DIPLOMĂ (dosarele XYZ)

DIPLOMĂ (dosarele XYZ)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Şi poate chiar am să ajung/ tocmai la marginile tale,

măcar o clipă să-nţeleg/ de ce, de unde, până unde

se-ntâmplă tot ce (n)-am văzut,/ (n)-am auzit pe-această cale,

tot ce mai ştiu, tot ce mai cred/ că e frumos şi (nu) s-ascunde,

şi (nu) mă-ndeamnă la păcat,/ şi mă condamnă la candoare,

se naşte-n orişice moment/ şi-n orişicare clipă moare!

Şi poate chiar am să te rog/ să-mi dai alăturea de tine

un loc de veci, mărunt, egal/ cu (ne)putinţa firii mele

de-a renunţa la vis, la dor,/ de-a (nu) mai şti că (nu) mai vine

cel care-(am) fost alesul tău/ la rătăcirea printre stele,

şi poate chiar am să-(ţi) plătesc/ prin lăcrămări torenţiale,

acolo şi atunci, mereu,/ tocmai la marginile tale!

Şi poate chiar am să-(ţi) mai scriu,/ aşa, să-nveţe lumea toată

şi să priceapă cum (nu) poţi/ să (nu) fii pururea-mpăcată

cu sufletul şi gândul meu,/ care (nu) ştiu să (nu) se mire

şi-acum şi-atuncea şi-orişicând,/ frumoasa mea Nemărginire!

Citit 348 ori Ultima modificare Luni, 23 Februarie 2026 23:31

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro