Moto: "Bărbatul este o femeie ratată" (Nichita Sănescu) Mai stai oleacă, nene Moromete... parcă nu-ţi pasă, parcă te grăbeşti, parcă nu vrei să mai auzi copiii cum te aşteaptă să le spui poveşti! Parcă nu vrei să mai aştepţi la poartă, din când în când, poştaşul cu scrisori de la copiii rătăciţi prin lume, strigaţi la geam, încet, de multe ori! Parcă te doare viaţa... şi pădurea, şi drumul trecător pe lângă schit, şi timpul, şi fântâna... toată lume ...

Când te loveşti prima oară de lumina-i, îţi vine să crezi şi să zici că ţi-a pus Demiurgul mâna în cap, chiar dacă nu ştii nimic despre Ea şi despre Demiurg. Nu înţelegi rostu-i general şi particular, nu ştii să spui dacă-ţi place sau nu-ţi place, dacă e bine ce face sau dacă nu-i rău ce faci. Pur şi simplu, stai pur şi simplu şi te miri fără să ştii ce-i mirarea. Apoi, după prima secundă în aceste coordonate, devii impur şi complicat, smiorcăi, faci nazuri, ...

Viaţa durează mult mai mult decât moartea. Chiar infinit mai mult decât moartea, pot spune. În consecinţă, pot afirma că nici nu există moarte. Or, şi mai clar, pot zice că există numai viaţă. Dar nu în sensul propovăduit de Biblie, nu în sensul balivernelor difuzate de ne/calificaţi prin biserici, pe la colţuri, prin diverse imagini/tipărituri de propagandă religioasă! Nu? Sigur că da! Aşadar, cât durează viaţa? Păi, cred că ştie oricine are habar ce înseamnă fec ...

Aud şi văd cum strigă (de-acolo) şi aşteaptă cuvântul meu (întâiul) în formă de şotron, scris cu nuiaua dreaptă, sau zgâriat pe ţărnă, pentru Ileana, Gheorghe, Maria şi Ion... şi pentru toţi aceia, şi pentru toate-acelea care-au ştiut să joace-n pătrate ciobul strâmb, să-şi sară ne/norocul şi grijile şi plânsul... şi să-i cuprindă somnul (adânc) în flori de câmp! Aud şi văd cum strigă (de-acolo) şi aşteaptă alte cuvinte-n formă (mereu) de alt ceva, de ...

De mult... foarte de mult trebuia să fi spus, nu tocmai acum, când nici nu-i, când nici nu-s! De mult... tocmai de atunci, când nu era nici al meu, nici al tău, nici al lui, nici altfel, nici aşa! De mult... tocmai de când pământul era fără cer, cerul era fără pământ, ochiul era fără lumină, lumina era fără ochi, frumuseţea era fără leac şi fără deochi! De mult... când nu se ştia ce-i mamă, ce-i tată, ce-i scâncet, ce-i dinadins, când fiecare era şi învingător ...

Ce pericol de cădere.../ domnule actor, când nu zici la revedere,/ când nu ai umor şi te duci... (te duci la vale).../ parcă nu ai şti că mai sunt şi haimanale/ care vor muri, care nu se dau de-a dura/ şi trăiesc încet, dar se duc să-şi ude gura/ de la Nazareth, din izvorul... (fără nume).../ botezat Iisus, unde toată ceastă lume/ năzuieşte sus! Şi să nu se mai întâmple,/ domnule actor, aşteptarea să ne-o umple/ frunza de mohor... suntem nişte pui de lele,/ nişte tri ...

Ieri, fix la fără un sfert, mi-am adus aminte că am început să uit. Şi tot amintindu-mi, am luat o hotărâre istorică: să circul pe jos şi pe sus, prin toată citadela, să văd ce-mi aduc aminte că uit. Aşadar, merg spre sud, pe Domnească... şi mă uit. Sigur că da!... Aici e cofetăria Macul Roşu, aici nu-i magazinul Modern, aici nu-i panarama/cazemata din parcul Mihai Eminescu, aici e magazinul Universal, aici e librăria Centrală, aici este, aici nu este... Uite, aceasta-i f ...

Şi eu sunt în plante, şi tu eşti în plante: tu eşti miozotis, eu sunt mărăcine... n-adâncul albastrului tău fără margini vin toate nălţimile-n veci să se-ncline: vin valuri şi valuri de regi şi regine, vin zei, dumnezei, şi pandore, şi parce, vin sclavii, proscrişii, deştepţii, nebunii, şi tot ce durează, şi tot ce se sparge acum, chiar acum, tremurând... fiecare vrea poartă deschisă la nu-mă-uita(re)! Din jurul meu singur şi rece fug toate: şi scurte, şi lungi, ...

Da... pe burtă, cu spatele-n jos. Cu toate că, se ştie, în ghearele/controlul acestei dimensiuni nu există sus şi jos, stânga şi dreapta, înainte şi înapoi, încolo şi încoace, aşa şi invers... Însă, cel puţin, asta-i "impresia" la primul contact cu i/realitatea: că cineva-l împinge de jos, ori cineva trage de sus, ori cineva pus pe şotii îl determină să creadă (să fie sigur?) că adevăratul e cel care s-a înălţat, că falsul a rămas pe canapeaua şleampătă, cu c ...

Îmi pare rău că am să las/ Singurătatea fără mine cum am lăsat atâtea clipe/ praf şi cu inima la gât... s-au bucurat când au văzut/ cum se înalţă din stamine şi din pistiluri aşteptare/ de timp frumos, de timp urât! Ea nu ştia, eu nu ştiam/ cum face inima la vale, cum face inima când pierde/ din sângerosul ei câştig... ne-am dus pe dealuri să aflăm,/ din orizonturi catedrale, cum ne numim Singurătate,/ cum suntem totul şi nimic! Era să uit ce vreau să spun:/ eu t ...