Directori cu carnet de partid. Între competenţă şi oportunism politic

Directori cu carnet de partid. Între competenţă şi oportunism politic
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Înlocuirea medicului Mihai Polinschi, după 18 ani la conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, cu juristul instituţiei, Daniela Enciu, în plină criză sanitară, a fost una dintre cele mai controversate măsuri impuse săptămâna trecută. La fel de fierbinte a fost situaţia Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, lăsată o lună fără conducere, în aşteptarea Sorinei Honțaru, detașată din Argeş, pentru ca, în cele din urmă, Liliana Moise să fie readusă la cârma instituţiei. Schimbări s-au făcut, pe repede înainte, şi în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean, deşi era în plină perioadă de organizare a examenelor de evaluare naţională şi bacalaureat. În tot acest context, am fost curioşi să aflăm cât de implicaţi politic sunt directorii celor mai importante instituţii gălăţene şi cât de mare este pepiniera de cadre de conducere a partidelor locale.

Vă propunem astăzi o scurtă radiografie politică a oamenilor de la cârma instituţiilor publice, trecând în revistă nume cu notorietate.

Şefi mai mult sau mai puţin noi

Una dintre cele mai importante schimbări ale acestui început de an a fost numirea lui Alexandru Şerban, liderul organizaţiei municipale a PNL Galaţi, în funcţia de director al Administraţiei Porturilor Maritime Dunărea de Jos (APDM), în locul Marcelei Costea, trezorierul organizaţiei municipale a PSD Galaţi, pusă director în primăvara anului 2019. Şi Şerban, şi Costea au fost nevoiţi să renunţe la mandatele de consilieri locali pentru a ocupa aceste funcţii. Însă, dacă Marcela Costea venea la cârma instituţiei din poziţia de şef birou Proiecte Europene în cadrul APDM, Alexandru Şerban, inginer nave, a venit din mediul privat.

Tot la început de an, Sorin Creţu a renunţat la mandatul de consilier judeţean PNL pentru a fi director general al Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi, după o experienţă de opt ani ca referent de specialitate la serviciul Comercial - Urmărire contracte din cadrul instituţiei.

Directori asumaţi de PNL sunt Vasile Ştefan, (re)numit la cârma Direcției Sanitar-Veterinare, unde s-a mai aflat în perioadele 2013-2014 şi 2016-2017, dar şi Laurenţiu Asaftei, numit inspector șef cu exercitare temporară la Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi, la mai puţin de două luni de la angajarea în această instituţie.

Dacă tot vorbim de PNL nu trebuie să uităm de consilierul local Claudiu Iacob, care, din octombrie 2017, este director al Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE).

Jurista Iulia Hîrleşteanu, vicepreşedinte PMP Galaţi, a devenit directorul filialei teritoriale a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, după ce, după cum mărturiseşte, a condus peste 25 de ani, alături de soţ, o afacere proprie în domeniul construcţiilor, instalaţiilor şi hidroizolaţiilor. Tot datorită PMP, lui Laurentiu Pricope i-au fost delegate atribuţiile de director la Sistemul de Gospodărirea Apelor Galaţi, iar Mitică Mărăcineanu a ajuns şef al reprezentanţei Registrului Auto Român.

Şi la PSD găsim cadre de conducere de nădejde: Mirela Furtună - pe care primarul Ionuţ Pucheanu a lăsat-o să conducă Serviciul Public Ecosal în locul lui, Vergiliu Vals - fost consilier local PSD şi Cristi Ochiu - directori executivi în cadrul Primăriei Galaţi.

ALDE are, de asemenea, propria listă de directori dintre care îi amintim pe: Cătălin Popa - consilier local şi director al Serviciului Public Judeţean de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Galaţi, Mihai Cadinoiu - director general al SC Transurb SA, Mihai Manoliu - fost subprefect, actualmente director adjunct în cadrul Poliţiei Locale, Eduard Grosu - director executiv la SC Gospodărire Urbană, instituţie pe care a condus-o din februarie 2007 până în septembrie 2015, când era la PC. Nu trebuie să-l uităm pe Radu Cosca, directorul Clubului Sportiv Municipal Galaţi, care a renunţat pentru această funcţie la mandatul de consilier local.

