Evaluaţi acest articol
(12 voturi)
1 comentariu

Proiectul unei armate a UE, relansat după decizia Marii Britanii de a părăsi spaţiul comunitar * Între „umbrela de securitate” NATO şi resuscitarea unui mai vechi proiect european * Propunerea franco-germană: Cu paşi mici spre o armată mare * Dileme geostrategice la marginea Europei


După unda de şoc suferită de spaţiul comunitar după decizia Marii Britanii de a părăsi UE, constituirea unei armate europene este, în viziunea Comisiei Juncker, o componentă a „antidotului” menit să relanseze proiectul european şi să prevină un fenomen de contagiune. Menţinerea securităţii este, în definitiv, una dintre cerinţele intens clamate de cetăţeni. Problema este că fiecare ţară UE are propria viziune în materie de apărare şi securitate, iar aceste viziuni nu sunt neapărat convergente. Dilemele sunt generate atât de noile provocări la adresa securităţii, precum războiul contra terorismului sau derapajele beligerante ale Rusiei, cât şi de (in)compatibilitatea unei armate UE cu tradiţionala „umbrelă de securitate” asigurată pe continentul european de structurile NATO, în cadrul căreia „vioara întâi” este SUA.

Efectul Brexit în plan militar


Chiar dacă oficial nu s-a vorbit de un „Plan B” în cazul unui Brexit, la fel de adevărat este că, în preajma referendumului din 23 iunie, au fost o serie de întâlniri ale liderilor UE având ca subiect aprofundarea politicilor din domeniul securităţii colective şi Apărării, în cazul în care Marea Britanie ar părăsi UE. De altfel, după anunţarea rezultatelor favorabile Brexitului, rapiditatea cu care proiectul unei armate europene a fost lansată în mediile diplomatice, atât de la nivelul Comisiei Europene, cât şi din partea unor cancelarii cu greutate în spaţiul european, în special Franţa şi Germania, certifică ideea că un plan privind o armată comunitară deja exista, dat fiind faptul că nu poţi să lansezi o discuţie pe această temă fără o cântărire atentă a efectelor de ordin geopolitic şi geostrategic în raport nu numai cu ţările UE, ci şi cu aliaţii sau potenţialii adversari din afara spaţiului comunitar.

Cel mai probabil, proiectul unei armate europene a început să încolţească la modul serios pe fondul crizei din Ucraina şi al răcirii relaţiilor cu Rusia, până aproape de tonul din timpul Războiului Rece. Dar n-ar fi exclus ca analiştii militari să fi fost preocupaţi de această problemă încă din 2008, din timpul conflictului ruso-georgian, care prevestea nu numai tendinţa Rusiei de refacere a sferelor de influenţă şi, implicit, un potenţial conflict în Crimeea, dar punea în evidenţă şi limitele garanţiilor de securitate pe care le pot asigura Statele Unite. Mai nou, perspectiva ca la Casa Albă să ajungă un preşedinte gen Donald Trump, i-a făcut pe mulţi europeni să-şi pună întrebarea dacă un NATO este o alianţă chiar atât de solidă pe cât se credea…

Pe când UE abia se contura


Un lucru mai puţin cunoscut astăzi este că ideea unei armate europene nu este nouă şi că ea a fost foarte aproape de a se realiza în 1954. Se vorbea atunci de o Comunitate Europeană de Apărare, cele şase ţări iniţiatoare nefiind altele decât cele care au fondat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, temelie a construcţiei europene de astăzi! Proiectul a fost iniţiat atunci ca reacţie la dorinţa SUA de reînarmare a Germaniei de Vest, Washingtonul considerând că altfel şansele pentru a face faţă unei ofensive a URSS în Europa erau minime. Comunitatea Europeană de Apărare avea drept scop, printre altele, o înarmare limitată a Germaniei de Vest şi, mai ales, un control al statelor europene asupra acesteia. Ironia sorţii a fost că, deşi în esenţă proiectul a fost unul francez, tratatul Comunităţii Europene de Apărare nu a fost ratificat taman în Adunarea Naţională a Franţei. Asta pentru că preşedintele de Gaulle considera că, până la urmă, un control politic comun asupra armatei europene ştirbeşte din suveranitatea naţională. Acesta a fost şi motivul pentru care Franţa s-a retras şi din NATO, în 1966, chit că, odată cu modificarea contextului istoric, avea să revină în 2009 în structurile Alianţei.

