Cred c-am ajuns (aicea) printre gene,
cum (negreşit) o geană de lumină
dintr-un trecut (din tainiţa aceea,
nu ştiu de când) se pregătea să vină
şi să-nvelească suflete şi trupuri
cu sanctitatea sa vindecătoare...!...
În lipsa ei (se vede foarte bine)
nimic nu se mai vede... chiar dispare!
Absenţa-i scrie zero până-n susul
şi până-n josul muguririi printre
seminţe goale şi seminţe pline...
timp nepătruns... predestinat să intre
în caruselul alfa şi omega,
prin crug de vreme strâmtă şi deşartă:
genii, nebuni... [(s)clipiri eterogene]...
ard să se stingă şi se sting să ardă!...
Cred c-am ajuns (aicea) printre gene
cu-nchideri şi deschideri oarecare:
frumoasă amăgire în oglindă
multiplicată veşnic prin sfărmare!
Aşa-i, atât: o simplă ridicare
de pleoapă în/spre punctul cu lumină...
şi-apoi o coborâre-n re/semnare...
şi tot/nimicul nu se mai termină!
