Analiză - Viaţa Liberă Galaţi

„Anul Nadia Comăneci”. O inițiativă extraordinară a României pentru a o omagia pe sportiva care a făcut ca numele țării noastre să fie rostit cu respect și admirație de miliarde de oameni din întreaga lume. Nadia Comăneci, un copil pe atunci, a reușit o performanță unică, extraordinară, care nu a mai fost egalată vreodată de vreun sportiv, până în prezent.

Au trecut, iată, 50 de ani de atunci. Este incredibil! Chiar și pentru mine, când scriu aceste rânduri și îmi amintesc cum am trăit pe viu evenimentele. Eram doar un „kinder” de aproape zece ani, dormeam la prânz ca să pot rezista noaptea să pot privi Jocurile Olimpice de la Montreal, în special gimnastica. Ne adunam în fața televizorului alb-negru, cu familia, vecinii, în nopțile fierbinți din iulie 1976 și așteptam să o vedem pe Nadia! Era un nume pe care toți românii îl cântau în acele zile. „Un nume frumos ca un clinchet”, metaforă creată de cel mai mare ziarist sportiv pe care l-a avut România, Ioan Chirilă, în cartea pe care a scris-o în 1977, intitulată - cum altfel  „NADIA”.

„GALAȚI, RUMÂNIA, poștaș, deschide!”

Luminile se stinseseră demult în Sala "Forum" din Montreal, în care Nadia Comăneci a intrat în istorie. Se stinsese și tabela care a afișat lumii dovada inferiorității calculatorului, care nu luase în calcul că poate fi depășit de omul perfect. Tabela care afișase de șapte ori „1.00” în loc de „10.00”. Montreal trecuse și Nadia a primit peste 50.000 de scrisori de admirație din întreaga lume. Nici nu visa lumea la e-mail pe atunci.

La câteva sute dintre aceste scrisori a avut acces și ziaristul Ioan Chirilă. Una dintre cele mai inedite a fost, fără îndoială, cea trimisă de un american, Eddie Bilski, din Houston, Texas. Pentru că tot ce știa despre România se rezuma la orașul Galați, americanul care nu știa adresa Nadiei a scris pe plic exact așa: „GALAȚI, RUMÂNIA, poștaș, deschide!” Și așa, scrisoarea a ajuns la Poșta din orașul nostru. Dirigintele poștal a urmat instrucțiunile și a deschis scrisoare. A citit: „28-7-76. Domnule, bună ziua! Eu nădejde că Rumâns și Americans a fi prietens. Eu a locui în Huston și eu sunt 16 ani bătrân. Eu a trebuit scrie a Comaneci Nadia. Eu nădejde și ruga poci fi așa bun ajutor mă încerca a găsi unde stă. Vreau a încerca a scrie ea acasă”. Ce putea face poștașul de la Galați? A luat un creion și a scris apăsat pe plic: „Onești, pentru Nadia Comăneci, gimnastă”. Și așa a primit Nadia o scrisoare din America, via Galați!

Computerul care i-a dat Nadiei celebra notă „1.00”, a fost solicitat să selecționeze cele mai frumoase epitete scrise de către cei circa 8.000 de jurnaliști și comentatori de sport prezenți la Montreal. Calculatorul a avut ceva mai mult de lucru, dar până la urmă a decis că cele mai frumoase cuvinte au fost tipărite în ziarul grecesc „Kathimerini”, din Atena: „Nadia Comăneci a fost flacăra vie a Olimpiadei. Ea a transformat Jocurile într-un zâmbet de copil... Nadia Comăneci, cea mai iubită sportivă olimpică a celei de-a XXI-a ediții, este, într-un fel, o justificare a Olimpiadelor de până acum și a tuturor celor ce vor veni.”

Reperele unei mari campioane

Când treci Carpații dinspre Onești spre Tg. Secuiesc, prin pasul Oituz, ajungi în localitatea Hârja. De aici pornesc originile familiei eroinei noastre. Bunicii și străbunicii Nadiei Comăneci erau din acest sat de munte și au fost muncitori forestieri. Nadia a crescut la Hârja, la bunici, vreo doi ani, apoi se întorcea mereu în vacanțe aici. Tinerii soți Comăneci (mama, Ștefania, avea 19 ani; tatăl, mai mare cu doi-trei ani) erau la un cinematograf din Onești când mama însărcinată a simțit prima dată fătul mișcând. Fetița din filmul care rula atunci la cinematograf se numea Nadia. De aici, părinții au hotărât că așa se va numi viitorul lor copil, dacă va fi fată.

În 1968, la Onești venea Bela Karoly, un tânăr profesor de sport, fost rugbyst, care a fost anume transferat de la Vulcan, Valea Jiului, pentru a lucra la proaspăt înființatul liceu uman cu profil de gimnastică din localitate. Bela Karoly avea să povestească cum a întâlnit-o prima dată pe Nadia: juca șotron. Cert este că, la șase ani și jumătate, Nadia Comăneci intra în sala de gimnastică, înainte de a începe școala.

La primele campionate naționale la care a participat, la Sibiu, în 1970, Nadia a debutat dezastruos la bârnă: a căzut de trei ori de pe aparat. A obținut nota 6,20. Cu toate acestea, Bela Karoly a fost mulțumit! Dacă Nadia ar fi luat nota 6,00, fetițele din Onești ar fi ratat titlul, așa însă au devenit campioane republicane.

Între 7 și 9 ani, copilul Nadia Comăneci s-a antrenat câte două ore în fiecare zi. După 9 ani, norma a crescut la trei ore. După 12 ani, Nadia voia deja să se antreneze mai mult decât i se cerea.

Cu puțin înainte de Montreal, Nadia avea 1,53 m și 39 kg! Tracțiunea pe care o suporta acest copil la paralele atingea uneori 250 de kg! Un copil neantrenat s-ar desprinde, practic, din articulațiile umerilor! 

„Când se mai joacă acești copii?”

Campionatele Europene de gimnastică din 1975 de la Skien, Norvegia, au dat semnalul supremației absolute a Nadiei Comăneci. În confruntarea cu puternicele gimnaste sovietice, considerate invincibile, celebrele Ludmila Turișceva și Nelli Kim, singura care a contat în competiție a fost românca Nadia Comăneci. Patru medalii de aur (individual compus, sărituri, paralele și bârnă) și una de argint (sol). Un rezultat impresionant!

La conferința de presă de după concurs, antrenorul Bela Karoly declara: „Este victoria marelui său talent și a unei munci mai intense și mai dure decât a celorlalte concurente. Ce fel de muncă? Aș putea să spun, pentru că ne aflăm aici, în Norvegia, că Nadia a depus un efort zilnic echivalent cu 50-60 de kilometru zilnic, indiferent de vreme, fără a pune la socoteală și toate duminicile din ultimii patru ani!”. Din sala de conferințe s-a auzit vocea unui ziarist: „Dar când se mai joacă acești copii?” Bela a replicat: „Nu este o întrebare nouă pentru mine. Am mai fost întrebat și acasă, și peste hotare. Marea performanță, mai ales în acest sfârșit de secol care s-a întrecut pe sine în sport, nu este posibilă altfel. E o treabă pe care vrei sau nu vrei s-o faci! Restul e pierdere de timp. Și Nadia, spre gloria ei, a înțeles acest lucru!”

La sfârșitul anului 1975, agenția americană de presă United Press International a dat publicității rezultatul anchetei cel mai bun sportiv al anului 1975. Subliniez, cel mai bun sportiv, nu cel mai bun gimnast! Pe primul loc, Nadia Comăneci! În urma ei, nume celebre ale sportului mondial, precum înotătoarea Kornelia Ender, tenismenele Chris Evert și Billie Jean King, schioarea Annemarie Proll, gimnasta Ludmila Turișceva.

Urmau Jocurile Olimpice de la Montreal! 

„She’s perfect!”