Dincolo de culisele evenimentelor de acum câteva decenii, aceste episoade dovedesc cât de greu este să se ajungă la un acord în privinţa unei armate europene. Şi chiar dacă astăzi, dacă este să ne luăm după bugetele alocate Apărării în statele UE, nimeni n-ar neapărat o problemă cu o preponderenţă anglo-americană în cadrul NATO, reflexele unor antagonisme ce ţin mai degrabă de vechea regulă a balanţei de putere nu au dispărut cu totul, nici măcar între aliaţi, indiferent cât de puternice ar fi legăturile politice, economice şi militare.

Argumente în favoarea armatei UE


Astăzi, când discuţiile privind o armată UE au fost relansate, unul dintre argumentele cele mai vehiculate este acela că, într-o lume din ce în ce mai „hard”, UE nu-şi permite luxul de a rămâne „soft-power”. E o poziţiei care aduce aminte de vechiul dicton roman – „Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război!”. Altfel spus, ideea este că nimeni nu-ţi va lua demersurile diplomatice în serios dacă nu ai în spate şi o armată care, în caz de necesitate”, să poată fi folosită ca o „extensie” a diplomaţiei. Până în prezent, însă, instituţional, UE n-a reuşit decât paşi timizi în domeniul militar, respectiv prin Agenţia Europeană de Apărare, înfiinţată în 2004, cu rol mai degrabă de promovare a cooperării în domeniul industriei şi tehnologiilor din domeniul apărării. În fapt, în momentul de faţă nici nu s-ar putea face mai mult. Asta pentru că nu poţi să vorbeşti de o armată comună europeană înainte de a avea o politică externă comună europeană! Iar din acest punct de vedere, deşi există o „diplomaţie europeană”, ea are un caracter foarte limitat, statele membre preferând să păstreze politica externă ca unul dintre atributele care să le revină în cea mai mare parte.

O altă problemă ar fi aceea că, indiferent cum ar fi întoarsă, ideea unei armate comune europene tinde să intre, pe termen lung, în contradicţie cu existenţa NATO. Două săbii nu pot să încapă într-o singură teacă, iar unii dintre liderii europeni se întreabă dacă nu cumva înfiinţarea unei armate comunitare, în loc să ducă la creşterea integrării europene şi a întării securităţii, nu va alimenta poziţiile centrifuge din UE şi va slăbi principala ancoră europeană din domeniul Apărării, respectiv structurile NATO.

Proiect cu dileme strategice


Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, dar şi reprezentanţii „motorului” franco-german au dat asigurări că nu se pune problema unei „concurenţe” cu structurile NATO, însă a pune la un loc resursele militare este un demers care, pe fondul instabilităţii UE, dă naştere deopotrivă unor speranţe de (re)consolidare, dar şi la destule nelinişti.

Cele mai mari motive de angoasă le au statele de flancul estic, pentru care, cu Rusia în coastă, simt mai aproape de piele structurile NATO decât idealul unei armate comune europene. Franţa, Germania, Italia au „alonja” unor mari puteri capabile de a face faţă, chiar şi singure, în faţa unor ameninţări convenţionale exterioare, dar cât de confortabil s-ar simţi într-o schimbare a paradigmei de securitate statele baltice, de exemplu, Polonia sau chiar România?

