şi dinspre „tot” asculţi întruna:/ „sunt eu... ştii cine... îţi trimit
tot ce visezi fără oprire,/ de la-nceput, frumos, curat,
tot ce râvneşti fără prihană,/ cum sanctitatea unui schit,
cum lacrima de adâncime/ când stele proaspete (nu) cad !!!”
şi-ţi pare floare la ureche/ să tot pândeşti, să tot aştepţi,
să tot suspini pe ceste margini/ de timp, de vreme şi de loc,
să strigi că tu eşti norocosul/ din lumea celor strâmbi şi drepţi,
să spui la toţi, să spui la toate,/ triumfător: „nu mă mai joc !!!”
şi când mai vezi câte o steauă/ cum se desprinde ca un fruct
bătut de soartă şi de oameni,/ şi cade fumegând prin sat,
şi umblă pe genunchi, şi cere/...să zici că-i substantiv defunct,
s-o pierzi, s-o ştergi din socoteală,/ să crezi că nu-i adevărat !!!
şi când aştepţi şi-aştepţi întruna.../ şi nici nu te mai uiţi la ceas,
şi sigur ştii că vine clipa/ dinspre adânc şi dinspre nalt,
că vei primi tot ce se cade/ celui ce-i ultimul rămas -
dinspre „nimic” asculţi năprasnic:/ „nu este el! e celălalt !!!”
(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)