NEC PLUS ULTRA - Viaţa Liberă Galaţi

Fiindcă (dosarele Z)

Scris de Joi, 03 August 2017
Tu eşti salvarea sufletului meu/ străpuns de milă şi eternitate, legat la ochi şi pus la zid, proscris/ definitiv, cu mâinile la spate fiindc-am cutezat să-mi plec de tot/ fruntea în faţa Majestăţii Sale, Candoarea, şi fiindcă n-am mai vrut/ să n-am curaj a mă uita-n oglindă ş-a-(mi) spune drept,…

Dacă nu mai vine (dosarele Z)

Scris de Miercuri, 02 August 2017
dacă nu mai vine toamna/ am s-o strig şi am s-o caut în adâncul unei lacrimi/ din mâhnirea unui flaut a venit întotdeauna/ şi a stat cât stă o toamnă m-a-nvăţat cum cade frunza/ şi plecarea ce înseamnă m-a-nvăţat cum bate vântul/ printre păsări călătoare cum începe-ndepărtarea/ şi tăcerea ta…

La o adică (dosarele Z)

Scris de Marți, 01 August 2017
eşti cea mai bună crâşmăreasă/ din nordul şi din sudul meu! - vom fi (în viaţa următoare):/ tu - părăluţă! eu - văleu! fumez şi beau pe datorie/ - (să mă ia naiba de tâmpit!) - vom fi (în viaţa următoare):/ eu - gaz metan! şi tu - chibrit! eşti…

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Mai bine mă făceai fântână (cerere de iertare)

Scris de Luni, 31 Iulie 2017
Mamă, mai bine mă făceai fântână,/ să aibă unde veni îndrăgostiţii şi însetaţii şi ulcioarele,/ mână de mână,/ unde să-şi facă vrăbiile cuiburi şi să cânte când vine o fată/ după oleacă de apă cu lună plină şi uitată/ în ochiul adânc şi la fel de înalt/ ca plânsul din…

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Moldo(r)mire-n Moldo/roţi (dosarele Z)

Scris de Sâmbătă, 29 Iulie 2017
!mol(dor)mi/re/ la/sol...dor:/ cântec şi descântec...nu-i mai frumos şi mai uşor/ cum e moartea nimănui, cum e ţărna celui trist/ când nu plouă, când nu-i nins la picioarele lui christ.../ mol(dor)mi/re la/sol...stins! !rod(sol)la/re/ mi(mol/dor):/ nu se poate...dar să strigi: ecce homo!...(când cobor).../ lama sabactani!...când (prin urcare) pierd şi pierzi/ totul...dar începi…

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Lucrare de control la Schepsis (psalmul paradoxului postum)

Scris de Vineri, 28 Iulie 2017
m-am întâlnit cu moartea mea/ şi suspina că nu mai poate, stătea pe gânduri şi cerşea/...(doamne, ce moarte cumsecade!) cerşea de dragoste şi dor,/ cerşea de foame şi de sete... şi, când i-am spus că eu nu mor,/ s-a-ntors cu faţa la perete ş-a început să plângă mult,/ ca orice…

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Defecţiune tehnică (dosarele Z)

Scris de Joi, 27 Iulie 2017
te salut jupâne te salut/ eu sunt gata să mă sui pe scut eu mă dor de mama şi mă fac/ istui timp mai înţeles şi drag decât poate să însemne poate/ milă dumnezeu eternitate! te salut jupâne te salut/ eu sunt gata să mă dau bătut pentru cei care…

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Lucrare de control la Plecare (dosarele Z)

Scris de Miercuri, 26 Iulie 2017
aştept să plece trenul din gara cu peroane pustii, doar câţiva câini se uită la mine şi doar câteva marii pe care le-am mai văzut pe străzile acestui oraş năuc, dar nu ştiu dacă le-am iubit vreodată, nu ştiu unde se duc! nu mai am flori şi apă şi merinde…

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Declaraţie de Război (către domnul Costică Tânjală, în ziuă Aniversară, La mulţi ani!)

