Cad în moarte vălătucii/ frământaţi de mâna mamei!...
căpriorii puşi de tata!.../ costoroabele!... popicii!...
colţurile cu păianjeni!.../ cade varul!... cad icoane!...
cad poveştile!... se surpă/ templul minunat al fricii!...
Templul fricii şi-al iubirii,/ şi-al respectului de sine
şi de alţii, şi-al uitării/ de păcate şi de rele,
templul simplu al iertării,/ templul lacrimilor mamei
şi-ale tatei, duşi să-şi facă/ altă casă, printre stele!
Golul stă şi hohoteşte.../ (stă cu mâinile la spate,
umblă-ncolo, umblă-ncoace).../ gata, casa-i dărâmată!...
vine popa cu sicriul/ şi cântarea de plecare
tocmai unde stau părinţii/ şi-şi aşteaptă casa toată!
Casa mea cu cer la uşă/ nu mai este...(plec departe,
plec să plâng în râpa dintre/ moarte şi copilărie)...
casa mea cu uşă-n poartă,/ casa mea cu poartă-n uşă,
casa mea cea mai frumoasă.../ casa mea-i pe năsălie!...
Gata, nu mai am intrare!.../ gata, nu mai am ieşire!...
parcă nici singurătatea/ nu mai are loc şi vreme,
parcă timpul şi-a dat duhul,/ parcă totul şi-a dat duhul
şi s-a dus să-şi ducă rostu-n/ ghiocei şi-n crizanteme!...
Cer iertare casei mamei!.../ cer iertare casei tatei!...
mâinilor sfărmate-n lutul/ făcut una cu pământul!...
cer iertare casei noastre!.../ cer iertare casei mele!...
Duhul casei stă şi ştie.../ ştie c-am să mor plângându-l!
