Evaluaţi acest articol
(37 voturi)
17 comentarii

Primăria şi Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi, în parteneriat cu mediul de afaceri, şi-au propus să relanseze dezbaterile pe tema unui proiect ce ar putea schimba complet faţa economică a Galaţiului. Este vorba de realizarea unei căi navigabile interioare care să unească Marea Neagră cu Marea Baltică pe axa Galaţi - Gdansk (Polonia)! Ideea acestor ample lucrări de infrastructură a fost lansată în vremea Regelui Carol I, dar circumstanţele istorice şi economice nu au permis materializarea proiectului, în pofida sprijinului statelor riverane. Se pare însă că, în actualul context geopolitic şi geostrategic regional, au crescut şansele acestui proiect.

Chiar dacă ideea folosirii Prutului drept cale navigabilă pare astăzi drept una "exotică", trebuie ştiut că, în fapt, realitatea istorică este cu totul alta. Timp de secole, Prutul a fost una dintre principalele legături comerciale ale Moldovei cu regiunile riverane Dunării şi Mării Negre. Mai mult, de aceste legături erau interesate şi alte state, iar în 1914 au fost realizate lucrări ample de amenajare a Prutului navigabil. Aşa se face că, mergând pe această linie a dezvoltării, Fundaţia Carol I a prezentat în premieră, în 1920, cu sprijinul Academiei Române, soluţia dezvoltării navigabile a Prutului şi a integrării sale într-un proiect regional de anvergură, prin realizarea interconectării şi amenajării navigabile pe axa Vistula-San-Nistru-Prut. Din păcate, după 1940, din cauza izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial şi a ocupaţiei sovietice ulterioare, navigaţia pe Prut a fost întreruptă. Asta nu înseamnă că proiectul a fost uitat. Despre rolul pe care această cale navigabilă l-ar putea avea în economia Galaţiului am scris inclusiv în paginile ziarului "Viaţa liberă", iar în acest context putem aminti şi de eforturile pe care, în 2008, omul de afaceri Gheorghe Mardare le făcea pentru a readuce în atenţia autorităţilor gălăţene acest proiect (a se vedea, de exemplu, adresa nr. 3.823/27.06.2008, adresată CJ - n.r.). Din păcate, inclusiv pe fondul crizei economice, decidenţii de la acea vreme nu s-au arătat foarte interesaţi de proiect.

Se pare, însă, că vremurile s-au mai schimbat, subiectul fiind readus în discuţie de Federaţia Patronală a IMM-urilor din Regiunea Sud-Est, din care face parte şi Patronatul IMM-urilor Galaţi, Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale şi compania Ekkou VP, în parteneriat cu Primăria Galaţi şi CJ Galaţi. Subiectul a fost atins de reprezentanţii administraţiei publice gălăţene şi în cadrul recentei reuniuni a Clubului Internaţional al Mării Negre (IBSC), unde Galaţiul deţine în prezent preşedinţia.

"Acest proiect este unul de luat în seamă. Dacă ştim "să ne jucăm cartea" aşa cum trebuie - nu numai noi, la nivelul autorităţilor locale, ci şi la nivel naţional, Galaţiul, precum şi zona limitrofă, ar putea deveni un pol extrem de interesant pentru toată piaţa de mărfuri, atât cea europeană, cât şi cea asiatică. Ne dorim lucrul acesta, suntem deschişi spre orice oportunitate.  Despre acest proiect, am avut o serie de discuţii încă de acum două, trei săptămâni şi îl vom sprijini, pentru că ar fi o nouă formă prin care Galaţiul ar putea să apară pe harta transportului european. Mai mult, înţeleg că toate autorităţile pe partea românească în lungul Prutului sunt deschise faţă de acest proiect", a declarat, pentru "Viaţa liberă", primarul Ionuţ Pucheanu, în timpul reuniunii IBSC. Mai mult de atât, proiectul căii navigabile Galaţi - Gdansk va face şi obiectul unei conferinţe speciale, ce va fi organizată, pe 20 octombrie, la Galaţi, şi unde vor participa inclusiv reprezentanţi ai Guvernului şi ai mediului diplomatic interesaţi de proiect. Ea ar urma să pregătească inclusiv o reuniune internaţională, ce s-ar putea desfăşura la Galaţi sau la Bucureşti.