Acesta este poate şi motivul pentru care Comisia Juncker a lansat ideea unei armate europene, dar nu vrea să forţeze nota. Se vorbeşte, deocamdată, doar de economiile de 100 – 120 de miliarde de euro care s-ar putea face prin raţionalizarea cheltuielilor din domeniul militar, de un cartier general unic pentru misiunile militar şi civile ale UE, de un Fond de Apărare European pentru a stimula cercetarea militară şi dezvoltarea. S-a vorbit şi de un „Schengen pentru Apărare”, în care bazele unei uniuni militare să fie făcută treptat, pe măsură ce statele europene se vro simţi pregătite pentru acest pas.

O parte dintre aceste idei au fost susţinute şi în cadrul ultimului raport privind Starea Uniunii Europene şi ne-am fi aşteptat, poate, să se vină cu aprofundarea acestora odată cu Summitul Consiliului European în format de la Bratislava, în format UE 27 - fără Marea Britanie. Reuniunea pare a fi însă mai degrabă o ocazie pierdută de a veni cu clarificări nu numai pentru proiectul armatei comune europene, dar şi pe o serie de alte dosare cu greutate, precum cel privind imigraţia, semn că „apele tulburi” generate de „efectul Brexit” încă persistă în rândul liderilor europeni.

La loc comanda


Un lucru oarecum bizar după summitul de la Bratislava a fost tendinţa de minimalizare, cel puţin pe moment, a proiectului armatei comune europene. Astfel, în cazul României, deşi cu doar câteva zile înaintea summitului preşedintele Klaus Iohannis declara că sprijină iniţiativa franco-germană privind înfiinţarea unei armate UE, în complementaritate cu structurile NATO, fiind susţinută poziţia omologului francez, Francois Hollande, care arăta că Uniunea nu se poate baza doar pe „forţe externe” şi că UE are nevoie în domeniul militar de „o anumită autonomie”, în declaraţiile de după întâlnirea de la Bratislava poziţiile au fost multe mai evazive. Preşedintele a mutat centrul de greutate al problemei pe necesitatea dezvoltării unei industrii de apărare comune şi pe creşterea iniţiativelor de coordonare a unor iniţiative în domeniul securităţii şi de apărarea, dar despre armata europeană „nu s-a discutat, şi nici în viitorul apropiat nu se va discuta”.

Dar chiar şi în ipoteza că o armată a UE „nu s-ar număra (deocamdată) printre priorităţile” liderilor europeni, proiectul există. El înseamnă, în ultimă instanţă, o aprofundare a procesului de federalizare a spaţiului comunitar şi este o iniţiativă curajoasă în condiţiile în care curentele eurosceptice şi populiste sunt mai degrabă în ascensiune. Sau, cine ştie, poate că o armată comună a UE ar întări sentimentul de solidaritate şi ar reaminti de valorile fundamentale pe care statele europene vor să le apere. Rămâne de văzut cine va vrea să şi lupte pentru ele.

"Cooperarea ne este de folos, pentru că lipsa ei ne costă"


Unii dintre liderii europeni şi-au prezentat în mod tranşant poziţiile privind proiectul unei armate a UE. Iată câteva dintre aceste opinii:

Preşedintele CE, Jean-Claude Juncker: „În fiecare zi, lumea devine tot mai mare şi Europa tot mai mică, din punct vedere demografic şi economic. Dacă vrem să ne menţinem influenţa în lume este clar că trebuie să colaborăm. Europa nu mai poate depinde doar de capacitatea militară a statelor membre. Trebuie să avem un comandament militar în sânul Uniunii Europene şi să ne orientăm către o forţă militară comună. Acest lucru trebuie să fie în completare cu NATO. Cooperarea ne este de folos, pentru că lipsa ei costă Europa între 20 şi 100 de miliarde de euro pe an”.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande: "Ţările europene fac parte, majoritatea, din NATO şi trebuie să rămânem şi să participăm la acţiunile NATO, să ne asumăm rolul fiecare, însă în cadrul acestei alianţe şi Europa trebuie să se organizeze, nu se poate baza pe capacităţile unei puteri exterioare, Europa trebuie să aibă capacitatea de apărare, industria necesară şi mijloacele care îi permit să acţioneze"