Povestea primului 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice? Nimeni nu o poate spune mai bine decât marele ziarist Ioan Chirilă: „Nadia s-a pregătit de atac. Pare încruntată. Și-a țuguiat buzele (Un copil îmbufnat). Atacul se produce pe neașteptate. Bara tresaltă. I se aud încheieturile. Duelul e aprig. Paralelele nu vor să cedeze. Un ochi atent le-ar surprinde vibrațiile aspre. Nadia ajunge în vârf. Echilibru perfect. Coboară rapid într-o volută, evitând șocul cu paralelele, care par să pândească cea mai mică deviere, pentru a frânge elanul cutezătoarei. Părul fetei arde vâlvătăi, scăpat din strânsoarea codiței coadă de cal. (...) Zbor final! Stop! Urale! Publicul simte uneori „mai bine”. Nadia e înfierbântată de efort. Pentru prima oară în această seară, obrajii ei sunt rumeni. Toate camerele tv o fixează. Nadia așteaptă. (...) Și deodată, s-a prăbușit Niagara peste sala Forum. Ultimul lucru pe care l-am văzut clar a fost apariția notei pe tabela electronică, adică acel 1.00 - din lipsă de prevedere - care a făcut înconjurul lumii, exprimând, parcă, revolta omului împotriva tehnicii atotstăpânitoare. Apoi, totul s-a transformat într-un tumult!”. A fost primul 10, din seria de șapte.

Revista „Time” a apărut atunci, la Montreal, cu o copertă de colecție. Nadia, pe bârnă, într-o postură imperială. Titlul, scurt, simplu, evident: „She’s perfect!” (Ea e perfectă!): “Pe bârnă, pe această stinghie de conifer lungă de 16 picioare (1 picior = 30,3 cm) și lată de numai 4 inch (1 inch = 2,54 cm), cu efortul pe care-l depui când întinzi mâna unui prieten, spiridușul străbate aerul într-un salt înapoi și aterizează pe lemnul bârnei care vibrează. Nici un Boeing 747 n-a aterizat vreodată cu atâta siguranță și atât aplomb pe o pistă de 3 km!”

Vorbim despre bârnă, aparatul acela de pe care Nadia a căzut de trei ori la primul său concurs național!

În intreaga istorie a Jocurilor Olimpice moderne, care datează din 1896, timp de 80 de ani, nici o evoluție a unei gimnaste nu a fost considerată perfectă. Acum, în numai cinci zile, Nadia a luat de șapte ori nota 10.

Da, fetița din România, Nadia Comăneci, la 14 ani și jumătate, este perfectă! 

Păzită ca un șef de stat

Campioană olimpică absolută, Nadia le-a întrecut pe adversarele sale tradiționale, Ludmila Turișceva și Neli Kim. La festivitatea de premiere, când a venit rândul rusoaicelor să fie premiate, Turișceva a făcut un elegant gest de fair-play. Înainte de a urca pe podium, rusoaica a ocolit podiumul cu mișcarea unui om hotărât, care trebuie să facă ceva anume, s-a îndreptat țintă către Nadia, i-a strâns mâna și a sărutat-o. Un gest minunat, prin care Ludmila Turișceva i-a recunoscut marea valoare a Nadiei.

Statutul echipei României s-a schimbat brusc în Satul Olimpic. Când au început să apară marile rezultate ale Nadiei Comăneci, echipa noastră de gimnastică nu a mai făcut deplasarea la sală cu autocarul, împreună cu celelalte echipe, ci cu un microbuz însoțit de polițiști. Bela Karoly a întrebat "De ce?". Iar polițiștii au răspuns: „Nu e vina noastră, ci a dumneavoastră!” - au glumit aceștia, arătând spre Nadia Comăneci.

Au fost luate măsuri de securitate similare cu acelea cuvenite șefilor de stat. Microbuzul României circula însoțit de vehicul antemergător și postmergător, cu motocicliști pe flancuri. Deasupra, veghea un elicopter.

A existat, însă, și reversul medaliei. Deși, pentru controlul antidoping, regula spune că sportivii sunt selectați prin tragere la sorți, Nadia a fost chemată de trei ori pentru a da aceste teste. Greu de crezut că sorții au ales-o de trei ori. Mai degrabă, prestația extraterestră a gimnastei noastre a fost considerată prea bună pentru a fi “adevărată”... 

Nadia, întrecută doar de Neil Armstrong

Ion Țiriac era în Statele Unite, la Boston, în perioada Jocurilor Olimpice de la Montreal. Evident că a urmărit-o pe Nadia Comăneci cu sufletul la gură. În dialogul său cu jurnalistul Ioan Chirilă, Țiriac a comentat popularitatea de care s-a bucurat Nadia în America. „Americanii sunt mari maeștri ai sondajelor. Televiziunea, în special, testează aproape totul. Există un test celebru, care urmărește să stabilească interesul telespectatorilor față de emisiunea x sau y. Scara este de 20 de puncte. Un meci de fotbal american, chiar de prim rang, căpăta pe atunci 5 puncte. Un Năstase - Borg ar căpăta 6 puncte. Toate acele performanțe reprezintă foarte puțin, în comparație cu punctajul obținut de Nadia: 19 puncte. Această cifră a fost întrecută de o singură performanță: transmiterea aselenizării lui Neil Armstrong, care a primit punctajul maxim de 20”, a spus Ion Țiriac.

Marele tenismen i-a dăruit lui Ioan Chirilă o revistă, a cărei copertă a fost reprodusă în cartea sa, „Nadia”. Este vorba despre revista franceză „L’Express”, cu titlul “La fee de Montreal” (Zâna de la Montreal). Textul, excepțional. „Primul triumf al Jocurilor Olimpice revine unei gimnaste de 14 ani și jumătate, Nadia Comăneci. Farmecul și talentul ei ne-au făcut să uităm, o clipă, totul!”

Ion Țiriac a concluzionat, colosal: „Acesta a fost secretul Nadiei Comăneci. Armstrong și Nadia au obligat un miliard de telespectatori să nu se mai gândească la nimic, timp de un minut, și să privească, o clipă, cu ochi mai limpezi...” 

Post Scriptum

Am citit și recitit, copil și tânăr fiind, cartea lui Ioan Chirilă, de cel puțin cinci - șase ori. M-a fascinat. Când am început acest demers jurnalistic, despre gloriile sportive ale ultimilor 50 de ani, gândul mi-a fost tot timpul la cartea marelui ziarist. Am găsit-o la Biblioteca noastră, „V.A. Urechia”. Mulțumesc colegei noastre, ziarista Corina Dobre, directoare a acestei minunate biblioteci. Am folosit multe declarații pe care le-a obţinut Ioan Chirilă în demersul său jurnalistic. Am folosit și unele fapte descrise de el, metafore sau impresii de atunci. Sunt onorat să îl citez, după 50 de ani, pe cel mai mare jurnalist sportiv al României. Vă încurajez să căutați și să citiți această carte minunată a sa, „Nadia”, tipărită în 1977, la Editura Sport Turism. S-au vândut, atunci, 345.000 de exemplare, la primul tiraj. Vremuri...

Continuăm poveștile marilor halterofili gălățeni care au adus onoare României în cele mai importante competiții internaționale. Rezultatele spectaculoase ale acestora sunt rodul unor eforturi inimaginabile pentru oamenii obișnuiți, dar care au în spate ani de pregătire și sacrificii personale. Halterofilii gălățeni au fost mereu o mândrie a orașului și județului nostru. Ne înclinăm și le mulțumim!
Cu toții îi vom omagia pe 5 iunie, la Gala „Glorii Sportive Gălățene”. Cotidianul „Viața liberă” este partenerul media al acestui inedit eveniment.