Scris de Marți, 25 Iulie 2017
iavaş-iavaş, cu pas egal,/ printre zăpodii şi rovine, de mii de ani tot merg şi merg,/ şi încă n-am ajuns la tine! parcă te-ascunzi şi parcă râzi/ de râvna mea predestinată, de ochiul meu necruţător/ şi blestemat să nu te vadă! parcă pândeşti să vezi când voi/ cădea pe drum,…

Rechizitoriu (către avocatul Daniel Soare, câştigător în Bătălia cu Muzele din Olimp)

Scris de Luni, 24 Iulie 2017
A fost curat, fulgerător/ şi negreşit ca-ntr-o legendă cu babe cloanţe de cuvânt/ şi cu ne-ncredere absentă, cu feţi frumoşi, cu zmei urâţi/ şi cu ilene naturale, cu aer clar şi primitor,/ foşnit prin sfinte mahalale, cu împăraţi de care vrei,/ cu doamne-ajută, doamne iartă, cu nunţi la care-am fost…

Naufragiu în strâmtoarea Carotidă (pentru doamna Gabriela Creţu, La mulţi ani!)

Scris de Sâmbătă, 22 Iulie 2017
Corabie cu pânze de păianjen/ am fost în largul lacrimilor tale.../ sare şi perle, farmec şi sirene,/ furtuni cuminţi şi valuri catedrale,/ recife mov, adâncuri fără număr,/ mister cât poate doamna Poezie,/ frumos cât ştie doar Necunoscutul,/ curat cât numai o Femeie ştie! Corabie umplută cu mătăsuri/ am fost în…

Lucrare de control la Moară (dosarele Z)

Scris de Vineri, 21 Iulie 2017
maria mea-i departe şi nu ştie/ că şi eu sunt departe şi nu ştiu/ cum ne-au bătut la poartă ghioceii/ la poarta casei noastre din pustiu! maria mea s-a dus ca să-mi aducă/ eternitatea morilor de vânt/ când va veni am s-o aştept în gară/ şi am să-i spun ceva…

Mâinile Mariei (dosarele Z)

Scris de Joi, 20 Iulie 2017
cred că am să ajung unde se ascund fluturii când plouă şi mă rog la dumnezeu cu mâinile-amândouă să nu mă oprească cei care au plecat şi mi-au spus că am să caut zadarnic susul pe jos şi josul pe sus că am să mă împiedic de moarte cu mult…

Psalmul Învăţătoarei (pentru doamna Rodica Răşcanu din Bursucani, La mulţi ani!)

Scris de Miercuri, 19 Iulie 2017
Doamna mea învăţătoare/ mi-a silabisit cărarea de acasă înspre şcoală,/ de la şcoală înspre-acasă! ea mi-a spus ce este pâinea,/ ea mi-a spus ce este sarea: doamna mea învăţătoare/ blândă, scumpă şi frumoasă! Şi mi-a spus de unde începe/ (ne)cuprinderea şi roata, ce-nsemnează (ne)sfârşitul,/ rostul, rostuirea, cartea, şi de unde-ncepe…

Mascaradă (dosarele Z)

Scris de Marți, 18 Iulie 2017
Am o viaţă înainte:/ nu ştiu cât o fi de lungă, nu ştiu cât o fi de scurtă,/ grea, uşoară, bună, rea... stau pe marginea secundei/ şi-s convins c-o să-mi ajungă şi c-o să mai şi rămână/ foarte multă-n urma mea, chiar de-s hulpav şi am poftă/ s-o mănânc, s-o…

Lucrare de control la Maria (dosarele Z)

Scris de Luni, 17 Iulie 2017
1. Enunţ: se dau (sau se iau) două puncte (ne)cunoscute şi (in)egal (în)depărtate în timp şi spaţiu şi suflet şi gând! să se calculeze distanţa dintre aceste două puncte! 2. Rezolvare: cea mai mică ori cea mai mare distanţă dintre două puncte (ne)cunoscute şi (in)egal (în)depărtate în timp şi în…

Descântec de vreme bună (pentru Tereza Gabriela Filurete din Lissovo, Italia... La mulţi ani!)

