Fenomen cu zece la singurătate,zece la citire, zece la candoare,zece la respectul faţă de tăcereacelei care cântă în amurg...şi moare!Fenomen cu fustă şi cu ochi albaştri,cu hap/sâni ca două portocale crude,arie din sfânta operă a pâiniicare-n fiecare clipă se aude!Fenomen cu zece chiar şi la iubire,şi la ne/răbdare pentru toţi şi toate,şi la iertăciune, şi la-ngăduinţă...fenomen cu zero la greşeli/păcate!Fenomen cu braţe lungi până la mine,lungi până departe, ...

Fiecare este născut odată cu El. Şi nimeni nu-i scapă acestui diavol care, pe lângă alte rele, i-a fost „dat” de către şugubăţul/cinicul Demiurg. Acest otrăvitor se află, încă din prima clipă a zvârlirii din placentă, şi la mine, şi la tine, şi la ea, şi la el. Nimeni nu se poate lăuda că nu l-a avut, că nu-l mai are. Cine se laudă că a fost născut fără El, minte. Cine se laudă că a scăpat de El, se aşează, nolens-volens, sub semnul probabilităţii. Măria ...

Da, e marţi, dimineaţă! Fără să se fi întors de unde a plecat în ziua ieri, lumina se re/varsă ca o apă care niciodată nu ajunge nicăieri! Bineînţeles, îmi iau tot ce trebuieşte pentru cea mai delicată şi frumoasă activitate din lume, aşez cobiliţa şi prăştina în uşă şi în poartă...şi plec s-o îmbii pe Maria! Ea-i deja pe marginea celui mai scurt drum din Calea Lactee! Are cu ea tot ce-i trebuieşte pentru cea mai delicată şi frumoasă activitate din lumea asta! ...

De când aşteaptă să te-ntorci acasă, stă numai la fereastră, negreşit…!… A vrut să plece după tine, doamnă, însă-i legat de loc şi-mbătrânit! De loc legat, de mod legat, de vreme, dar şi de timp…de timpul meu prea mult… nădăjduieşte şi tot cată-n zare, vorbeşte singur, plânge…şi-l ascult: am târnosit văzduhul şi ograda, trimite-o, dumnezeule, sunt gata! Dă-i dezlegare şi trimite-o mâine… mâine, în zori, e ultimul târziu… uite, mi-mbrac ultima hai ...

Sigur că da! Sunt foarte bucuros că Maria, mâine, dimineaţă, merge cu mine la cules! Cum să nu mă bucur şi cum să nu-mi vină s-o strâng în braţe când ştiu că avem foarte-foarte mult de cules? Îmi vine s-o strâng în braţe, dar n-o strâng! O sorb şi o mănânc din ochi! O sorb şi o mănânc pe toată! Nu mai rămâne nici un pumn de Marie, nici o palmă de Marie! Îi mulţumesc din tot sufletul că a stat la sorbit şi la mâncat din ochi, îi sărut iarăşi mâinile ca dou ...

Lacrimi şi tăcere în cazarmă/ – lumea-ngaimă vrute şi nevrute,nici un glonte nu tresare-n puşcă,/ doar fanfara-nceată se aude! Trece lumea, parcă nici nu-i pasă/ şi-i cuminte, parcă n-are minte –nu mai este, nici n-o să mai fie/ niciodată ce-a fost înainte! Nasturi azvârliţi pe lângă ziduri,/ epoleţi, marmite – într-o doarăvrafuri de cuvinte-abandonate/ din ce-a fost suflare militară! Mucegaiul umblă prin vestoane,/ goarna nu mai sună-nviorare,garnizoana-i goal ...

Hai să batem ţurca, doamnă.../ colo, după dâmb,lângă salcia pletoasă,/ la salcâmul strâmb,unde-alături stă fântâna/ şi aşteaptă-ncet,să ne dea din apăraia/ marelui secretal (de)săvârşirii noastre.../ şi să bem frumos...[asta nu-i orice fântână,/ e cu gura-n jos...asta-i o fântână rară,/ naltă până cândva ajunge-n toată slava/ celor din pământ,celor care-au fost odată/ (şi mai sunt) părinţicare au sfinţit cuprinsul,/ dar n-au vrut arginţi...celor care-a ...

Mă duc până la Maria. Maria stă pe partea cealaltă a uliţei care desparte cătunul în două părţi egale, mici, liniştite, feerice, dar destul de încăpătoare pentru atâta şi atâta dumnezeire. Amândouă părţile se află la marginea cătunului. Altfel zis, acest loc sfânt şi binecuvântat nu are mijloc. Uliţa-i aşa de scurtă, încât nimeni nu se poate lăuda că iese...la drumul mare. Aşadar, nu am de mers mult până la Maria. Uite, nici nu plec bine din ogradă, că am ...

Sunt la uşa cabinetului medical. Stau şi aştept de vreo câteva zeci de minute. Nu mai multe. Doar câteva. Aştept să fiu invitat pentru consult şi tratament. E bine la uşa asta. Că mă umplu cu speranţe. Parcă niciodată nu am fost aşa de mult şi de plăcut cotrobăit de nădejde. Nu sunt mulţi bolnavi care mai aşteaptă şi speră. Sunt câteva zeci. Doar câteva zeci. Şi toţi, absolut toţi, huruie de şanse. Chiar li se poate citi în ochi, în culori, în gesturi, în cuvint ...

Moto: „clipa îngroapă orele în sete/ şi oazele fac apă la genunchi/ poetul scrie pe nisip sonete/ cu genele în formă de triunghi!” (Iolanda Cremene)   Uită-te pe fereastră... sunt la poartă, adu-mi, te rog, oleacă de apă – oleacă de apă din marea moartă, dacă marea vie-i secată – acuma, chiar acuma, cât mai degrabă!   Uită-te pe fereastră...sunt în ogradă, am intrat aşa... mor de sete – sunt manuscris de la marea moartă, abia se mai văd cuvintele ...