În fapt, o cale navigabilă între Galaţi şi Gdansk, în care ar fi implicate România, R. Moldova, Ucraina şi Polonia, poate lega Marea Baltică de Marea Neagră şi, mai departe, de Marea Mediterană şi a devenit o necesitate socio-economică, ce ar putea reduce considerabil costurile transporturilor de mărfuri în Europa şi ar contribui la relansarea porturilor din zonă. Proiectul ar implica o soluţie de amenajare a râurilor interioare Vistula-San-Nistru-Prut, pe o lungime de aproximativ 1.900 km, cu un canal artificial de legătură între Nistru şi Prut, pe o lungime de 72 Km. În această reţea comercială, Galaţiul ar deveni un nod de transport atât pe axa Est-Vest, cât şi pe axa Nord-Sud, cu toate beneficiile ce decurg de aici. Că un astfel de proiect este posibil o demonstrează, de exemplu, amenajările navigabile Ron-Rin-Elba. Un factor favorizant este şi demararea proiectului de modernizare a terminalului multimodal din Portul Galaţi.

Citit 11243 ori Ultima modificare Marți, 17 Octombrie 2017 01:14

17 comentarii

  • postat de Iulia Sâmbătă, 14 Octombrie 2017 14:55 163.172.171.*** Link la comentariu
    3
    6

    Noi nu am vrut (unii galateni) sa facem/construim subtraversarea Dunarii aici la Galati ca sa facem si orasul nostru sa fie ruta de tranzit pentru altii, dar visam sa facem Galatiul ruta de tranzit pe un Prut navigabil? Vise. Noi nu avem aici in Galati ruta/traversare peste/pe sub Dunare, nu avem sosele, autostrazi care sa conecteze Galatiul, dar visam Prut navigabil pentru un Galati ca punct nodal pe acel Prut navigabil. Dar oare noi galatenii pentru noi insine, pentru orasul nostru, aici in Galati oare stim sa facem ceva? Nu. Noi stim doar sa ne contram ca prostii, noi stim sa fim unii impotriva altora, galateni contra galateni de fiecare data cand se propune cate un proiect de infrastructura pentru Galati. Galatenii sunt multumiti cu pod la Braila, cu aeroport la Baia Mare, cu stadion la Craiova si cu MOCIRLA, SUBDEZVOLTAREA, NEMODERNIZAREA de la Galati. Galateanului nu-i convine sa se faca nimic pentru Galati fiindca porcului in cocina, in mocirla ii place sa stea, ii place sa se scalde.

    Ar fi fost si Galatiul ruta de tranzit pentru multi si pentru multe daca am fi avut si tunel pe sub Dunare, daca am fi avut si aeroport, daca am fi avut si autostradazi ce unesc Galatiul cu restul lumii, daca am fi avut si terminal multimodal de transport marfuri, de descarcat containere de marfuri...Dar gaateanului mai mult ii place sa fie contra a orice s-ar vrea a face in Galati, fiindca galateanului mocirla si subdezvoltarea i-au placut intotdeauna. Nu ati stiut sa sustineti sa se realizeze in Galati proiectele care contau pentru Galati, iar acum ne spuneti povesti cu spiridusi si zane.

    Nu sunt decat vorbe scuipate in ochii galatenilor cu ce am fi putut avea si cu ce nu vom avea niciodata, fiindca nu se vrea de catre unii. Acum ni s-a dat o alta prosteala de visat, o alta momeala, un alt of pentru galateni, adica sa visam la ideea de infrastructura a lui Carol I. Pariu ca nu se va realiza nimic, cel putin nu mileniul acesta, nu in timpul vietilor noastre. Vom ofta si dupa aceasta idee a lui Carol I mult timp si de acum inainte si e pacat fiindca Galatiul subdezvoltat, nemodernizat va continua sa existe in subdezvoltare si in nemodernizare, fara infrastructura de orice fel.

    Raportează
  • postat de Nuca de la Cuca Sâmbătă, 14 Octombrie 2017 12:07 173.254.216.*** Link la comentariu
    1
    7

    Haideti domnilor, oameni buni nu mai amagiti galatenii degeaba fiindca nimic nu se va realiza. Cel putin nimic bun nu se va realiza pentru Galati. Dovada? Pai iata ca de la Carol I si pana astazi in zilele noastre nu s-au relansat nimic concret, nimic de trecut la fapte decat niste simple dezbateri.