De la Chișinău, la Galați

Valeriu Calancea s-a născut în 1980 la Chișinău, Republica Moldova, dar este unanim recunoscut ca fiind un produs al halterelor gălățene. A venit la Galați în 1999 și de atunci a practicat halterele la CSM Dunărea. S-a afirmat imediat, devenind campion european la juniori, în anul 2000. Culmea este că, în sport, Calancea a început cu lupte și apoi a jucat fotbal. "Probabil dacă aş fi continuat să joc fotbal, acum aş fi ajuns să muncesc ca fraţii mei. Halterele le-am practicat la început ca să arăt bine, să fac muşchi, dar până la urmă mi-au plăcut cel mai mult", a declarat Valeriu Calancea. Fratele său, Nicolae Calancea, a fost portar al naționalei de fotbal a Republicii Moldova și jucător la Ceahlăul Piatra Neamț.

Valeriu Calancea a devenit rapid vedetă, dar a trecut prin momente dificile, fiind suspendat doi ani în urma unui scandal de dopaj, după Campionatul mondial din 2007. Până atunci, câștigase trei medalii de bronz la campionate mondiale și europene (2001, 2002) și devenise dublu campion mondial în 2003, în Canada. La Campionatele Europene de la Sofia, din 2005, a luat medalii de aur și bronz.

În Thailanda, la Campionatul Mondial din 2007, Valeriu Calancea a fost depistat pozitiv la o substanță interzisă. Federația Română de Haltere i-a susținut nevinovăția, bănuindu-se că ar fi fost vorba de un sabotaj. Halterofilul nostru a fost suspendat doi ani și, când nimeni nu credea că va mai reveni, a confirmat că este unul dintre marii halterofili ai lumii. A punctat imediat după încheierea suspendării, cu un bronz la Mondialele din Coreea de Sud (2009) și a revenit în prim-plan prin titlul de campion mondial obţinut în 2010, în Turcia, când a ridicat 220 kg.

Din păcate, s-a retras din sport cu doar patru luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Londra (2012). „Nu am mai putut să continui, aveam dureri tot timpul, cred că s-a adunat toată oboseala și uzura ultimilor ani. A fost o hotărâre pe care am luat-o după mult timp de gândire. Mi-am dorit să merg la Londra, să mă bat pentru podium, medalia olimpică fiind singura care îmi lipsește din palmares, dar nu am vrut să ajung acolo doar ca să particip. Îmi doresc să devin antrenor, să cresc copii care să iubească acest sport”, declara atunci Valeriu Calancea.

Marele halterofil este Maestru internațional al sportului din 2005 și a fost antrenat la lotul național de Nicu Vlad.

Cele mai puternice fete

Galațiul este mândru că are și cele mai puternice fete din lume. Elena Andrieș și Andreea Marcovici sunt două dintre acestea. Ele sunt de aceeași vârstă și au început halterele cam în același timp. Pe Elena a adus-o în sala de haltere fratele ei, la vârsta de doar 9 ani. Andreea a început cu baschetul și chiar un profesor de baschet a îndrumat-o spre haltere, unde a și rămas. Amândouă au fost formate de antrenorul emerit Costel Dimofte, la LPS Galați.
Elena Andrieș s-a afirmat foarte rapid, devenind campioană mondială la juniori, în 2011, la Lima (Peru). Elena avea atunci 17 ani. La seniori a obținut două medalii de bronz la Campionatele Mondiale de la Aşgabat (Turkmenistan), în 2013. În 2018, Elena Andrieș a devenit triplă campioană europeană la București și a confirmat cu aceeași performanță la Campionatele Europene de la Batumi (Georgia), un an mai târziu. Este maestru internațional al sportului.

Andreea Marcovici a început halterele la 12 ani și peste doar patru ani a obținut trei medalii de aur la Campionatele Europene de juniori de la Valencia. Provine dintr-o familie de sportivi: „Toată familia mea a făcut sport. Bunicul a făcut box, bunica a fost balerină, tatăl a făcut lupte libere, iar mama a făcut patinaj viteză. Ei mi-au insuflat dragostea pentru sport", a spus Andreea Marcovici.
Andreea a început halterele la LPS Galați și apoi s-a transferat la CSS Galați. Și ea este Maestru internațional al sportului.

Tripleta de aur a fetelor cu brațe de oțel de la Galați este completată de Alexandra Alexe. A performat de la o vârstă fragedă, la 14 ani devenind triplă campioană europeană la juniori, la competiția din Landskrona (Suedia), în 2015. Momentul a fost plin de semnificații, ea primind medaliile chiar de la cel mai mare halterofil român din toate timpurile, gălățeanul Nicu Vlad.
Alexandra Alexe este formată la CSM Dunărea Galați, antrenori fiindu-i Marin Otinceanu și Nicolae Mihai. Și Alexandra este maestru al sportului. În urmă cu doi ani, a repurtat un alt mare succes, în plan personal, obținând licența la Facultatea de Educație Fizică și Sport de la Universiatea "Dunărea de Jos" Galați. „Am muncit foarte mult pentru a putea să-mi revin după toate deplasările, am avut parte lângă mine de oameni care m-au susţinut şi au înţeles cât de importantă este şi facultatea. Ţin să le mulţumesc cadrelor didactice de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi pentru că au fost tolerante şi au înţeles ce înseamnă sportul de performanţă”, a declarat multipla campioană Alexandra Alexe.

Un alt sport olimpic în care gălățenii au avut performanțe la cel mai înalt nivel este unul în care evoluează cei mai puternici sportivi ai lumii: haltere! Galațiul a dat, de-a lungul timpului, mari campioni. Astăzi îi vom prezenta, așa cum vor fi omagiați în Gala „Glorii Sportive Gălățene”, care va avea loc la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, pe data de 5 iunie. Cotidianul Galațiului, "Viața liberă", este partenerul media al acestui eveniment.

Istoria halterelor și a ganterelor începe în Antichitate, diverse forme ale acestui sport fiind practicate în Grecia Antică și în cultura egipteană. Cu toate acestea, sportul așa cum îl cunoaștem astăzi a început la sfârșitul secolului al XIX-lea, în Europa. Competiția de haltere a fost unul dintre sporturile de la primele Jocuri Olimpice moderne, organizate la Atena în 1896.
Iată cu ce nume importante se mândreşte, la această disciplină, Galaţiul.

Când spui „haltere”, primul gând pleacă spre Nicu Vlad!

Marele campion născut la Piscu, în județul Galați, Nicu Vlad, a fost desemnat de revista de specialitate „World weightlifting” - cel mai mare halterofil la categoria 100 kg din toate timpurile.
A început halterele de copil, în 1978, când era în clasa a VIII-a. „Înainte de haltere, ca orice alt copil aflat la școala generală, la ora de educație fizică și sport practicam atletism, handbal, fotbal și altele. Copil fiind, alergam tot timpul. Niciodată n-am fost un tip solid. Când au venit antrenorii de la haltere, m-au cântărit și aveam 48 de kilograme. Eram subțire, piele și os”, avea să povestească Nicu Vlad pentru SportFM.

Nicu Vlad a cucerit în cariera sa 43 de medalii la campionate mondiale, dintre care 14 de aur. A câștigat 25 de medalii olimpice și europene și a doborât două recorduri mondiale. Cea mai mare performanță a gălățeanului: a ridicat 412,5 kg la Campionatul Mondial de la Atena (1989).

Nicu Vlad a participat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice, unde a fost de trei ori medaliat (aur la Los Angeles 1984, argint la Seul 1988 şi bronz la Atlanta 1996) și o dată s-a clasat pe prima poziție sub podiumul de premiere. Această clasare slabă s-a datorat unei erori a oficialităților, care nu l-au înscris la categoria 100 kg, ci la 108 kg. Probabil, fără această greșeală, ar fi putut obţine a patra medalie olimpică. Se întâmpla în 1992, la Barcelona.

