Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Acord de securitate între Ucraina și Finlanda

Miercuri, 03 Aprilie 2024 17:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele finlandez Alexander Stubb şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au semnat miercuri, la Kiev, un acord privind cooperarea în domeniul securităţii şi sprijinul pe termen lung între Finlanda şi Ucraina, transmite Reuters.Documentul acoperă o gamă largă de chestiuni, inclusiv susţinerea politică şi sprijinul pentru securitate, reforme şi reconstrucţia Ucrainei. ''Acordul pe zece ani este dovada angajamentului Finlandei pe termen lung faţă de sprijinirea Ucraine ...

”NU unei Elveții cu 10 milioane de locuitori”

Miercuri, 03 Aprilie 2024 17:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
În ochii primului partid al Elveţiei, UDC, toate problemele ţării vin de la o imigraţie "necontrolată". Formaţiunea are însă un plan şi vrea să cheme poporul la un referendum pentru a spune "NU unei Elveţii cu 10 milioane de locuitori", informează AFP. Uniunea Democrată de Centru (UDC, dreapta populistă) a depus miercuri 114.600 de semnături la Cancelaria federală de la Berna, peste cele 100.000 prevăzute de lege şi adunate într-o perioadă de două ori mai mică decât perio ...

NATO propune crearea unui fond de 100 de miliarde pentru Ucraina

Miercuri, 03 Aprilie 2024 17:02 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
NATO trebuie să fie capabilă să ofere asistenţă "previzibilă" pe termen lung Ucrainei în faţa agresiunii ruse, a declarat, miercuri, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la Bruxelles, relatează AFP şi Reuters. "Trebuie să asigurăm asistenţă militară fiabilă, previzibilă şi pe termen lung pentru Ucraina", a declarat Stoltenberg, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Externe din NATO, care urmează să discute o propunere de creare a unui fond de ...

Mâncarea de post e sănătoasă, dar nu ne ferește de îngrășare

Sâmbătă, 06 Aprilie 2024 16:00 | Publicat în SFATURI
Chiar dacă mâncarea de post e sănătoasă, e posibil să luăm câteva kilograme în plus. Iată la ce spune medicul nutriționist Mihaela Bilic să fim atenți."Vreau să le atrag atenția telespectatorilor care este dușmanul postului. Primul este zahărul și al doilea uleiul. În postul adevărat, uleiul este permis doar în weekend. Am numărat, sunt zece zile cu dezlegare la ulei și vin în postul de 40 de zile", a spus medicul nutriționist, în emisiunea "La Măruță", de pe Pro TV. ...

Ceaiul de păpădie, bun pentru detoxifiere

Duminică, 07 Aprilie 2024 12:30 | Publicat în SFATURI
Destul de puțin popular, poate și din cauza gustului amărui cam neplăcut, ceaiul de păpădie este unul dintre cele mai puternice detoxifiante naturale, consemnează doc.ro. Frunzele de păpădie din care se prepară infuzia sunt bogate în vitamina A, E, K, C și vitamine din complexul B.Păpădia este o plantă comună, recunoscută pentru florile sale galbene, folosită în medicina tradițională de secole pentru diversele sale beneficii pentru sănătate.Ceaiul de păpădie contribuie ...

Loboda, regina sănătății printre verdețurile de primăvară

Sâmbătă, 06 Aprilie 2024 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Loboda este una dintre verdețurile preferate ale românilor, motiv pentru care ne bucurăm atunci când primăvara piețele sunt pline cu aceste frunze roșiatice extrem de gustoase, dar și cu multe beneficii pentru sănătate, relatează doc.ro. De ce ar trebui să mănânci lobodă? Pentru că este una dintre verdețurile de primăvară care deschid sezonul salatelor, unei alimentații mai ușoare, mai naturale, mai nutritive și mai benefice pentru sănătatea organismului, dar și pentru ...

La Tecuci, sediu nou pentru serviciul de permise și înmatriculări

Miercuri, 03 Aprilie 2024 11:50 | Publicat în Regional
UPDATE - La solicitarea celor interesați de activitatea din Tecuci a Serviciului Public Comunitar pentru Regimul Permiselor de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor, facem precizarea că, până în prezent, serviciul în cauză dispunea în localitate doar de un sediu secundar, a cărui locație era împărțită cu alte categorii de servicii. Viitorul punct de lucru din Tecuci al Serviciului Public Comunitar pentru Regimul Permiselor de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor va funcț ...

Rușii profită de lipsa de muniție a Ucrainei

Marți, 02 Aprilie 2024 16:40 | Publicat în Război în Ucraina
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a revendicat marţi cucerirea a peste 400 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina, de la începutul acestui an, informează AFP, care menţionează că trupele ruse reuşesc să preia iniţiativa în faţa soldaţilor ucraineni, care sunt lipsiţi de muniţie. El a adăugat că soldaţii ruşi continuă să "împingă unităţile ucrainene către vest". În ultimele luni, armata rusă a afirmat că a cucerit mai multe sate şi mai ales oraşul ...

Ursula von der Leyen, luată în vizor de Parchetul European

Marți, 02 Aprilie 2024 17:50 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Parchetul European (EPPO) investighează acuzaţiile privind nereguli penale în legătură cu negocierile asupra achiziţiei de vaccinuri împotriva COVID-19 dintre preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi CEO-ul Pfizer, a relatat marți portalul Politico, citând un purtător de cuvânt al Parchetului din Liege. Anchetatori ai EPPO au preluat în ultimele luni de la procurorii belgieni investigaţiile asupra Ursulei von der Leyen pentru "interferenţă în exercitarea unei fun ...

Tratatul original NATO, adus sub escortă la Bruxelles

Marți, 02 Aprilie 2024 16:22 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Istoricul Tratat de la Washington din 1949, care a dat naştere NATO, a ajuns marţi la Bruxelles, înaintea ceremoniei care va avea loc joi la sediul organizaţiei pentru a marca împlinirea a 75 de ani de la crearea alianţei nord-atlantice, informează EFE. "Este pentru prima dată când (tratatul - n.r.) părăseşte Statele Unite pentru a ajunge în Europa de când a fost semnat, la 4 aprilie 1949, de către cei 12 membri fondatori ai NATO", a confirmat pentru EFE un purtător de cuvânt al ...
Pagina 10 din 925