!după cinci mii de ani de poezie,/ deşertăciunea a rămas intactă...
nu s-a ştiut şi încă nu se ştie/ cine a dat şi dă ora exactă
în cest necunoscut fără ruşine/ şi căruia îi zicem nesfârşire
de dulce şi amar, de rău şi bine,/ de râs şi plâns şi ură şi iubire,
de viaţă şi de moarte la cheremul/ neantului cu litere şi cifre,
închipuirii care-a dat blestemul/ şi l-a încremenit în hieroglife,
l-a deghizat în milă şi iertare,/ brânci la ieşire, lacăt la intrare!
!o sumă de-ntâmplări nevinovate,/ puse pe cale cu premeditare,
urâre învelită-n cumsecade,/ aripi tăiate-n vreme de zburare,
opaiţ sfărâmat în miez de noapte/ şi grozăvenii aşa-zise şoapte,
un fel de-alunecare fără ţintă/ şi fără sens, aşa, paradoxală,
ceva ce stă acu să se desprindă.../ şi-o singură idee triumfală:
atâtea înşelări nenumărate/ în credere măruntă, inexactă...
după cinci mii de ani de îngâmfare,/ doar poezia a rămas intactă!
