Regional - Viaţa Liberă Galaţi

Caravana pentru sănătate în comunele din județul Galați

Scris de Sâmbătă, 18 Noiembrie 2023
În județul Galați va fi organizată o caravană pentru sănătate, prin intermediul căreia vor fi acordate consultații medicale în localitățile din mediul rural, un proiect în acest sens fiind depus spre finanțare din fonduri europene de Consiliul Județean (CJ) Galați. În cadrul proiectului vor fi achiziționate două autospeciale, dotate cu…

George Stângă și PNL Galați au demarat campania „ȚIE NU ȚI-E SETE DE DREPTATE?" pentru reducerea prețului la apă și canalizare

Scris de Vineri, 17 Noiembrie 2023
PNL Galați a lansat o campanie de strângere de semnături intitulată „ȚIE NU ȚI-E SETE DE DREPTATE?", cu scopul de a reduce tarifele la apă potabilă și servicii de canalizare în județul Galați. Această inițiativă, anunțată de președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, vine în contextul în care gălățenii se…

Târg de inițiative civice

Scris de Vineri, 17 Noiembrie 2023
Centrul de Resurse (CeRe) pentru participare publică organizează sâmbătă, 18 noiembrie 2023, "Târgul de inițiative civice", la Hotelul "Ibis" ("Dunărea"), între orele 10,00 şi 16,00. Publicul este invitat să descopere nouă grupuri de inițiativă și asociații neguvernamentale care se implică pentru a aduce în atenția autorităților probleme ale comunității. Vor…

Spectacol caritabil pentru un tânăr din Tecuci

Scris de Vineri, 17 Noiembrie 2023
Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, de la ora 15,00, în Sala "Ion Petrovici" din Tecuci, va avea loc spectacolul caritabil "Îngerii lui Adrian", organizat pentru a-l ajuta pe Adrian Andronache, un tânăr de 29 de ani, din Tecuci, care a suferit o intervenție chirurgicală pe creier, în urma unei agresiuni stradale.…

Convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi pentru joi, 23 noiembrie 2023

Scris de Vineri, 17 Noiembrie 2023
PREŞEDINTE DISPOZIŢIA NR. 722 din 17 noiembrie 2023 privind: convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi pentru joi, 23 noiembrie 2023, ora 1400 la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7B Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi; Având în vedere referatul de fundamentare al Secretarului general al…

174 de cereri declarate admise la Rabla Local

Scris de Joi, 16 Noiembrie 2023
Primăria Galați a publicat pe site-ul propriu tabelul cererilor soluționate în cadrul Programului privind Casarea Autovehiculelor Uzate - Rabla Local 2023, finanțat din Fondul pentru Mediu și din bugetul local. Conform administrației locale, 174 de cereri de finanțare depuse până la 31 octombrie 2023 au fost declarate admise ca urmare…

Galațiul, printre județele cu cele mai mari suprafețe de teren degradat

Scris de Miercuri, 15 Noiembrie 2023
Avem un fond forestier fărâmițat și exploatat haotic de către proprietarii privați și printre cele mai multe terenuri degradate din țară Pe deasupra, nici clima nu ne ajută prea mult, ba chiar dimpotrivă. Efectele secetei din anii 2020-2022 se manifestă cu întârziere, astfel că peste 200 de hectare de păduri…

Doi urmăriți, prinși de polițiștii gălățeni

Scris de Miercuri, 15 Noiembrie 2023
Două persoane, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au ajuns după gratii, după ce au fost găsite de oamenii legii. Pe 14 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, Biroul Urmăriri au depistat și reținut două persoane, față de care instanțele de judecată emiseseră mandate…

Ghidul facilităților fiscale pentru IT-iști, pe portalul ANAF

Scris de Miercuri, 15 Noiembrie 2023
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați anunță că pe portalul ANAF a fost publicat Ghidul de aplicare a facilităților fiscale acordate persoanelor fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, începând cu veniturile aferente lunii noiembrie 2023. Documentul poate fi consultat la rubrica Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri…

Youth Speak Forum e răspunsul!

Scris de Miercuri, 15 Noiembrie 2023
Hey! Ești în ultimul an și nu știi încotro? Youth Speak Forum e răspunsul! Inspiră-te de la specialiști Transformă visele în carieră Găsește-ți oportunități unice! AIESEC organizează la sfârșitul acestei luni un eveniment special dedicat tuturor tinerilor din Galați! Un eveniment în care companiile din mai multe domenii vor veni…

DEZMEMBRARU - Cel mai mare parc de dezmembrări auto din Moldova

Scris de Miercuri, 15 Noiembrie 2023
Cel mai mare parc de dezmembrări auto din Moldova este foarte aproape de tine Ești din Galați și cauți piese auto second-hand, originale, calitative, la prețuri accesibile? Ți-ai dori să primești exact piesa dorită, în cel mai scurt timp posibil? Vrei să beneficiezi de garanție și posibilitate de retur la…

Suprafaţă de joc refăcută pe terenul de sport din Parcul Viva

Scris de Miercuri, 15 Noiembrie 2023
„Cine este stăpân pe terenul de sport Parc Viva?”, a fost întrebarea adresată public, de un gălăţean, pe grupul de Facebook Sesizări (Primăria Galaţi). Nemulţumirea era justificată de faptul că porţile terenului de sport erau legate cu lanţuri. Răspunsul a venit din partea directorului executiv al Direcţiei Servicii Comunitare de…

