Filiala gălăţeană a PNL a fost gata să explodeze imediat după alegerile locale, după ce mai mulţi membri de partid, dar şi simpli simpatizanţi cu vederi liberale au solicitat vehement demisia deputatului George Stângă de la şefie. Între timp, apele s-au mai domolit, lumea a mai plecat în vacanţă, s-a desfăşurat Campionatul European de fotbal, iar statu-quoul se pare că se va menţine până cel puţin după alegerile parlamentare.Contestatarii lui Stângă argumentează că ...
Nu mai mult de 660.000 de lei pentru fiecare candidat la funcția de președinte al consiliului județean, respectiv 165.000 de lei pentru un candidat la primăria municipiului reședință de județ! Acestea au fost limitele maxime ale contribuțiilor electorale care au putut fi depuse sau virate, conform Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile locale din 2024. Dacă sunteți curioși să aflați care au fost contribuțiile celor mai reprezentativi candidați – nu neapărat di ...
„Fotbalul se joacă pe goluri, iar politica - pe voturi!”, obișnuia să spună unul dintre liderii de cursă lungă ai PNL Galați, Victor Paul Dobre. Rezultatele obținute de PNL Galați la alegerile locale din 9 iunie 2024 au fost mai mult decât dezamăgitoare pentru cei care încă mai cred în liberalism. Nu în PNL-ism! Lamentabile, rușinoase, penibile, șocant de mici, oricum le-am spune, am părea subiectivi. Tocmai de aceea le vom compara cu rezultatele obținute de PNL Galați ...
Candidatul PSD Costel Fotea a câştigat un nou mandat la preşedinţia Consiliului Judeţean Galaţi cu un rezultat spectaculos: 134.632 de voturi, reprezentând 63,07 la sută din totalul opţiunilor electorale valabil exprimate. Comparativ cu scorul din 27 septembrie 2020 - 97.109 voturi, adică 48,82 la sută - creşterea lui Costel Fotea în preferinţele alegătorilor este mai mult decât evidentă. Şi zdrobitoare pentru contracandidaţii săi! Conform rezultatelor oficiale ale alegeril ...
E suficient pentru oricine să arunce o privire asupra rezultatelor alegerilor locale pentru a ajunge la concluzia că  PNL a obţinut în municipiul Galați un rezultat neașteptat de slab, în jur de 8,5 la sută din voturi."Viaţa liberă" titra în noaptea de 9/10 iunie: "Victorie zdrobitoare a PSD Galaţi, pe toată linia, la alegerile locale din 9 iunie 2024. (...) Surpriza acestui scrutin local este PACT pentru Galaţi, formaţiune clasată pe locul al doilea în alegerile pentru Consi ...
Tineretul Național Liberal Galați a organizat sâmbătă, 27 aprilie, conferința regională „Europa în fiecare localitate". Dincolo de conferințele regionale și desfășurarea simbolică a steagului României și UE în toate județele noastre, organizațiile TNL au demarat și o campanie de informare pe rețelele sociale prin care prezintă investițiile realizate din bani europeni în orașe, comune, județe. „Sunt mândru de tinerii liberali din România, dar mai ales din Galați. ...

PNL susține performanța în administrație!

Joi, 25 Aprilie 2024 14:39 | Publicat în Regional
PNL Galați a stabilit candidații pentru localitățile Tecuci și Berești. Pentru alegerile locale din acest an, filiala gălățeană a liberalilor îi propune pe actualii primari în funcție ai celor două localități, Lucian Costin, respectiv Mihai Bejan.    Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, a declarat că Tecuciul poate să își continue dezvoltarea începută în 2020 cu administrația potrivită. „Ultimii 4 ani au arătat tecucenilor că se poate ca și o ...

Galațiul și liderii politici pe care-i merită

Miercuri, 10 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Deși ne-ar plăcea să contăm la nivel național și european mai mult decât reușim să o facem, ca municipiu și județ, realitatea ne mai trezește. Iar în aceste zile, este chiar realitatea candidaților politici care ne cer - deocamdată! - semnături. Dar cât de curând ne vor pretinde încrederea și voturile. Analizând lucrurile la rece am putea spune că, în viitorul Parlament European, vom avea cel puțin un reprezentant din Galați. Pe Dan Nica. Desigur, acolo va face politic ...
Deputatul George Stângă, președintele PNL Galați, a arătat în cadrul unei declarații politice susținută în această săptămână că, în lumea contemporană, discuțiile privind conceptul de familie au devenit din ce în ce mai complexe și sensibile. Potrivit acestuia, observăm că sensul tradițional al familiei, definit ca o unitate formată dintr-un bărbat și o femeie, este în schimbare, iar această evoluție este privită cu îngrijorare de către cei care susțin valorile ...

Gălățenii sunt în topul celor mai sărace județe!

Miercuri, 31 Ianuarie 2024 17:02 | Publicat în Regional
Galațiul este în cădere liberă la capitolul dezvoltare economică.   Într-un studiu (www.mdpi.com/2227-7099/11/1/22), care analizează contextul socio-economic la nivel național, publicat de Hotnews.ro, municipiul nostru a fost încadrat în fruntea clasamentului rușinos. Galațiul este inferior și județului Brăila, când vine vorba despre viteza de creștere economică, având în vedere că județul nostru se situează pe locul 2 la cele mai lente județe, unde PIB/capita a avut ...
Pagina 3 din 4