Ministrul italian de Externe, Paolo Gentiloni: „Uniunea Europeană trebuie să găsească răspunsuri eficiente la îngrijorările cetăţenilor noştri legate de securitate. Acest lucru presupune o cooperare sporită privind informaţiile, poliţia şi justiţia, diplomaţia preventivă, gestionarea crizelor şi — în mod esenţial — un salt înainte în strategia de apărare comună europeană. (…)Potrivit acestei abordări, un grup de ţări cu aceleaşi opinii ar urma să înceapă punerea în comun a capacităţilor şi resurselor militare pe baza unui acord ad-hoc. Iniţiativa va fi apoi deschisă tuturor statelor membre interesate, conform unor proceduri similare celor adoptate în Acordul Schengen iniţial.”

Rol sporit al UE în apărarea comună


Statele UE trebuie să-şi asume un rol sporit în materie de apărare, susţine şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini. În opinia ei, punerea în comun a resurselor militare este o modalitate de relansare a proiectului european după decizia Marii Britanii de a părăsi blocul comunitar, în condiţiile în care Londra nu a fost până acum favorabilă unui asemenea proiect. De asemenea, au fost depăşite şi o bună parte din numeroasele preocupări privind securitatea, care au adus în anii ’50 la eşecul unor proiecte importante din domeniul apărării.

“A venit timpul sa punem bazele pentru o apărare comună. Cred ca este unul din marile proiecte prin care putem restarta procesul de integrare”, a declarat Mogherini.

Notând ca Marea Britanie nu este singura care se opune intensificării cooperării militare în cadrul UE, şefa diplomaţiei UE a spus că odată ce Londra iese din blocul comunitar alte capitale sceptice din UE nu vor mai avea “un alibi confortabil” pentru a afecta progresul acestei iniţiative.

Cu ochii spre Rusia: „E nevoie de o uniune europeană de apărare”


Ministrul Apărării din Germania, Ursula von der Leyen, s-a pronunţat în favoarea creării unei "uniuni europene de apărare" care să raspundă ameninţărilor la adresa securităţii europene. "Este timpul să mergem mai departe cu o uniune europeană de apărare, care practic ar fi un fel de Schengen pentru apărare," a declarat Ursula von der Leyen, în cadrul unei vizite în Lituania, unde Berlinul va conduce un grup de luptă cu rol de descurajare împotriva unei potenţiale agresiuni ruse.

Abordare complementară. Armata UE, dar baza rămâne NATO 


Chiar dacă se discută de o armată a UE, NATO rămâne baza securităţii în Europa, susţine preşedintele Klaus Iohannis. „Şi dacă vorbim de NATO, vă amintesc că, la Summitul de la Varşovia, s-a semnat o înţelegere între NATO şi Uniunea Europeană, tocmai pentru a permite o mai bună coordonare şi abordare comună complementară - de la caz, la caz - a diferitelor chestiuni”, a precizat preşedintele.

De interes. Locurile de muncă din industria de apărare


Industria de apărare europeană este o temă de interes pentru ţările UE, inclusiv pentru România, a declarat preşedintele Klaus Iohannis. „Dacă industria de apărare europeană se revigorează, atunci, automat, apar noi locuri de muncă, se salvează locaţii unde industria de apărare are tradiţie, de exemplu, România, şi această evoluţie nu putem decât s-o salutăm”, a explicat preşedintele.

 

Citit 7144 ori Ultima modificare Luni, 26 Septembrie 2016 02:15

1 comentariu

  • postat de un galatean Duminică, 25 Septembrie 2016 16:36 83.70.250.*** Link la comentariu
    5
    2

    in momentul asta, EU este un proiect politic esuat, care ar trebui dat la cos, si fiecare sa-si vada de interesele locale si nationale! Orice intentie de a-l tine in viata, mai ales printro armata europeana, cat se mentine si alianta transatl, pe langa armatele nationale, este aberant, costisitor si ne-necesar. Asta are rost doar in capul paranoic al celor (...) fr-ger, care sunt pregatiti sa dea pacea.. pe ce si la ce cost?!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.