Scris de Sâmbătă, 15 Iulie 2017
bate vântul frunzele pe vale/ unde mai găsesc iubirii tale loc de legănare loc de joacă/ să întindă mâinile să tacă! îmi aduc aminte se aude/ cum făceam din clisă paparude şi ploua şi ne strigau afară/ flori de câmp şi lemne de vioară! aşteptam până răsare luna/ ne dădeam…

De la pământ până la cer (şi retur)

Scris de Vineri, 14 Iulie 2017
moto: "moartea durează cât drumul până la naştere/ stai pe genunchi în altarul poeziei/ şi zici:/ aici odineşte roaba lui dumnezeu/ privighetoarea" (anonim)când o iubeam pe maria de la pământ până la cer păsările călătoare veneau în fiecare ziuă să le cer cele mai frumoase viersuri de la cer până…

Astfel (dosarele Z)

Scris de Joi, 13 Iulie 2017
Astfel mi-a spus: mâine se întâmplă slujba de târnoseală a şotronului desenat pe ţărna copilăriei şi pe colbul memoriei tale! Tocmai de atunci, în fiecare ziuă şi fără oprire, mă pregătesc frumos pentru această sărbătoare! Tocmai de atunci, în fiecare ziuă şi fără oprire, dau lacrimi de bucurie! Tocmai de…

Ieri m-ai întrebat ce-i astăzi (dosarele Z)

Scris de Miercuri, 12 Iulie 2017
Ieri m-ai întrebat ce-i astăzi/ şi eu n-am ştiut ce este, însă mi-am adus aminte/ ş-am răspuns că mâine-i marţi, ziuă-n care nişte ceasuri/ cică-s rele, dar merg bine, mai ales că merg spre-o miercuri/ cu ectenie şi harţi, când se cântă sfânta Lene,/ mucenicul Somn ş-alţi sfinţi, cum ar…

Buletin meteorologic (dosarele Z)

Scris de Marți, 11 Iulie 2017
Hai să ne jucăm de-a ploaia:/ eu stau înnorat, tu fulgeri, şi apropierea tună,/ şi începe-ncet ori tare, după cum a fost să fie/ n-ochi căldura sau răceala, după cum a fost să fie-n/ suflet dorul: mic ori mare!... (şi va fi doar o aversă?!/ ori va fi ploaie cu…

Sub semne înalte (se dedică doamnei Anca Ioniţă, cu tot respectul!)

Scris de Luni, 10 Iulie 2017
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"Pe strada îngustă şi veche/ şi încă frumoasă şi vie, de când n-o mai văd pe Maria,/ nici floarea de tei nu mai ştie! Ferestre deschise şi rare/ scot muzici aproape uitate, sunt vremuri ascunse în pietre,/ ascult şi mă uit la muşcate!…

Ultima Încercare (dosarele Z)

Scris de Sâmbătă, 08 Iulie 2017
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"Nimeni nu le mai ascultă clipocitul izvorârii, nu le mai râneşte nimeni, nimeni nu le mai aşează rostu-n sunet şi-n culoare şi în piatră... nici poeţii nu le mai slăvesc menirea într-un vers ori într-o frază! Părăsite şi uscate, bat fântânile la poartă,…

Chiar aşa! (către monşer Ion Goleanu, mare cititor de Viaţa Liberă)

Scris de Vineri, 07 Iulie 2017
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"mi-aduc aminte cum stăteau încet, sub tei, părinţii lui, părinţii tăi, părinţii mei... şi cum tăceau majestuos,/ uitându-se în sus şi-n jos... şi-nţelegeam că viaţa-i sfântă, vrei-nu vrei! şi cum plângeau şi se rugau la dumnezeu când nu ploua pământul meu, pământul tău,…
Pagina 64 din 108