Protestul de la Budapesta

Pregătit de antrenorul emerit Gheorghe Gospodinov, Nicu Vlad a devenit la rândul său maestru internațional al sportului. A fost președintele Federației Române de Haltere și în 2009 a devenit vicepreședintele Federației Internaționale de Haltere (IWF).

Nicu Vlad a rămas celebru și pentru o manifestare de... revoltă. În 1990, când a câștigat Campionatul Mondial de la Budapesta, a coborât de pe podiumul de premiere în semn de protest pentru că organizatorii unguri au intonat vechiul imn, „Trei culori”, în loc de „Deșteaptă-te române!”

În 1991, Nicu Vlad s-a stabilit, împreună cu familia, la Melbourne (Australia), primind și cetățenie australiană.

Încă un vicecampion olimpic

... este gălățeanul Gelu Radu. Ca și Nicu Vlad, a fost descoperit și antrenat de Gheorghe Gospodinov. Multiplu campion național și recordman național în anii '80-'90, Gelu Radu a concurat la categoria 60 kg. A înregistrat 292,5 kg (130 kg la smuls și 162,5 kg la aruncat). Apogeul carierei l-a atins prin titlul de vicecampion olimpic, la Los Angeles (1984). De asemenea, gălățeanul are două medalii de argint și trei de bronz la campionatele mondiale și alte trei medalii de bronz la campionatele europene, în 1980 și 1983.
Gelu Radu este, de asemenea, maestru internațional al sportului.

 
Talent transmis de la tată la fiică

Același antrenor emerit, Gheorghe Gospodinov, l-a descoperit și pregătit pe un alt mare halterofil gălățean, component al "echipei de aur" a României la J.O. Los Angeles (1984): Gheorghiță Maftei. Multiplu campion național al României, Gheorghiță Maftei a fost un mare sportiv internațional, el participând la două ediții ale Jocurilor Olimpice, Moscova (1980) - record olimpic și Los Angeles (1984).

Gheorghiţă Maftei, alături de fetele sale

„Halterele sunt viața mea. Am crescut în sala de forță și am rămas acolo pentru a da mai departe ceea ce am învățat: disciplină, respect și dorința de a fi campion”, declara Gheorghiță Maftei. Maestru internațional al sportului, Gheorghiță Maftei este în prezent antrenor la CSM Onești, el formând-o și antrenând-o pe campioana mondială și europeană Mihaela Cambei.

Gheorghiță Maftei are două fiice, una dintre ele, Cristina, călcându-i pe urme. Cristina Maftei este la rândul ei multiplă campioană națională la haltere, antrenoare și arbitru internațional de succes. „Sunt recunoscătoare că pot continua acest drum frumos alături de el, nu doar ca fiică, ci și ca antrenor, având șansa să duc mai departe tradiția și valorile pe care le-a clădit”, a declarat Cristina Maftei.

Popicarii gălățeni au scris și ei istorie în marile competiții ale lumii. Chiar dacă este mai puțin popular decât alte sporturi, popicele reprezintă un fenomen care a început în România în perioada interbelică, în 1932 fiind înființată Federația Română de Popice, recunoscută internațional doi ani mai târziu. Apoi, în 1952, popicele românești s-au afiliat la Federația Internațională de Popice. Încet, încet, acest sport a devenit apreciat de suporterii din România, iar rezultatele internaționale nu au întârziat să apară. Evenimentul „Glorii Sportive Gălățene”, care va fi organizat pe 5 iunie, are ca partener media cotidianul „Viața liberă”.

Deschizător al drumului spre performanțe

Iosif Tismănar este cel mai titrat popicar român. Nu s-a născut în Galați, dar consacrarea a cunoscut-o la clubul gălățean Constructorul. Tismănar a avut peste 140 de selecții la echipa națională de popice a României și a participat la opt campionate mondiale, la care a obținut opt medalii de aur, opt de argint și două de bronz.
Despre Iosif Tismănar, mi-a povestit Mihai Cadinoiu, și el campion mondial la popice cu echipa României: “Iosif Tismănar a fost un adevărat model. Dacă vreți, era un fel de Nadia Comăneci al popicelor!” Primul titlu mondial a fost obținut de Iosif Tismănar în 1974, iar ultima sa medalie a fost un bronz la Mondialele din 2009. A dominat pistele de popice timp de 35 de ani!

O “pereche” de campioni mondiali

Multe dintre medaliile obținute de Tismănar au fost în proba perechi, unde îl avea ca partener de echipă pe un alt mare popicar gălățean, Ilie Băiaș. A confirmat foarte devreme, debutând cu un titlu de vicecampion european în 1969. Băiaş a cucerit apoi trei titluri de campion mondial, cu echipa României, în 1974, 1978 și 1980. La perechi, împreună cu Iosif Tismănar, a fost campion mondial în 1976, a luat argint în 1970 și 1978 și bronz în 1974. Din 1986, a fost antrenorul lotului masculin al României, fiind antrenor emerit. Ilie Băiaș a fost decorat cu Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a III-a în 1978 și i s-a conferit Medalia Națională "Pentru Merit" clasa I, în anul 2000. Este Maestru Emerit al Sportului. Are peste 120 de selecții în echipa națională și peste 400 de jocuri în divizia națională.

Predarea ștafetei, de la Ilie Băiaș la Mihai Cadinoiu

Poveștile de succes ale popicarilor gălățeni se leagă. I-ați cunoscut pe primii doi, care au pornit ca mari campioni la individual și drumurile li s-au intersectat obținând mari titluri şi la perechi. Ei bine, în aceeași notă, antrenorul Ilie Băiaș a format la Constructorul Galați un alt mare campion mondial, un contemporan al nostru: Mihai Cadinoiu. Acesta s-a “încălzit” cucerind două medalii de bronz la Campionatele Mondiale din 1996 și 1998. Apoi, a atins performanța supremă cucerind medalia de aur, cu echipa României, la Campionatul Mondial din anul 2000. Doi ani mai târziu a fost foarte aproape de a dubla această reușită, dar nu a reușit decât să obțină un titlu de vicecampion mondial. Mihai Cadinoiu este Maestru Emerit al Sportului și a fost decorat cu Ordinul "Meritul Sportiv".

De la titlul mondial, la o captură “mondială”

În prezent, Mihai Cadinoiu a cucerit și alte trofee, mult mai “grele”: pescar înrăit, el a capturat recent un somn de peste 100 de kilograme. “A tras barca, în ancoră, cam 15 metri. Nici timp n-aveam, mă stresa şi apropierea unei nave de pasageri şi nu puteam reacţiona la valuri. Până să-l văd, credeam că este cam de 50 de kilograme, iar momentul când a apărut plutind deasupra apei a fost un şoc, văzându-i gura imensă. Foarte greu a fost şi să-l bag în barcă, l-am tras de gură cu ambele mâini peste mine, 115 kile ale somnului peste cele 102 ale mele”, şi-a povestit isprava fostul campion al lumii la popice, care a precizat că fără pregătirea fizică din activitatea sportivă nu crede că ar fi reuşit să aducă somnul în barcă. (“Viața liberă”)

Frumoasa poveste continuă

Şi echipa de popice Voința Galați și-a înscris numele în galeria marilor echipe campioane ale lumii. În 1992, sub îndrumarea regretatului antrenor emerit Apostol Anastasiu și a lui Ilie Băiaș, fetele de la Voința au câștigat Cupa Mondială la popice.
În fotografie, alături de echipa fetelor, se mai află Mihai Cadinoiu (ce tinerețe, vremuri…), Ilie Băiaș și Apostol Anastasiu. A treia sportivă din rândul de sus este Elena Cârnu, o altă glorie mondială a popicelor. În 2004, a obținut bronzul mondial cu echipa României și în 2005 a devenit campioană mondială sub culorile tricolorului.
În fine, ultimul, dar nu cel din urmă, popicar gălățean legendar este Cosmin Crăciun. Format la CS Constructorul Galați de același antrenor Ilie Băiaș, Cosmin a devenit vicecampion mondial în 2004, cu echipa României.