    Exact cum ati scris dumneavoastra in articol, scris corect, adevarat, real (realitatea dura, cruda a galatenilor, a Galatiului sortit subdezvoltarii si nemodernizarii, sortit mocirlei):

    "şi-au propus să relanseze dezbaterile pe tema unui proiect ce ar putea schimba complet faţa economică a Galaţiului."

    Deci ce spuneti ca si-au propus sa realanseze? Dezbateri? Deci de la Carol I incoace nu o tinem, nu "o ardem" (cum spun tinerii rebeli si liberi) decat in dezbateri si nimic mai mult ca si fapte concrete. Deci de la Carol I si pana astazi in 14.10.2017 nu am fost in stare decat sa lungim niste asa-zise "dezbateri" pe cand alte orase, alte tari pentru dezvoltarea si modernizarea lor au trecut demult la fapte. Numai noi ne scaldam in povesti, vorbe si "dezbateri". Hai sictir ca Galatiul e sortit esecului in ansamblul sau si datorita faptului ca e populat cu multi "mofturosi"(sa-i numim doar atat) carora nu le-a convenit si carora nu le convine nimic a se realiza in Galati.

    O sa o lungim si pe asta cu terminalul intermodal de transport marfuri, acela cu containere de marfuri in Port Bazinul Nou din Galati mult si bine si de acum inainte si nimic concret, palpabil nu se va realiza. Galateanul e satul de vorbe, de povesti, de moduri de a fi dus cu zaharelul. Intrebati, "presati", faceti un presing mai agresiv cu intrebari despre termenul, despre data, despre orizontul de realizare a acestor proiecte in Galati si veti vedea raspunsul...Terminalul intermodal de transport marfuri nu e decat un vis frumos transformat intr-o alta amagire, intr-o noua amagire (a cata oare) pentru galateni. Galatiul e ca nuca-n perete.

    De s-ar realiza lucrurile acestea: si terminal multimodal in Portul Galati dar si Galati ca punct de tranzit in ruta Prutului navigabil. Pacat ca nu ramanem decat cu vorbe.

    Raportează
  • postat de Iuliu Sâmbătă, 14 Octombrie 2017 11:50 5.13.131.*** Link la comentariu
    1
    5

    "Un factor favorizant este şi demararea proiectului de modernizare a terminalului multimodal din Portul Galaţi."

    Voi vorbiti serios? Pai cand defapt in ziua de astazi nu se mai vorbeste nimic si nu s-a mai pus in discutie, nu s-a mai pus in miscare nimic concret cu privire la construirea terminalului multimodal de transport marfuri din Port Bazinul Nou Galati voi vorbiti de lucruri sfinte precum PROIECTUL PRUTULUI NAVIGABIL PE AXA GALATI-GDANSK? Voi vorbiti serios? Pai nu s-a mai facut nimic concret, nu s-a mai facut niciun pas inainte pentru realizarea terminalului multimodal de transport marfuri in Port Bazinul Nou din Galati, dar voi vorbiti de SF-urile cu canalul navigabil pe Prut axa Galati-Gdansk? Voi ati baut ceva tarie si v-au luat-o neuronii razna. Haideti sa fim seriosi fiindca nu se va face nimic in acest sens si cu atat mai putin de catre partea romana, partea galateana...

    Daca Galatiul ar avea aceasta cane navigabila pe Prut Galati-Gdansk ar un lucru extraordinar pentru Galati si pentru economia Galatiului, macar ar fi si Galatiul in centrul atentiei, in centrul/mijlocul/interiorul unui proiect cu adevarat mare, important dar nu vedeti ca noi inca nu reusim sa avansam sa construim acel proiect de modernizare a terminalului multimodal din Portul Galaţi? Astea ca si cu terminalul multimodal de transport marfuri din Port Bazinul Nou Galati nu sunt decat vorbe si nu vor ramane decat la stadiul de vorbe si nimic concret. Punem pariu ca nici in urmatorii 10-20 de ani nu se va face nimic? Fiindca politicul local si national e plin de incompetenti in toate partidele care-si dau coate si isi dau la picioare unii altora in detrimentul galatenilor, in detrimentul romanilor. Asta nu e decat un subiect reincalzit doar pentru a mai asterne un articol pe hartie cand despre altceva concret de realizat in Galati, pentru Galati nu se realizeaza incepem sa vorbim si sa scriem despre povesti, despre basme cu zmei si zane sau mai nou pamflete. Ar trebui sa va ocupati de mizeria si subdezvoltarea din cartierele noastre.

