Prin ce clădiri treceţi cutremurele?

Marți, 04 Martie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Astăzi se împlinesc 48 de ani de la cutremurul cel mare. Mă aflam în primul meu an de viaţă, aşa că socoteala e simplă, scad un an din câţi urmează să împlinesc eu. Deşi, evident, nu îmi amintesc decât cutremurele ulterioare, din '80, '90 şi de mai încoace, primul asemenea eveniment pe care l-am trăit mi-a fost povestit de nenumărate ori de către cele două bunici ale mele, una citadină, cealaltă, de la ţară, dar care, întâmplător, se afla la noi, la oraş, în vizit ...

Se finalizează turnarea fundației noului spital din Tecuci

Miercuri, 04 Decembrie 2024 15:00 | Publicat în Regional
Pe șantierul noului spital din Tecuci, lucrările se află în faza finală a turnării fundației, informează Consiliului Județean (CJ) Galați. Pe lângă parter și demisol, imobilul care va găzdui viitoarea unitate medicală va avea patru etaje și va prelua activitatea vechiului spital "Anton Cincu". Investiția în noua unitate de la Tecuci, în valoare de peste 192,2 milioane de lei (aproximativ 39 milioane de euro), este derulată de CJ Galați din fonduri proprii. În noul spital, ...
Lucrările la noul spital construit de Consiliul Județean Galați în municipiul Tecuci continuă, ajungându-se acum la faza de forare a celor peste 800 de piloni ai fundației  „Au început forajele pentru fundația noului spital de la Tecuci. Echipa lucrează intens, forând și turnând beton în același timp, pentru a asigura o fundație solidă și sigură. Noul spital va avea o suprafață desfășurată de peste 10.000 de metri pătrați, iar pe acoperiș va fi amenajat un heliport ...
Pe șantierul noului spital din Tecuci, lucrările au intrat într-o nouă etapă, respectiv cea de amenajare a fundației clădirii, ce va include nu mai puțin de 800 de piloni forați, informează Consiliul Județean (CJ) Galați. Investiția în noua unitate de la Tecuci, în valoare de peste 192,2 milioane de lei (aproximativ 39 milioane de euro), este derulată de CJ Galați din fonduri proprii. În noul spital, de serviciile căruia vor beneficia peste 120.000 de gălățeni, vor fi relo ...
Au mai rămas doar câteva zile în care elevii de liceu din Galați, dar și părinții și profesorii acestora, se pot înscrie în programul Leaders Explore pentru Comunitate organizat de Fundația Leaders. Leaders Explore este un program complex de leadership adresat elevilor de liceu, care se desfășoară deja de mai mulți ani în România cu scopul de a ajuta tinerii să își descopere potențialul și să își identifice drumul în carieră în funcție de personalitatea și abilită ...
„În septembrie 1991, am venit cu soţia în România, la Nicoreşti, crezând că vom sta doi ani, apoi vom merge mai departe, în altă ţară, ori poate vom renunţa, cine ştie?! Dar am rămas aici 32 de ani”, mi-a mărturisit americanul Bruce Tanner. „Tata Brus”, aşa îi spun cei 19 copii – 18 adulţi şi un minor, toţi cu dizabilităţi, dintre care unii cu suferinţe grave, total dependenţi de ajutor. Datorită lui Tata Bruce şi echipei lui, cei 19 au o casă, sunt îngriji ...