Astăzi este tot despre fotbal. Alți eroi gălățeni care au fost adevărați ambasadori ai sportului rege în marile competiții ale lumii. Și pe acești minunați sportivi îi vom omagia în Gala „Glorii Sportive Gălățene”, care se va desfășura pe 5 iunie, în sala Teatrului Muzical „Nae Leonard”. Cotidianul „Viața liberă” este partenerul media al acestui eveniment extraordinar.

Brăileanul gălățean, campion european

Când m-am apucat să scriu despre fotbaliștii gălățeni, m-a întrebat un prieten: „Despre cine vrei să povestești?” „Păi, avem doi gălățeni în echipa câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni: Majearu și Tudorel Stoica” i-am răspuns. „Dar, Stoica e din Brăila”, mi-a replicat prietenul meu.

Da, cel mai talentat mijlocaș român, Tudorel Stoica este născut la Brăila. Dar chiar el însuși își asumă originea gălățeană. Într-un podcast al „Gazetei Sporturilor”, în 2023, Stoica declara: „Eu sunt din Galați, nu mă așteptam să ajung la București niciodată. Nu am dorit să plec de acasă”.

„Am fost ambițios și am luptat”

Și, într-adevăr, Tudorel Stoica a început fotbalul la Politehnica Galați și a continuat la CSU Galați și FCM Galați. A plecat la Steaua București, unde a făcut parte din cea mai mare echipă de fotbal a României, care avea să câștige Cupa Campionilor Europeni în 1986. Lider incontestabil al generației sale, a fost căpitanul Stelei conducând-o spre marele trofeu, chiar dacă în finala de la Sevilla nu a jucat din cauza unei suspendări. Gălățeanul Tudorel Stoica este fotbalistul cu cele mai multe jocuri (370) în tricoul Stelei. A fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II – a, în anul 2008, pentru câștigarea CCE. A fost la un pas și de câștigarea Cupei Intercontinentale, la Tokyo. „Trei ani am dominat fotbalul european, Dacă exista VAR, pe vremea aceea, cuceream și Cupa Intercontinentală”, spunea Tudorel Stoica.

„Nu mi-am dat seama niciodată că sunt un idol pentru suporteri. Am fost ambițios și am luptat!”, a declarat cu modestie marele fotbalist.

„Ar fi multe de făcut pentru sportivii români”

„Din păcate, nu există apreciere pentru niște lucruri extraordinare. Pentru că, ceea ce a realizat Steaua 86 nu a fost doar câștigarea Cupei Campionilor Europeni și a Supercupei Europei, au mai fost încă o finală și o semifinală în CCE. Și, ceea ce reprezintă cea mai mare realizare, aceste victorii au fost făcute numai cu jucători români. Ne-am bătut cu cele mai mari forțe și am reușit să rămânem acolo în frunte. Sunt multe lucruri de spus despre ceea ce ar trebui făcut pentru sportivii români, pentru toți sportivii români, care și-au petrecut tinerețea prin cantonamente. Dar nu vreau să spun mai mult!”, declara Tudorel Stoica (iAM Sport).

„De cinci ori înconjurul Pământului”

Nu putem vorbi despre glorii ale fotbalului gălățean fără să îi aducem un omagiu marelui Nicolae Rainea, ambasadorul României la cel mai înalt nivel mondial. Cel mai mare arbitru român din toate timpurile, Nicolae Rainea făcea un calcul: în toate meciurile pe care le-a arbitrat a alergat peste 200.000 de km, adică de cinci ori înconjurul Pământului, pe la Ecuator. Poate de aceea a fost numit și „Locomotiva din Carpați”. A alergat până în utlimul an de viață, gălățenii fiind obișnuiți să-l vadă, iarna sau vară, alergând în trening pe faleză sau pe străzile Țiglinei. 

Nicolae Rainea se numără printre cei trei mari arbitri ai lumii care au fluierat la centru meciuri oficiale ale campioanelor mondiale Brazilia, Uruguay, Argentina, Anglia Germania, Italia și Franța.

Trei campionate mondiale

Fotbalul românesc a ajuns destul de rar la campionatele mondiale, dar gălățeanul Nicolae Rainea a arbitrat la trei ediții consecutive ale acestor mari competiții. A fost „central” la o finală a Campionatului European, o finală a Cupei Campionilor Europeni și două finale ale Cupei UEFA. A arbitrat 145 de meciuri internaționale și 267 de meciuri în campionatul românesc. A fost decorat de președinții Iliescu și Băsescu, cu ordinele «Serviciul credincios în grad de cavaler» şi «Serviciul credincios în grad de ofiţer». S-a retras din arbitraj în 1983. Este Cetățean de Onoare al Galațiului și a avut patru mandate de consilier local.

„Atât pot să spun, sunt mândru, foarte mândru de ce am realizat! Ca să fii invidios trebuie să-ţi pară rău pentru ce a realizat altul. Eu pe cine să fiu invidios?! Performanţele mele internaţionale echivalează cu performanţele tuturor arbitrilor FIFA români din ultimii 50 de ani” , spunea, cu mândrie, Nicolae Rainea, când a împlinit 80 de ani. 

Fără milă!

Rainea era cunoscut ca un arbitru corect și intransigent. Indiferent cât de mare era fotbalistul din fața lui, nu ierta nici o greșeală. N-a avut milă de nici o vedetă, „îngălbenindu-i” pe Maradona, Platini, Paolo Rossi, Kempes sau Gentile. „La Europeanul din '80 am arbitrat Italia - Anglia 1-0, perfect. Keegan striga la mine, după meci, «soldi, soldi!», că aş fi luat bani de la italieni. «Soldi pe p...a mă-tii!», i-am răspuns. Observatorul era din Germania şi mi-a dat nota 9 plus! Apoi am fost chemat direct la finală, Germania Federală – Belgia” povestea Nicolae Rainea, în Gazeta Sporturilor.

În condițiile în care peste proiectul aeroportului de la Galați s-a așternut - de o lungă bucată de vreme - liniștea (sperăm că nu și uitarea), nu mică ne-a fost mirarea să descoperim că acest obiectiv face obiectul unei recente achiziții directe a Consiliului Județean Galați. Pentru 12.000 de lei fără TVA, instituția își dorește un material video de promovare/prezentare.

„Material video de promovare/prezentare «Aeroport Galați-Brăila-Vrancea», pe suport digital tip album video (video-book) inedit: cu ecran de 10 inch, butoane PLAY, PAUSE, VOLUM UP/DOWN, NEXT/BACK - capacitate de stocare de 32 Gb, culoare alb - personalizat”.
Asta cere Consiliul Județean Galați într-o recentă achiziție directă, finalizată în dimineața zilei de 21 aprilie 2026, din catalogul electronic. De realizarea acestui produs se va ocupa firma Cisibo Studio Graphic SRL din Galați, cu care Consiliul Județean a încheiat un contract în valoare totală de 12.000 de lei fără TVA, pentru 20 de asemenea albume video.

Pentru cei mai puțin familiarizați cu tehnologia, precizăm că un video-book este un produs hibrid, care oferă atât experiența unei cărți tradiționale cât și pe cea a conținutului video. Pe scurt, arată ca un album cu copertă cartonată, care are încorporat un ecran LCD, difuzoare și o baterie reîncărcabilă. Iar videoclipul începe să ruleze automat imediat ce deschizi coperta.
Într-o imagine destul de precară calitativ, putem vedea coperta viitorului album video, personalizată cu fotografia sediului Consiliului Județean Galați de pe strada Eroilor.

Care este stadiul proiectului aeroportului

Desigur, e bine să ne promovăm cu tot ce avem sau sperăm să avem într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat. Dar întrebarea firească ar fi care este stadiul proiectului aeroportului.