    Asta cu Prutul navigabil si Galatiul ca punct, centru, parte din acest proiect chipurile "realizabil" nu sunt decat povesti, vise asternute pe hartie, vorbe in vant. Nimic nu se va realiza fiindca Galatiul a fost intotdeauna alipit de ghinion. Mai vorbim peste 10, 20 de ani daca vom mai exista pe aici, pe aceste meleaguri...

    Raportează
  • postat de Catalin Vineri, 13 Octombrie 2017 22:25 89.136.0.*** Link la comentariu
    2
    9

    Raspunsul este unul singur E 85 si calea ferata.
    Cine a vazut Prutul vara nu poate crede in asemenea proiecte.
    Ca sa pierzi timpul cu astfel de proiecte inseamna ca toci bani publici.

    Raportează
  • postat de Șoric Vineri, 13 Octombrie 2017 20:02 188.24.242.*** Link la comentariu
    1
    5

    Cine va realiza studiul de fezabilitate?

    Raportează
  • postat de In Olanda , ... Vineri, 13 Octombrie 2017 11:34 77.243.189.*** Link la comentariu
    6
    20

    ...marfurile se transporta cu slepurile pe canalele navigabile (construite special) , precum TIR-urile la noi , care merg pe autostrazi sau sosele
    Dar daca vorbesti in Romania de canalul Dunare-Bucuresti sau Siret-Baragan , lumea spune ca esti comunist sau ceausist.

    Raportează
  • postat de bula Vineri, 13 Octombrie 2017 09:13 82.137.14.*** Link la comentariu
    5
    36

    Noi nu suntem in stare sa navigam pe Dunare si voi visati sa navigati pe Prut. Vise placute, dar cu lumina stinsa.

    Raportează
  • postat de vlad tepes Vineri, 13 Octombrie 2017 09:05 109.102.137.*** Link la comentariu
    12
    22

    Poate insemna revenirea Galatiului in topul oraselor dunarene, Galatiul bursa cerealelor si cate altele.Poate Prim ministru tudose de Braila sa ramana in istorie, ceilalti oameni politici galateni de ieri si de azi nu au facut absolut nimic , doar aranjamente ptr ei si mafia de langa ei. In masterplanul transporturilor este deja avansata ideea construirii pe Prut a 4 porturi Oancea( a mai fost port la Prut), Albita, Stanca Costesti etc. Locuri de munca, dezvoltarea zonei uitate in prezent, o actiune comuna de ambele maluri ce fa reconecta valori spirituale, materiale, si va aduce mai repede R.Moldova in U.e si implicit alaturi de Romania.Macar pentru o clipa merita sa visam la aceste perspective fabuloase pentrua, Galati, Vaslui, Iasi, Botosani, Suceava.Galateni, treziti-va !

    Raportează
  • postat de Ion Vineri, 13 Octombrie 2017 08:29 94.177.47.*** Link la comentariu
    6
    33

    Gogosi ieftine pentru cei care inca mai supravietuiesc in Galati. Avem DUNAREA, care ofera un potential urias pentru dezvoltarea zonei. Potential care este ignorat total de autoritati, ca si cum Dunarea n-ar curge la Galati. Si acum vrem sa folosim potentialul oferit Prut? Serios?
    Nu este decat o alta idee pentru alimentarea sperantelor desarte ale galatenilor ca orasul va redeveni ce a fost candva.

    Raportează
  • postat de HAHAHA Vineri, 13 Octombrie 2017 08:15 194.105.20.*** Link la comentariu
    5
    17

    Chelul viseaza tichie de margaritar !

    Raportează
  • postat de IC Vineri, 13 Octombrie 2017 08:02 82.78.125.*** Link la comentariu
    6
    21

    Nu mai suntem nici in 1914,1920 iar tara nu mai este condusa de un rege ,asa ca proiectul poate fi catalogat ca utopie. Noi nu suntem in stare sa navigam pe Dunare si vrem legatura cu Mare Baltica ?A apus definitiv epoca transportului cu ambarcatiuni mici...

