o bună bucată de vreme.
"Performanţele" economice ale lui Orban din ultimii ani, apropierea de Vladimir Putin şi "reuşita" politică de a deveni "oaia neagră" a continentului, care a adus după sine blocarea unei bune părţi a fondurilor europene, au fost decisive pentru electoratul maghiar, al cărui nivel de trai a scăzut vizibil. Sub conducerea lui Orban, Ungaria a ajuns, dintr-o ţară de top a fostului bloc comunist, pe o poziţie dinspre coada clasamentului. Începută cu faimosul iliberalism, doctrină care aparent avantaja populaţia de rând, "domnia" lui Viktor Orban s-a transformat treptat într-o autocraţie clasică, în care puterea este concentrată într-o singură mână, iar sistemul impus de premierul ce părea etern a transformat ţara într-o adevărată feudă, în care şeful controla absolut totul, de la sistemul judiciar la politica economică. Din ce în ce mai departe de democraţie şi cu un nivel de trai în scădere accentuată, populaţia Ungariei a fost determinată să iasă la vot într-o proporţie covârşitoare (77,8%), cu 10-15 puncte procentuale mai mult decât la alegerile anterioare.
Interesant este faptul că "sistemul" maghiar, deşi părea infailibil, s-a reformat practic din interior, Peter Magyar fiind ani buni membru de vază al partidului lui Orban. Ruptura dintre cei doi lideri, care a avut loc cu doar trei ani în urmă, a fost determinată mai degrabă de interese personale, după un scandal în care a fost implicată soţia lui Magyar, ministru al Justiţiei în guvernul Orban. Nu este foarte clar în momentul de faţă dacă noul lider are o structură politică total diferită de cea a lui Orban, el fiind crescut ca politician în partidul-sistem al lui Orban, însă este fără discuţie mult mai deschis la dialog şi, peste toate, reprezintă o schimbare.
De altfel, schimbarea este şi dezideratul pe care îl clamează de câţiva ani buni şi alegătorii români, sătui şi ei de sistemul partidului-stat, care a acaparat şi la noi cam tot ce mişcă în ţară şi care acţionează parcă în ciuda populaţiei. Din păcate, la noi nu există în momentul de faţă o grupare politică suficient de credibilă încât să poată fi votată fără strângere de inimă. Poate va apărea, pentru că până la alegerile din 2028 mai este ceva timp, iar închistarea celor aflaţi la conducere poate genera chiar o scindare asemănătoare celei din Ungaria. Dar chiar şi dacă nu se va întâmpla asta şi vom rămâne pe liste cu aceleaşi partide ca acum, schimbarea are toate şansele să se producă, indiferent spre cine se vor duce voturile peste doi ani, pentru că tăvălugul, odată pornit, nu mai poate fi oprit. Iar Ungaria este doar cel mai recent exemplu.