Ei bine, la finele anului trecut, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, declara la postul de radio Pro Lider FM că studiul de fezabilitate pentru construcția aeroportului de la Galați a ajuns în faza discuțiilor privind spațiul de zbor: „Sunt discuții intense între asocierea care face studiul și Autoritatea Aeronautică, ROMATSA și Ministerul Apărării, care are un rol și competențe importante în această problemă. Când vom cădea de acord asupra tuturor acestor probleme, voi ieși în fața oamenilor, împreună cu colegii de la Brăila și de la Vrancea, și le vom explica pas cu pas ce trebuie făcut, cât durează fiecare etapă. Vom face o conferință de presă să le arătăm oamenilor stadiul și niște perspective. Când va fi această conferință, nu vă pot spune acum, fiindcă sunt lucruri de rezolvat, care nu depind de mine. Eu nu mi-am imaginat, până m-am apucat de acest proiect, cât de complicată este construcția unui aeroport, mai ales că va fi primul aeroport construit de la zero în România, după 1989”, explica președintele Costel Fotea.

Suntem în aprilie 2026 și încă mai așteptăm conferința de presă promisă...

Cert este că, pe 19 mai, se vor împlini șapte ani de când amplasamentul propus pentru construirea unui aeroport internaţional la Galaţi a fost dezvăluit public, în prezenţa ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat în vizită (electorală) de lucru în judeţul Galaţi.

Iată-ne ajunși, deja, la episodul zece al epopeii marilor succese repurtate de sportivii gălățeni pe marile arene ale lumii, în competițiile olimpice, mondiale sau europene. De când am început această retrospectivă spectaculoasă, foarte mulți prieteni m-au întrebat dacă avem cumva și gălățeni care au triumfat în fotbal la cel mai înalt nivel? Întrebare firească, având în vedere că fotbalul este unul dintre cele mai iubite sporturi din România și, cu siguranță, cel care se bucură de cea mai mare popularitate.
Ei bine, astăzi vine și rândul fotbalului. Nu se putea ca "sportul rege" să nu fie prezent la Gala „Glorii Sportive Gălățene”, care va avea loc pe 5 iunie, la Teatrul Muzical Nae Leonard.
Cotidianul Galațiului, "Viața liberă", este partenerul media al acestui eveniment.

Singurul gălățean din singura echipă a României medaliată la un Campionat Mondial

Mihăiță Hanghiuc! Cu mulți, mulți ani înainte ca „Generația de Aur” să așeze România la masa bogaților din fotbalul mondial, alți tineri goliseră deja bucatele de pe masă. În 1981, la Melbourne, în Australia, s-a disputat Campionatul Mondial de fotbal U20. Printre fotbaliștii echipei de atunci a României, gălățeanul Mihăiță Hanghiuc era titular de bază, la mijlocul terenului, alături de Gabi Balint și Costel Ilie. De fapt, întreaga echipă națională U20 a României era o adevărată "bombă", din ea mai făcând parte Ioan Andone, Mircea Rednic, Dorel Zamfir sau Romulus Gabor. Majoritatea proveneau de la Corvinul, echipă inventată de regretatul Mircea Lucescu.

„Cangurii” României

România lui Mihăiță Hanghiuc a avut parte de un marș triumfal la Campionatul Mondial din Australia. Numai un mare ghinion a făcut să nu devenim campioni mondiali. Am făcut egal, 1-1, în primul meci, cu Brazilia. Apoi, două victorii cu 1-0 împotriva Coreei de Sud și Italiei. În sferturi de finală, România elimina (2-1) Uruguayul lui Francescolli, Aguillera și Da Silva. Ghinionul a venit în semifinale, când Germania - o echipă mult sub nivelul României de atunci - a învins cu 1-0, printr-un gol marcat în prelungiri, contrar cursului jocului. Aveam să învingem Anglia în finala mică și astfel Mihăiță Hanghiuc a adus la Galați singura medalie la un Campionat Mondial de fotbal. Și o poreclă: „Cangurul”, așa cum aveau să fie numiți toți fotbaliștii care au scris istorie în Australia.
Mihăiță Hanghiuc a jucat la FCM Dunărea Galați, Siderurgistul Galați, Gloria CFR Galați și Oțelul. Pentru Oțelul a jucat 122 de meciuri și a înscris 33 de goluri. A fost titular al echipei care a jucat "dubla" cu Juventus Torino, în 1988. Este Cetățean de Onoare al Municipiului Galați.

Mihai Majearu, un „cântăreț la pian”

Mihai „Miți” Majearu este unul dintre cei mai talentați fotbaliști ai României din toate timpurile. Un "artist" al fotbalului, cu o inteligență a jocului ieșită din comun. Gălățeanul a debutat la 19 ani în fotbalul mare al României, la FCM Galați. Deși a fost la un pas să-și rateze cariera din cauza unei fracturi urâte la peroneu, talentul lui Majearu a atras atenția și a fost printre primii chemați să vină la Steaua București în 1981, atunci când începea construcția marii echipe a Stelei, care avea să domine Europa în a doua jumătate a anilor ‘80. A fost poreclit „Nutria” și încă nu se știe nici acum dacă porecla s-a datorat mustății pe care o purta sau abilității de a se infiltra spectaculos printre adversari.
Majearu a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua București în 1986, o performanță unică a fotbalului din România.

„Miți” a fost peste Beckham

Despre Mihai Majearu s-a scris mult. Nu are rost să continuăm. Vom reda doar două imagini ale sale, construite de doi mari oameni de fotbal.
„Majearu era de o tehnicitate incredibilă, controla balonul cu o ușurință debordantă. Practic, făcea ce voia el cu mingea. Îi completa foarte bine pe ceilalți mijlocași. Tudorel Stoica era un jucător agresiv și Boloni, la fel. Tudorel Stoica și Boloni cărau pianul, Majearu cânta la el”, povestea regretatul Emerich Ienei.
Colegul său de echipă și performanță, Tudorel Stoica, şi el gălăţean, avea să declare: „Boloni avea dreptate când spunea că «Miți» a fost peste Beckham. Englezul nici n-ar fi avut loc la Steaua ‘86. Ghinionul lui Majearu a fost că s-a născut în România!”
Mihai Majearu a jucat 366 de meciuri și a marcat 71 de goluri. A fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a II-a, pentru contribuția la câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua București.

Campion mondial după o finală fără sfârșit

Fotbalistul gălățean Alexandru Bourceanu a devenit campion mondial la minifotbal cu echipa reprezentativă a României. Organizat în Emiratele Arabe Unite, Campionatul Mondial de minifotbal ediția 2023 a avut parte de o finală dramatică: România - Kazahstan. Conduși cu 2-0, jucătorii României au reușit să întoarcă rezultatul și să egaleze in extremis, în penultimul minut de joc. S-a ajuns la o serie de penaltiuri ce părea că nu se va mai sfârși nicicând. În final, România a devenit campioană mondială, cu un scor amețitor: 2-2 și 12-11 după loviturile de departajare. Gălățeanul nostru, Alexandru Bourceanu, la 38 de ani, a jucat întreaga finală și a marcat un gol decisiv, care a egalat scorul de pe tabelă și a trimis meciul spre a treia serie de penaltiuri.
Campionul mondial Alexandru Bourceanu a început fotbalul în 2004 la Dunărea Galați, în 2008 el trecând la Oțelul. După Oțelul a urmat o frumoasă perioadă la Steaua București, Bourceanu fiind mult timp căpitanul echipei. A făcut parte din generația Stelei care a eliminat Ajax Amsterdam și a învins Chelsea, alături de Gardoș, Szukala, Chiricheș, Chipciu, Pintilii și Rusescu.
Despre titlul său de campion mondial, Alex Bourceanu avea să declare în ProSport: „E o performanță care sperăm că se va repeta, dar pentru moment este unică. Există un risc pentru mine, acela că eu, în loc să am o imagine de viitor antrenor, am o imagine de jucător de minifotbal, nu e neapărat ceea ce îmi doresc! Aș vrea să-mi creez o imagine de antrenor, dar sigur că sunt recunoscător și fericit de performanța din care am făcut parte”.
(Va urma)

Suntem în Anul Nadiei Comăneci, an în care sărbătorim 50 de ani de la primul 10 perfect cu care a fost răsplătită o gimnastă la Jocurile Olimpice. Cu acest prilej, ne-am propus să omagiem și legendele sportului gălățean, care au obținut performanțe olimpice, mondiale sau europene în acești 50 de ani. Evenimentul intitulat Glorii Sportive Gălățene va fi organizat pe 5 iunie la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galați și are ca partener media cotidianul „Viața liberă”.

