D.C. Predescu

D.C. Predescu

CSM Arcada Galaţi s-a calificat în finala campionatului de volei

Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 21:53 | Publicat în EVENIMENT
Formaţia CSM Arcada Galaţi s-a calificat în finala campionatului naţional de volei masculin, după ce a învins, sâmbătă seara, în meciul decisiv din semifinale, echipa Dinamo Bucureşti. Partida a treia din semifinale, disputată în Sala Sporturilor "Dunărea", s-a încheiat cu succesul gazdelor, care s-au impus cu scorul de 3-2 (25-14, 21-25, 23-25, 25-23, 15-9). În primele două jocuri din semifinale, Arcada a câştigat cu 3-1 la Galaţi şi a pierdut cu 3-2 la Bucureşti. În ce ...

E (aproape) război, Ioane!

Joi, 04 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
În momentul împărţirii banilor europeni pentru spitale, în 2022, a fost un scandal monstru. Numeroase unităţi medicale n-au "prins" lista celor 49 de spitale eligibile pentru suma de 2,45 miliarde de euro alocată investiţiilor în sănătate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), printre acestea numărându-se şi corpul nou anunţat la Spitalul Judeţean Galaţi. Ulterior, câteva luni mai târziu, lista potenţialelor unităţi finanţabile s-a redus la 27. Anul ...

Majorarea pensiilor în septembrie, între promisiuni şi calcule

Miercuri, 27 Martie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
De câteva săptâmâni bune, aproape că nu există zi în care reprezentanţi ai Ministerului Muncii să nu se laude cu majorarea pensiilor din luna septembrie, prin intrarea în vigoare a punctelor de stabilitate. Date de aplicare sigure, exemple de calcul din care reies cifre neverosimile, o altă indexare importantă în ianuarie 2025 şi multe alte promisiuni care mai de care mai spectaculoase, toate fac parte din "arsenalul" scos la bătaie odată cu intrarea guvernanţilor în campania ...

Traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare

Miercuri, 20 Martie 2024 18:01 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cunoscută ca "Legea 2 Mai", după numele localității în care un şofer aflat sub influenţa stupefiantelor a ucis doi tineri, actul normativ promulgat miercuri de preşedintele Klaus Iohannis prevede că persoanele condamnate pentru trafic de droguri de mare risc merg obligatoriu la închisoare, neputând primi pedepse cu suspendare.Inițiativa legislativă a fost înaintată de PNL, în urma accidentului din luna august 2023 din localitatea 2 Mai, în care Vlad Pascu, un tânăr care conduc ...

Ziua Poliției, marcată la Tecuci

Joi, 21 Martie 2024 11:01 | Publicat în Regional
Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" din Tecuci, în parteneriat cu Poliţia Municipiului Tecuci, organizează vineri, 22 martie 2024, în intervalul orar 9,00 - 13,00, "Ziua Poliţiei Române la muzeu", ediţia a II-a. În cadrul manifestării, trupele Serviciului pentru Acţiuni Speciale vor prezenta arme, autospeciale şi echipamente de intervenţie. De asemenea, la sediul muzeului se va desfăşura un "Atelier de criminalistică", cu prezentarea instrumentarului de lucru utilizat în acţiunile ...

O nouă ediţie a Campionatului Naţional de cultură generală

Miercuri, 20 Martie 2024 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Ediţia 2024 a Campionatului Naţional de cultură generală (quiz) se va desfăşura sâmbătă, 23 martie, de la ora 11,30, într-un nou spaţiu, ST.UP Cafe (situat în Complexul "Ţiglina I", strada Regiment 11 Siret). Competiţia se va desfăşura concomitent în mai multe oraşe din ţară, printre care şi Galaţi. Concursul va cuprinde atât o probă individuală, cât şi una pe echipe formate din patru membri. Ambele competiţii vor aduce în faţa participanţilor câte 120 de între ...

Din ce în ce mai aproape de război

Luni, 18 Martie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
În ultima perioadă, mulţi oficiali europeni se referă din ce în ce mai des la posibilitatea unui război Rusia - Europa, într-un viitor care nu pare deloc îndepărtat. Potrivit unor rapoarte interne ale serviciilor germane de informaţii, Rusia ar putea ataca teritorii NATO "după 2026", creşterea producţiei de arme a Moscovei şi desfăşurarea de rachete în vestul ţării şi în Belarus indicând, în opinia analiştilor, pregătirea unui conflict major cu Occidentul. Inclusiv minis ...

Nu deschideţi şampania, tezaurul e tot la Moscova!

Sâmbătă, 16 Martie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Parlamentul European a solicitat Federației Ruse, printr-o rezoluţie adoptată joi, la Strasbourg, să returneze integral României tezaurul național, sechestrat de Moscova în perioada 1916-1917. "Parlamentul regretă că Rusia nu a restituit integral României tezaurul său național, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor și cutumelor internaționale", a precizat Parlamentul European, în declaraţia votată cu o largă majoritate.În timpul Primului Război Mondial, România a tr ...

Concurs de cultură generală pentru elevi

Luni, 11 Martie 2024 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
"Academia de Quiz" este un concurs de cultură generală pentru copii, care se adresează elevilor gălățeni din clasele V-VIII. Prima ediție a competiţiei va avea loc în perioada 29 martie - 28 aprilie, între echipe compuse din câte patru concurenți.Înscrierile pot fi făcute de profesorii coordonatori, până pe 21 martie, pe pagina de Facebook "Academia de Quiz", la secțiunea "Discuții". La înscriere, echipele trebuie să-şi precizeze numele şi componența și să anunţe dacă ...

Garcea, alegerile şi primarii

Vineri, 08 Martie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Au apărut primele sondaje după decizia de comasare a alegerilor europarlamentare cu scrutinul pentru locale şi hotărârea ca partidele din coaliţia de guvernare să candideze pe liste comune pentru Parlamentul European. Aşa cum era de aşteptat, intenţiile de vot de până acum au fost date peste cap, Garcea, Piperea & comp, reprezentanţii AUR, care ar fi dominat alegerile europene desfăşurate independent, fiind depăşiţi net de candidaţii PSD-PNL. Din punctul de vedere al part ...
Pagina 1 din 40