În limba cuvintelor tale sunt grâu/ cu patria-n fire...
căţelul pământului latră la cer,/ prin paiul subţire!
Şi am ciocârlie-n cuibar şi-n văzduh,/ pe vârfuri am pâine
din darul adâncului plin cu ţărani/ rămaşi fără mâine!
Prin maci umblă sângele lor sfinţitor/ de ziuă şi noapte...
miroase a tot ce a dat dumnezeu/ în turtele coapte!
Sunt grâu... şi mi-i bine şi rău şi mi-i cum/ îţi este şi ţie
în vremuri când lacrimi de rod şi de dor/ s-amestecă-n glie!
Adesea, când vânturi grozave mă bat,/ mă rup şi mă-ndoaie,
din tot ce am fost nu rămâne decât/ o mână de paie!
Ascultă un tril şi priveşte un mac.../ şi adu-ţi aminte
cărarea nedreaptă prin sufletul meu,/ ’napoi şi ’nainte!
Când vezi că sunt gata, ia secera-n brâu/ şi vino afară...
şi fă-mă polog, fă-mă snop... fă-mă bun/ de sac şi de moară!
Şi dă-mă la patria ta, la copii,/ la taţi şi la mame,
iar mie să-mi laşi de-o colivă, atât.../ mie nu mi-i foame!
Sunt grâu... şi prea mult azvârlit la gunoi,/ pe deal şi pe vale...
tu, limbă română, iertare îmi cer/ cuvintelor tale!