Primul campion olimpic al Galațiului

Unul dintre cei mai mari luptători din istoria României, Nicolae Martinescu, a pornit de la Galați. A devenit campion olimpic la JO Munchen 1972, la lupte greco-romane, categoria grea, după ce, cu patru ani înainte, cucerise bronzul olimpic la Mexico. A mai cucerit două medalii de argint și două de bronz la Campionatele Mondiale. A fost campion european la Essen în 1966 și a luat alte două medalii de bronz la Europene. Pentru întreaga sa carieră, a primit titlul de maestru emerit al sportului.
A fost descoperit de antrenorul Ștefan Babin. Acesta l-a ochit în gara din Făurei, un uriaș care se chinuia să urce în tren niște butoaie. L-a convins să vină pe salteaua de lupte și la 20 de ani era legitimat la clubul Dunărea Galați. „Chiar dacă este brăilean prin naştere, pe Nicolae Martinescu îl leagă de meleagurile gălăţene aproape totul, inclusiv soţia, cunoscuta interpretă de muzică populară Mioara Velicu”, scria cotidianul "Viața liberă", în urmă cu mulți ani. 

A doborât un campion olimpic în câteva secunde

Un alt mare luptător gălățean, Petre Poalelungi, s-a numărat printre cei care au scris istorie în acest sport. În vara anului 1965, Poalelungi pășea pe salteaua Campionatului Mondial de la Manchester, unde l-a întâlnit pe campionul olimpic en-tire. I-au trebuit doar câteva secunde ca să încheie lupta, acesta fiind începutul unei cariere impresionante. A participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, 1964, 1968 și 1972, la ultima clasându-se al cincilea. A fost vicecampion european și campion balcanic. A fost inițiat la clubul Dunărea Galați, antrenor Dumitru Tomescu. Și el este maestru emerit al sportului și Cetățean de Onoare al Galațiului.

Martor la atentatul terorist de la Munchen 1972

Pe 5 septembrie 1972, Poalelungi a fost martor la atacul terorist de la Munchen, delegația României fiind cazată aproape de lotul de atletism al Israelului, care a fost ținta atacului organizației „Septembrie Negru”. „S-a aflat că paznicul satului era de origine arabă. Acesta fusese angajat în urmă cu patru ani, încă de la începutul construcţiei satului olimpic. Practic, ştia toată structura satului şi locaţia fiecărei clădiri. Astfel, teroriştii au mers direct la ţintă. Delegaţia română era cazată în apropierea celei israeliene. Cu o zi înainte, tocmai se terminase competiţia de lupte libere, unde avusesem ocazia să îi cunoaştem pe unii dintre sportivii evrei. La aflarea veştii că au fost luaţi prizonieri, am fost bulversaţi” , povestea Petre Poalelungi.

Când luptătorii români erau stăpânii Europei...

Au fost vremuri când luptătorii români erau o forță pe bătrânul continent. În 1979, Campionatul European de lupte a fost organizat de România, la București. La acea competiție, luptătorii români s-au clasat pe locul 2 pe medalii, fiind întrecuți doar de URSS și urmați de Bulgaria. Gălățeanul Aurel Neagu a devenit atunci vicecampion european la lupte libere, fiind învins doar de sovieticul Serghei Beloglazov, în finală. Aurel Neagu a mai luat argintul european la Sofia în 1978 și bronzul la ediția europenelor din Cehia. A participat la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980, unde a obținut locul 5.
Aurel Neagu a fost legitimat la Dunărea Galați, antrenor Ioan Popescu. Și el este maestru emerit al sportului. Şi-a continuat cariera ca antrenor la CSS Iași.

Galațiul are și o mare campioană la lupte

Cătălina Axente a început disciplina lupte libere la clubul CSM Dunărea, antrenor Dumitru Buleandră. Deși este foarte tânără, are deja două medalii europene de bronz, la Roma în 2020 și la Zagreb în 2023.
Cătălina Axente a participat la Jocurile Olimpice de la Paris (2024). Din păcate pentru gălățeancă, în optimile de finală, americanca Kennedy Blades a aruncat-o pe spate, procedură care i-a pus în pericol integritatea Cătălinei, aceasta suferind o gravă accidentare, părăsind salteaua pe targă, în aplauzele spectatorilor. Diagnostic: traumatism cervical și competiție compromisă. Și Cătălina Axente este maestru emerit al sportului.

Medalii pe bandă rulantă

A făcut parte dintr-o generație care a adus României medalii pe bandă rulantă la lupte greco-romane: Ştefan Rusu, Ion Draica, Nicolae Martinescu, Constantin Berceanu, Constantin Alexandru, Vasile Andrei etc. Petrică Cărare a făcut cinste Galațiului ca sportiv legitimat la CSM Dunărea Galați, antrenor Dumitru Tomescu. Cărare a concurat la categoria 68 kg și are în palmares două titluri de vicecampion european și locul 4 la J.O. Seul 1988. Ratarea titlului olimpic l-a afectat foarte mult: “Trebuia să fie anul meu. Îmi bătusem toţi adversarii pe unde i-am prins. La Seul, însă, n-am rezistat presiunii şi am cedat. Am fost chiar și criticat de regim”, povestea Petrică Cărare, și el maestru emerit al sportului. După retragere, gălățeanul a devenit antrenorul lotului național de lupte greco-romane.
Ion Gabor este un alt mare campion de lupte greco-romane dat de Galați. Descoperit la 17 ani, la Școala Profesională a Șantierului Naval Galați, de către antrenorul Ion Donose, Ion Gabor a fost de opt ori campion național. Pe plan internațional, Ion Gabor a luat argintul la Campionatul European din 1972, la categoria 72 kg, și a participat la Jocurile Olimpice de la Munchen 1972, clasându-se pe locul al cincilea. Ion Gabor este maestru internațional, maestru emerit al sportului, antrenor emerit.

Galerie foto: 1. Petrică Cărare, 2. Petre Poalelungi, 3. Aurel Neagu (şi elevii săi), 4. Cătălina Axente (în momentul dramatic de la Olimpiadă)

În campania noastră care precede evenimentul "Glorii Sportive Gălăţene", ce va fi organizat pe 5 iunie, "Viaţa liberă" fiind partener media, am făcut cunoștință, până acum, cu gălățenii care au excelat în atletism şi gimnastică, precum şi cu boxeri de legendă porniți din Galați care au cucerit marile ringuri ale lumii. Astăzi vorbim despre campionii unui sport aparte, modelismul. Un sport nu foarte popular, e drept, dar, fie că vorbim despre aeromodele sau despre navomodele, Galațiul are mari campioni și în aceste discipline.

În urmă cu câțiva ani, au fost demarate discuții între Comitetul Olimpic Internațional și Federația Internațională de Modelism cu privire la introducerea acestei discipline între sporturile olimpice. România este una dintre țările puternice în modelism, un sport tehnico-aplicativ, care are mai multe ramuri: vorbeam anterior despre aeromodelism și navomodelism, dar mai există și automodelism și rachetomodelism.

