Elegie pe Scara Oschi (şi retur)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sunt pe o scară, undeva...şi cred că urc...un fel de frică

încearcă să mă ţină-n loc, să mă întoarcă şi să-mi zică:

ajută-te, nu mai visa, nu mai spera în haimanale,

cunoaşte-te măcar un pic, dă foc nemerniciei tale!

 

Desigur, mă opresc un strop...uit de iluzii şi urcare,

mă uit la mine, nu am rost, nu am cătare, nu am lege,

întreb ce nu am întrebat: din câtă semiramidare

am grădinit zeilor mei, care va şti să mă dezlege?

 

Căci zeii mei sunt foarte mulţi: de lut, de iarbă, de fântână,

de carne, de metal, de lemn, chiar de hârtie şi de iască,

de piatră şi de ce nu ştiu, de ce va fi să mai rămână

când scara se va termina...şi caii vor veni să pască!

 

Şi cred că urc...dar nu cunosc nimica din deşertăciune...

un fel de teamă stă pe gând, mă târcoleşte şi îmi spune:

cunoaşte-te măcar un pic, nu vine nici un zeu să-ţi vâre

în traistă şi în ce nu ştii...ai grijă, eşti în coborâre!

Citit 7681 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Mai 2013 14:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.