Regional - Viaţa Liberă Galaţi

Programul redacţiei şi chioşcurilor „Viaţa liberă”, în perioada sărbătorilor pascale

Scris de Vineri, 22 Aprilie 2022
Ziarul “Viaţa liberă” nu va avea ediţii sâmbătă-duminică, 23-24 aprilie, şi luni, 25 aprilie. Chioşcurile din reţeaua de difuzare “Viaţa liberă” vor fi închise în perioada 23-25 aprilie. Biroul de preluare a anunţurilor de mică publicitate va fi închis în perioada 22-24 aprilie, iar luni, 25 aprilie, va avea program…

Paște fericit!

Scris de Joi, 21 Aprilie 2022
Sfintele Sărbători Pascale reprezintă esența sacrificiului, a dăruirii de sine, renunțarea la binele propriu pentru binele celorlalți și Lumina divină ce coboară în sufletele noastre pentru a deveni mai buni. Doresc tuturor gălățenilor ca aceste daruri sfinte să pătrundă în viața lor, reaprinzându-le speranța și încrederea că împreună vom depăși…

Paşte fericit!

Scris de Joi, 21 Aprilie 2022
Sfintele Sărbători Pascale ne amintesc mereu de dragostea nemărginită a lui Dumnezeu pentru oameni şi ne învaţă să oferim, la rândul nostru, iertare şi iubire! În numele colegilor notari, vă doresc Paşte fericit alături de familie şi de cei dragi! Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Galaţi Preşedinte,Notar PublicProf. univ.…

Paște fericit!

Scris de Joi, 21 Aprilie 2022
Lumina Sfântă a Învierii să coboare în casele dumneavoastră pentru a aduce sănătate celor bolnavi, armonie în familie, împăcare şi bucuria regăsirii celor dragi. Fie ca în clipa vestirii, într-un glas al Învierii Celui fără de moarte, să renască în noi puterea de a ierta, de a fi mai buni…

Podul de la Cernavodă, redeschis complet

Scris de Miercuri, 20 Aprilie 2022
Podul de la Cernavodă a fost redeschis complet traficului, miercuri, aprilie, începând cu ora 13:00, pe A2 calea 1, cu o zi mai devreme, conform calendarului asumat, și cu asigurarea unui nivel ridicat de calitate a lucrărilor efectuate, pentru a nu afecta începerea sezonului estival, informează Compania Națională de Administrare…

Gălățenii de la oraș, codași la autorecenzare

Scris de Marți, 19 Aprilie 2022
Bilanțul primei luni de autorecenzare, publicat de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Galați, arată că, cel puțin până acum, autorecenzarea a avut mai mult succes la sat, decât la oraș. În perioada 14 martie - 17 aprilie 2022, numărul total al chestionarelor completate prin autorecenzare în judeţul Galaţi a fost…

Ucrainenii refugiați în Galați, tot mai puțini, pe zi ce trece

Scris de Marți, 19 Aprilie 2022
Marți, 19 aprilie, Poliția de Frontieră Galați a raportat sub 400 de cetățeni ucraineni care au tranzitat granița prin cele două puncte din județ, cel mai mare flux, de 226 de persoane, înregistrându-se prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în ţară 134 de…

Marele pianist gălăţean Radu Lupu a încetat din viaţă

Scris de Marți, 19 Aprilie 2022
Celebrul pianist gălăţean Radu Lupu a încetat din viaţă, duminică, la locuinţa sa din Elveţia, la vârsta de 76 de ani. Managerul său, Jenny Vogel, a declarat că artistul a murit din cauza mai multor afecţiuni de care suferea de multă vreme. Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook…

Pandemia trece, regimul de muncă hibrid rămâne

Scris de Luni, 18 Aprilie 2022
Peste 86 la sută dintre companiile respondente la sondajul HR Barometru, realizat de PwC România în luna martie, vor continua să lucreze în regim hibrid şi doar 11 la sută vor relua activitatea obligatorie la birou pentru toţi angajaţii, potrivit unui comunicat al companiei de consultanță. Dintre organizaţiile care vor…

Circa 10.000 de salariați, „uitați” la majorarea salariului minim

Scris de Luni, 18 Aprilie 2022
Proiectul legii privind majorarea salariului minim în industria alimentară şi agricultură, la 3.000 de lei brut, face o mare nedreptate în cazul a circa 10.000 de angajaţi din sectoarele apele minerale şi îmbutelierea altor ape, sucurilor din fructe şi legume, bere, precum şi din domeniul pisciculturii, deoarece aceştia nu vor…

Programul Pelerinajului de Florii în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Scris de Sâmbătă, 16 Aprilie 2022
Sâmbătă, 16 aprilie 2022, în ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, în municipiile Galaţi şi Brăila, precum şi în alte localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos se va desfăşura tradiţionalul Pelerinaj de Florii, care aminteşte de momentul Intrării Mântuitorului nostru Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului. ”În municipiul…

EQA de la Mercedes-EQ, maşina electrică a viitorului, astăzi şi la Galaţi (FOTO)