    Raportează
  • postat de Nicu Ifrim Vineri, 13 Octombrie 2017 08:00 91.208.234.*** Link la comentariu
    5
    26

    Eu nu pot sa inteleg de unde atata primitivism in gandire!
    Si asta la nivelul autoritatilor, ca nu vorbim de tata Floarea de la Scanteiesti...
    Vor sa reinvie un proiect de acum o suta si ceva de ani. Cu ce scop?
    Avem Dunarea care are un potential imens de transport din care se foloseste doar o parte infima.
    In Portul mineralier cresc balarii pe jumatate din macarale. In Docuri si Port Bazinul Nou traficul e minuscul fata de cat era altadata.
    Noi nu putem sa facem terminalul ala multimodal din cauza ca nu avem navigatie pe PRUT???
    Pe vremea Regelui Carol nu exista calea navigabila Dunare -Main - Rin, nu existau Portile de Fier, iar contextul geo-politic era altul.
    Si mai vorbim de o lucrare care nu exista pe vremea regelui: barajul de la Stanca - Costesti. Cum vor trece navele pe acolo? Sunt doua variante: transbordare sau sistem de ecluze. Transbordare ar insemna ca unele nave sa circule doar pana acolo, iar acolo sa se faca transferul marfurilor pe nave situate dincolo de baraj. Asta inseamna sa faci de la zero acel terminal. Ca sa faci trecerea prin ecluze inseamna sa construiesti acele ecluze pentru ca nu exista. Alte lucrari, alti bani.
    Canalul Dunare - Marea Neagra a inghitit bani care trebuiau amortizati in 50 de ani. Se vor amortiza in 500! Iar o astfel de lucrare nu mai avem capacitatea sa o realizam pentru ca in primul rand nu avem banii necesari, iar in al doilea rand nu avem forta de munca necesara. Ceausescu a construit folosind pe langa muncitori si armata (care stim cata era atunci) si detinutii si munca voluntara. Ca daca facea cu Bechtel si cu Teldrum nu erau nici acuma gata!

    Raportează
  • postat de povesti de Petre Ispirescu Vineri, 13 Octombrie 2017 07:54 165.225.80.*** Link la comentariu
    6
    24

    Povesti, vise, fantasmagorii.
    Romania nu a fost in stare sa construiasca, de 30 de ani, nici macar un drum nou in Moldova... si noi visam Prut navigabil.
    Proiectul al fi unul extrem de interesant si de util, dar ..... traim in Romania.

    Raportează
  • postat de eu Vineri, 13 Octombrie 2017 07:18 82.137.15.*** Link la comentariu
    5
    24

    Sunte-ti SUPERRR , sa terminat tunelul pe sub Dunare si acum se vine cu un alt proiect. Mai bine faceti soseaua de centura a Galatiului si sa nu mai avem idei faraonice. Sunt iar bani de sifonat pe STUDII DE FEZABILITATE.

    Raportează
  • postat de florin Vineri, 13 Octombrie 2017 06:53 100.99.92.*** Link la comentariu
    4
    28

    'Primăria şi Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi, în parteneriat cu mediul de afaceri, şi-au propus să relanseze dezbaterile pe tema unui proiect ce ar putea schimba complet faţa economică a Galaţiului.'Bai suntem cu capul!!!!Noi in prezent nu suntem in stare impreuna cu oamenii de afaceri galateni sa punem in functiune Parcul Industrial si Zona Libera!Nu suntem in stare sa legam Portul din Galati de o sosea de centura adevarata , centura care la rindul ei sa fie legata de un drum macar rapid de Iasi si Bucuresti si vrem sa relansam dezbaterile pentru un proiect tip tunelul lui Stan!Hai sictir precum poetul!

    Raportează
  • postat de Jon Vineri, 13 Octombrie 2017 06:49 5.13.206.*** Link la comentariu
    4
    20

    Povesti de adormit copiii! Avem deja Dunarea, care, desi exista si e navigabila(inca), autoritatile galatene habar nu au sa fructifice acest aspect. Nu mai credeti tot e spun autoritățile! Astia povestesc ce visează noaptea!

    Raportează
  • postat de x Vineri, 13 Octombrie 2017 03:04 24.18.127.*** Link la comentariu
    4
    22

    Vorbe ... vizite ... pupat Peața'Ndependenței.
    Cât timp astupăm o groapă în 7 ani, cât timp "Centură" n-avem, cât timp pe aici nu trece nici măcar un drum expres, cât timp Faleza "se duce"-n Dunăre, cât timp ni se va duce buhu în mass-media ca "Orașul Roșu", ...

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.