Măiestrie de bijutieri

De-a lungul anilor, modeliștii români și-au trecut în palmares o serie de titluri mondiale și europene, la mai multe clase de competiții. La aeromodele, Galațiul se poate mândri cu doi campioni mondiali. Corneliu Mangalea și Dan Amorăriței fac parte din echipa României campioană mondială în anii 2004 și 2006. Trebuie subliniată aici măiestria și îndemânarea acestor mari campioni, tehnica de înalt nivel pe care o dețin, pentru că vreau să vă spun ce fel de aeromodele au construit: au o greutate de 1,2 grame și un motor de cauciuc de maxim 0,6 grame!!!
Campionatele de aeromodelism se desfășoară în condiții speciale, în lipsa curenților de aer și a variațiilor de temperatură. În acest fel se obțin timpi de zbor de aproximativ 40 de minute. Pentru a se întruni aceste condiții, România a organizat campionatele mondiale sau europene de aeromodelism, de cele mai multe ori, în salina de la Slănic Prahova. La acest nivel se înscriu în competiție echipe din țări precum SUA, Canada, Franta, Polonia, Serbia, Slovacia, Germania, Anglia, Ungaria, Japonia.

Recunoaștere mondială la aeromodelism

Cei doi gălățeni, campioni mondiali la aeromodelism, mai au trecut în dreptul lor și un titlu de vicecampioni mondiali în anul 2002, vicecampioni europeni în 2005 și o medalie de bronz la Mondialele din anul 2000. Corneliu Mangalea și Dan Amorăriței au fost legitimați la CS Universitatea Galați.
Corneliu Mangalea este mai bine cunoscut ca om de afaceri și în prezent deține funcția de secretar general al Federației Române de Modelism.

Modelism la... 150 km/h

Și navomodelismul gălățean a avut rezultate remarcabile la nivel mondial. Legitimați la CSU Galați, Daniel Ciosu și Sorin Mavru sunt multipli campioni mondiali și europeni, începând cu anul 2010 până în prezent.

Sorin Mavru a devenit campion mondial ultima dată chiar anul trecut. La competiția organizată în Polonia, Sorin Mavru a participat cu mai multe navomodele, cu două dintre ele câștigând titlurile mondiale, la categoriile E-speed hydro 2 și E-speed mono 2. A bifat și un titlu de vicecampion mondial, la clasa Clasic hydro 2. Succesul este asigurat de măiestria pilotării: "De «vină» ar fi… pilotarea, iar calitatea ambarcațiunii este pe planul secund”, avea să povestească Sorin Mavru. Viteza acestor navomodele, în competiție, poate atinge și 150 km/oră.

Tot anul trecut, în Ungaria, Daniel Ciosu a participat la Campionatul Mondial de navomodele machete, clasa C. Gălățeanul a câștigat două titluri de campion mondial, o medalie de argint și una de bronz. Daniel Ciosu este recunoscut pentru superba realizare a machetei „Bricul Mircea”, pentru care a lucrat patru ani, cu care a și câștigat un titlu de campion național.

Vom încheia, astăzi, frumoasa poveste a marilor pugiliști gălățeni care au reprezentat România la cel mai înalt nivel. Este o istorie extraordinară, construită de sportivi minunați, care cu siguranță nu se va opri aici. Cotidianul „Viața liberă” este partenerul media al evenimentului Glorii Sportive Gălățene, care va avea loc în data de 5 iunie.

Maestrul Felix Păun și „Școala de campioni” de la Pechea

Povestea începe cu mult timp în urmă, când un tânăr din județul Giurgiu a terminat I.E.F.S. la București și a fost repartizat ca profesor de educație fizică la... Pechea. Felix Păun, căci despre el este vorba, este cel care a format „Școala de campioni” (cum îi place s-o numească) de la Pechea, aici descoperindu-l mai întâi pe Lucian Bute și apoi pe Cristian Ciocan. „Maestrul Felix îmi este ca al doilea tată. E un mentor pentru mine. Fără el, nu cred că reușeam și nu cred că mai rămâneam în ring”, avea să declare peste ani marele boxer gălățean Cristian Ciocan. Felix Păun l-a descoperit pe Cristian Ciocan din postura de diriginte al acestuia, la Școala Generală din Pechea. Cei doi colaborează și acum, formând împreună noi generații de tineri boxeri. 

De la Ciocan la „Hammer”

Cristian Ciocan și-a demonstrat foarte devreme talentul, devenind campion mondial la juniori, în Maroc (2005). Ulterior, ajuns la seniori, Cristian Ciocan a câștigat medalia de bronz la Campionatul European de la Dublin (2007).
Debutul fulminant al gălățeanului nu a trecut neobservat, el fiind contactat, imediat după câștigarea titlului mondial de juniori, de reprezentanții clubului profesionist Universal Box Promotion, unde se antrenau și celebrii Vladimir și Vitali Kliciko. Astfel, Cristian Ciocan a intrat în ringul profesionist, debutând în noiembrie 2008.

Debut cu stângul

Din păcate, debutul nu a fost unul fericit. În prima repriză a primului meci, tânărului Cristian Ciocan i-a sărit umărul, fiind nevoit să cedeze din cauza accidentării. Apoi, lucrurile au început să se așeze, iar Cristian Ciocan, cunoscut în lumea boxului profesionist ca „Hammer” (traducerea în engleză a numelui Ciocan), a luptat în 37 de meciuri, câștigând 27 dintre acestea. Cristian Ciocan a adunat trei titluri de campion european la profesioniști, versiunea WBO. A fost numărul 1 WBO și între primii zece boxeri la toate versiunile profesioniste. A boxat de două ori în meciuri eliminatorii pentru titlul mondial la profesioniști, prima dată cu Tyson Fury la Londra și apoi cu Alexander Povetkin la Ekaterinburg. În meciul cu Fury, s-a dovedit că victoria americanului a fost una incorectă, acesta fiind depistat pozitiv, după meci, la cocaină și steroizi. Dar meciul era jucat! 

Tinerii, să facă sport!

„Ne-am pregătit împreună și ne-am deplasat și la New York, unde a făcut un meci mare cu Luis Ortiz, un cubanez uriaș de care fugeau toți. Am făcut o echipă extraordinară și am mers pe toate meridianele lumii, pregătindu-ne singuri, fără medic, psiholog, preparator fizic. Sparringurile le-am făcut în Germania, pentru că aparținem de E.C. Box Hamburg. Este doar o picătură din aventura noastră, care a început la Pechea și a continuat pe marile ringuri ale lumii: Barklays Arena New York, MGM Arena din Las Vegas, Moscova, Ekaterinburg, Londra, Hamburg etc.” povestește Felix Păun, antrenorul lui Hammer.
Cristian Ciocan este Maestru al Sportului în România. „Tinerii ar trebui să aibă mai multă legătură cu sportul. Să meargă în sălile de sport, să se dedice sportului, să mai lase tabletele. Eu nu sunt adeptul internetului. Internetul e bun doar pentru a culege informații. Timpul care ne-a rămas e din ce în ce mai puțin și e păcat să-l risipim. Tinerii să lase țigările, drogurile și facă sport!”, este mesajul său pentru tineri. Cristian Ciocan are doi băieți, Filip și Vlad. 

Privim înainte cu speranță

Boxul gălățean este capabil să dea lumii în continuare mari campioni, precum cei pe care i-am prezentat în aceste zile. O speranță a noastră este tânărul Daniel Irofte. Gălățeanul își demonstrează deja talentul și valoarea, fiind medaliat (bronz) la Campionatul European de juniori de la Montesilvano, Italia, în 2022. Anul trecut, Daniel Irofte a confirmat și la seniori, devenind vicecampion național.
Daniel Irofte este legitimat la CSM Dunărea Galați, antrenorul său fiind maestrul Costel Burlacu. Se pare că, împreună, au descoperit o nouă formulă prin care Galațiul va da României un nou mare campion!