UNPR se poate mândri cu cel puţin un director, la Zona Liberă - Romeo Marin, unul dintre apropiaţii viceprimarului Picu Apostol Roman! Tot graţie UNPR, Marian Alexandru a devenit directorul general al SC Calorgal, dar nu garantăm că mai împărtăşeşte aceleaşi convingeri politice...

Rotaţia cadrelor

Dragoş Lucian Magearu, preşedintele organizaţiei municipale de tineret a PSD Galaţi, a devenit director general la Gospodărire Urbană SRL, în locul unui alt social-democrat, Bogdan Ardean. Amândoi au fost mai întâi interimari, apoi au susţinut concursul. Trebuie spus că Magearu a ajuns la cârma Gospodărire Urbană după ce, din iulie 2014 până în iulie 2019, a ocupat funcţia de director executiv al Managementul Activelor în cadrul APDM!

Un alt director marca PSD este Igor Bejan, care, din martie 2018,  conduce Parcul de Soft… sau ce-a mai rămas din el, având la bază o experienţă de şapte ani la cârma Casei de Cultură a Studenţilor.

Dacă tot vorbim despre rotaţia cadrelor, nu trebuie să-l uităm pe Silviu Bacalum (revenit în PNL), care, sub oblăduirea a doi primari, Marius Stan şi Ionuţ Pucheanu, a fost director general în cadrul Primăriei Galaţi, apoi director executiv al Serviciului Evidenţă a Persoanei, din nou director în Primărie, pentru a se reîntoarce la Evidenţa Persoanelor.

Centrul Cultural "Dunărea de Jos" (CCDJ) s-a dovedit o adevărată pepinieră de directori. Răzvan Avram, care l-a condus în perioada septembrie 2004 - august 2010, este, de la 1 aprilie 2013, directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Galaţi. Vali Viorel Sandu, directorul CCDJ din septembrie 2019, a fost în perioada septembrie 2012 - mai 2017, directorul Serviciului Public Judeţean de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Galaţi, post în care a venit după o experienţă de trei ani ca director administrativ al Centrului Cultural. Ce au în comun Avram şi Sandu? Au fost tineri apropiaţi lui Eugen Durbacă, iar în prezent convingerile lor sunt mai degrabă social-democrate…

Veteranii

"Veterani", aşa ar putea fi numiţi cei care se află de multă vreme la cârma unor instituţii economice, sociale sau culturale. Un veteran retras, la pensie, este consilierul judeţean PSD Eugen Zaharia, care a condus Administraţia Pieţelor Agroalimentare din 1992 până în 2017, cu o pauză de patru ani, 2004-2008, când societatea a fost condusă de medicul Emil Popa! Succesoarea lui Zaharia este consiliera judeţeană PSD Viorica Sandu, fost director economic al societăţii, din 2003.

Un alt director longeviv este Gelu Stan, care conduce SC Apă Canal din februarie 2009.

Directoare cu state vechi este şi social-democrata Manon Cristoloveanu. După patru ani la conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) şi o experienţă de director adjunct al Direcţiei de Patrimoniu din cadrul Consiliul Judeţului, de la finele lui 2008 conduce Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

O altă social-democrată, Nicoleta Harţegan, în prezent director al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Galaţi, are şi o experienţă de director executiv la AJOFM.

Directori de cursă lungă, care s-au bucurat de încrederea guvernanţilor vremii indiferent de culoarea lor politică, găsim şi în Cultură: Cristian Căldăraru - din 2007 director al Muzeului de Istorie, Dan Basarab Nanu - din 2003 director al Muzeului de Arte Vizuale, Cătălin Negoiţă - din 2010 director al Direcţiei Judeţene pentru Cutură.

Graţie şi dizgraţie politică

Consilierul local PNL Laurenţiu Ichim a ajuns director al Casei Corpului Didactic, prin ordin ministerial, în iunie 2012, iar în iunie 2015 a susţinut şi promovat, cu brio concursul pentru această funcţie. La finele lunii mai, ordinul de încetare a contractului său de management a fost dat de Ministerul Educaţiei. La conducerea instituţiei a fost numită, prin detaşare, Doina Geru. Bursa zvonurilor susţine că Ichim nu este câtuşi de puţin în graţiile liderului George Stângă, şi, din câte se pare, nici Claudiu Iacob...

Citit 29844 ori Ultima modificare Marți, 14 Iulie 2020 07:31

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.