Doi candidați în cursa pentru rectoratul Universității „Dunărea de Jos”

Scris de Marți, 14 Noiembrie 2023
Marți, 14 noiembrie, ultima zi de depunere a candidaturilor pentru funcția de rector al Universității „Dunărea de Jos”, s-a încheiat fără surprize. Așa cum ne așteptam, s-au înscris în cursă actualul rector, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, și actualul președinte al Senatului Universității, prof. univ. dr. ing. Cătălin…

Parcul de joacă din Barboși, sufocat de gunoaie

Scris de Marți, 14 Noiembrie 2023
Barboșiul, cartierul uitat al Galațiului, se confruntă cu o problemă serioasă în ceea ce privește igiena și curățenia în parcul de joacă pentru copii. Sesizările făcute de către o persoană abilitată din cadrul Primăriei Galați au atras atenția asupra unei situații alarmante - sunt gunoaie peste tot, iar serviciul de…

Conferinţă ştiinţifică la Facultatea de Istorie

Scris de Marți, 14 Noiembrie 2023
Marţi, 14 noiembrie, de la ora 14.00, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" va fi gazda conferinței "Ce înseamnă să fii cu adevărat autonom?", susținute de Emilian Mihailov, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Filosofie a Universității București și director al Centrului de Cercetare…

199 de cruci pe 85 de kilometri, pe "Drumul Morții" din Buzău

Scris de Luni, 13 Noiembrie 2023
Pe Drumul Naţional 2 (E85), pe raza judeţului Buzău, se pot număra 199 de cruci ridicate în amintirea persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie în ultimii zece ani, mai multe decât cei aproximativ 85 de kilometri de drum, relatează Agerpres. "Drumul Morţii", cum mai este denumit DN2…

Expoziţie Otilia Boeru, la Muzeul de Artă

Scris de Luni, 13 Noiembrie 2023
Miercuri, 15 noiembrie 2023, la ora 18.00, Muzeul de Artă Vizuală din Galați organizează vernisajul expoziției personale "Dimensiuni", semnată de Otilia Boeru, care va avea loc în prezența artistei.Otilia Boeru este membră, din 2007, a Uniunii Artiștilor Plastici din România, doctor în Arte Plastice și Decorative, lector universitar doctor la…

Târg de transfer tehnologic, la Universitate

Scris de Luni, 13 Noiembrie 2023
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați organizează, miercuri, 15 noiembrie, cea de-a doua ediție a Târgului de Transfer Tehnologic. Evenimentul se va desfăşura în holul Universității din str. Domnească nr. 47, în intervalul orar 10.00 - 16.00. La manifestare, îşi vor prezenta oferta de servicii și de brevete în domeniul…

Vremea se încălzeşte din nou, la sfârşit de noiembrie

Scris de Duminică, 12 Noiembrie 2023
După o săptămână în care temperaturile vor fi normale pentru luna noiembrie, cu ploi multe, vremea va începe să se încălzească uşor, potrivit prognozei pe următoarele patru săptămâni, transmisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).În săptămâna 13-19 noiembrie, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei în cea…

Jandarmii gălățeni au donat sânge

Scris de Duminică, 12 Noiembrie 2023
Săptămâna trecută, jandarmii gălățeni au participat la o campanie de donare de sânge, organizată de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, pentru a marca sărbătorirea patronilor spirituali ai armei, Sfinții Mihail și Gavriil. Timp de trei zile, 27 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Galaţi s-au prezentat la Centrul de Transfuzie…

Ce au în comun călcâiul, varza Licurișca și turbinele eoliene. Trei mari premii la UGAL INVENT 2023

Scris de Duminică, 12 Noiembrie 2023
În cadrul Salonului Inovării și cercetării UGAL INVENT 2023 s-au acordat, potrivit organizatorilor, un număr impresionant de distincții, majoritatea participanților prezentând propuneri de invenții și inovații apreciate de membrii juriului.Au fost recompensate cu Marele Premiu și medalii de aur trei echipe de cercetători, după cum urmează:- pentru Dispozitiv ortopedic de…

Angajații Casei de Pensii continuă protestele

Scris de Duminică, 12 Noiembrie 2023
Zi de zi, dar mai puțini vizibili în presă decât colegii lor din CJAS-uri, salariații caselor de pensii teritoriale au continuat protestele față de salarizarea injustă din sistem. Timp de o oră și jumătate zilnic, oamenii au ieșit cu pancarte prin care cer "Aceeași lege, aceeași funcție, același salariu" și…

Fermă în flăcări, în satul Malu Alb

Scris de Sâmbătă, 11 Noiembrie 2023
Un incendiu violent a avut loc în noaptea de joi spre vineri, într-o localitate a comunei Drăgănești, din apropierea Tecuciului. În jurul orei 23.00, pompierii de la Detașamentul Tecuci au fost solicitați printr-un apel la 112 să intervină în satul Malu Alb, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care izbucnise…

Schimb de idei la UGAL INVENT 2023

Scris de Sâmbătă, 11 Noiembrie 2023
Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT, ediția 2023, a fost organizat de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați şi Black Sea Universities Network, în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Tehnice din România, Universitatea Tehnică a Moldovei, Institutul Naţional de Inventică Iaşi, Asociația Generală a Inginerilor din România şi Forumul Inventatorilor…
Pagina 62 din 145