Vino încet! vino încet!.../ În mărul dinspre Nazareth,
mugurii stau în Sinea lor/ şi te aşteaptă până vor
vedea tulburători că vii,/ ş-or da-n Florii, ş-or da-n Florii!
Ş-or da-n Florii şi-n frunze-or da/ din ochii lor în Calea ta
cel gând (mereu acelaşi gând)/ precum în Cer şi pe Pământ,
cel dor, mereu acelaşi dor/ uşor la greu, greu la uşor!
nu te grăbi, Mirarea mea!.../ nu te grăbi, Tăcerea mea!...
Oare de ce să te grăbeşti,/ Fecioar-a Limbii Româneşti,
când mărul dinspre Nazareth/ stă fără timp şi foarte-ncet
şi face poame pentru toţi?.../ ştiu că şi vrei, ştiu că şi poţi
să vrei puţin când este mult,/ să vrei şi mult când te ascult,
Tăcerea mea, de tot că vii/ să dea-n Florii, să dea-n Florii,
fără de care Umbra ta/ nu ar mai fi, Mirarea mea!...