Scris de Joi, 14 Aprilie 2022
Din mașini ale unui viitor pe care ni-l imaginam foarte îndepărtat, autoturismele electrice au devenit o realitate în traficul din majoritatea țărilor europene, de la an la an vânzându-se din ce în ce mai multe și în România, rata de creștere a acestui segment de piață fiind impresionată. Vânzările de…

ÎNCEPEREA EXECUȚIEI LUCRĂRILOR AFERENTE PROIECTULUI „PORT BRĂILA – LUCRĂRI DE INFRASTRUCTURĂ A SECTORULUI PORTUAR DIN INCINTĂ BAZIN DOCURI”

Scris de Joi, 14 Aprilie 2022
In data de 12 aprilie 2022, Compania Naţională ”Administraţia Porturilor Dunării Maritime” Galati, reprezentată de doamna Director General, Marcela – Daniela Costea a organizat la Braila o conferinta de presa pentru a anunta emiterea in luna martie a ordinului de incepere a executiei lucrarilor din cadrul proiectului „Port Braila- Lucrari…

Consiliul Judeţean Galaţi anunță închiderea oficială a proiectului „Dotarea Ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Sf. Cuvioasa Parascheva”

Scris de Miercuri, 13 Aprilie 2022
Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Galaţi, în calitate de beneficiar, anunță închiderea oficială a proiectului „Dotarea Ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Sf. Cuvioasa Parascheva” – cod SMIS 126827, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de investiții…

Fotografii din „Epoca de Aur”, pe străzile din Buzău

Scris de Marți, 12 Aprilie 2022
Imagini cu Nicolae Ceaușescu au fost expuse într-o galerie foto deschisă pe Calea Eroilor din Buzău pentru a marca 1650 de ani de la prima atestare documentară a orașului, alături de fotografii cu momente reprezentative din istoria orașului şi a județului. După un val de critici, fotografiile cu Ceaușescu au…

Vizită incognito la Unitatea de Primiri Urgențe a unui şef de consiliu judeţean (VIDEO)

Scris de Marți, 12 Aprilie 2022
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, spune că a așteptat 45 de minute la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Deva, în timpul unei vizite incognito făcute sâmbătă seară, la ora 21,30, vizită în care s-a dat drept un pacient care "se simte foarte rău", a povestit acesta într-o postare pe…

Un nou cod galben de vânt puternic

Scris de Marți, 12 Aprilie 2022
Meteorologii anunță că, începând de marți seara, vor fi temperaturi minime preponderent negative, iar în nord-vestul și centrul țării se va semnala brumă, până joi dimineața. Miercuri, în zece județe din Moldova, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei va fi în vigoare un Cod galben de vânt puternic. Administrația Națională de…

Controale și sancțiuni date de ITM Galați, la firmele de panificație

Scris de Marți, 12 Aprilie 2022
Inspectorii din cadrul ITM Galați au efectuat, în perioada 5 – 8 aprilie, o serie de controale inopinate pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea modului în care se respectă dispoziţiile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii. Vizate de aceste controale au fost firmele care au ca obiect de…

A încercat să treacă prin vamă cu ţigări şi coniac

Scris de Marți, 12 Aprilie 2022
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost depistat cu produse de proveniență Duty Free ascunse în bagaje. El a încercat să intre în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, la sfârșitul săptămânii trecute, la volanul unui microbuz. În baza profilului de risc, s-a procedat la…

Concurs de recrutare în administrație

Scris de Luni, 11 Aprilie 2022
Primăria municipiului Galaţi anunţă pe portalul propriu că organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional debutant la Compartimentul Evidența și Gestiunea Patrimoniului. Singura condiţie impusă candidaţilor este să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă…

ANM: Vremea se răceşte brusc în toată ţara

Scris de Sâmbătă, 09 Aprilie 2022
ANM a emis sâmbătă o informare meteo de răcire accentuată a vremii și instabilitatea atmosferică pentru mai multe zone din țară, dar și două coduri galbene de furtuni și ninsori (la munte). Informare meteo, valabilă de sâmbătă, ora 13,00, până marți, ora 09,00. În intervalul menționat, temporar vântul va avea…

Podul de la Brăila, proiectat să reziste 100 de ani

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
Podul de la Brăila a fost proiectat să reziste 100 de ani. Pentru a-l proteja de umezeală, constructorul va instala un sistem modern, informează Mediafax. Potrivit informațiilor oficiale, podul de la Brăila va fi dotat cu „un sistem de dezumidificare a tuturor ansamblurilor podului, inclusiv a tablierului metalic și a…

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Scris de Vineri, 08 Aprilie 2022
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 11 aprilie - 9 mai 2022. Specialiștii au anunțat cum va fi vremea în țară, de Paște și de Florii, aceasta urmând a fi una frumoasă, temperaturile urmând să ajungă și la 20 de grade Celsius.…

Apa se oprește 20 de ore în mai multe cartiere

Scris de Joi, 07 Aprilie 2022
O nouă întrerupere de anvergură a furnizării apei potabile va avea loc în zilele de 7 și 8 aprilie 2022 pentru a permite cuplarea unui tronson de conductă magistrală pe Drumul de Centură, între bulevardul Traian Vuia și strada Ionel Fernic. Lucrările impun sistarea apei la robinete în intervalul 7…
Pagina 63 din 99