Un SMS îi poate SALVA VIAȚA unui COPIL de doi ani. DONEAZĂ doi euro, la 8832, cu textul ”Emi”

Un SMS îi poate SALVA VIAȚA unui COPIL de doi ani. DONEAZĂ doi euro, la 8832, cu textul ”Emi”
Evaluaţi acest articol
(2005 voturi)

La nici doi ani, Emi Petrovici suferă de o maladie cumplită, care i-a atrofiat toţi muşchii şi îl împiedică să mănânce sau să respire normal. Pentru a nu-şi pierde suflul, băieţelul are nevoie urgent de un dispozitiv medical care să-i ventileze mecanic plămânii, dar care depăşeşte cu mult posibilităţile familiei: 11.000 de euro.

Până de curând, părinţii închiriau acest dispozitiv special de la o clinică românească, însă situaţia financiară precară i-a adus în imposibilitatea de a mai putea achita facturile lunare ca să îl poată ţine în viaţă pe băiat. Cuprinşi de teama de a nu-şi pierde copilul atât de devreme, aceştia au apelat la sprijinul Asociaţiei “Salvează o inimă”, care a demarat o campanie online de strângere de fonduri, în cadrul căreia câteva sute de oameni cu suflet mare i-au oferit o speranţă. Până la ora actuală, s-a strâns jumătate din sumă.

“În trecut, am mai făcut campanii de strângere de fonduri pentru trei copii cu diagnostic similar, am reuşit să le cumpărăm acest dispozitiv care îi ajută să respire, iar părinţii au fost foarte fericiţi că şi-au putut salva copiii. Este o bucurie nemărginită când vezi că sute sau chiar mii de oameni se mobilizează să îţi ajute copilul, iar visul părinţilor de a-l salva pe Emi este foarte aproape de a fi realizat. Suntem la jumătatea drumului, iar românii au demonstrat de foarte multe ori că au un suflet de aur”, a spus Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei “Salvează o inimă”.

Cum îl puteţi ajuta pe Emi

Starea copilului se înrăutăţeşte de la o zi la alta, inima sa devine din ce în ce mai slabă, iar lupta de supravieţuire devine din ce în ce mai grea.

Donaţiile pentru salvarea băieţelului pot fi făcute online (cu un card de credit sau prin Paypal), accesând platforma de donaţii - CLICK AICI -  sau prin trimiterea unui simplu SMS de 2 euro, la 8832, cu textul “Emi”.

De asemenea, donaţii pot fi făcute şi în conturile bancare ale Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).

Citit 7415 ori Ultima modificare Joi, 25 August 2016 16:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.