Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Orașul pe care-l hulim... sub tichia aroganței noastre
Joi, 31 Octombrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Mărturisesc cinstit, am stat o vreme în cumpănă, nehotărâtă care ar fi cel mai potrivit titlu pentru editorialul meu: "Orașul pe care-l hulim" ori "Tichia aroganței noastre". Poate chiar o împletire a celor două: Orașul pe care-l hulim când tichia aroganței ne cade pe ochi... Înainte de a trece la subiectul care mă arde, vreau să spun din start că nu cred în glorificarea gratuită a nimic și a nimănui. Dar o recunoaștere a meritelor, a punctelor forte, a potențialului, ar ...
* Trăiesc sentimentul mistic și eufemistic al ființei vădit indignate, și nu mi-e ușor nici mie. Cum, Doamne iartă-mă, să plagiezi și în campania electorală, după ce, nu cu mult timp în urmă, fost-ai bănuit de aceeași apucătură?! Potrivit publicației G4Media, fiica unui catindat la președinția României este acuzată că a copiat discursul nepoatei lui Donald Trump. Fata lu' catindatu' cu pricina i-a făcut o prezentare tatălui dumneaei la o emisiune electorală difuzată ...
Noaptea, când crezi că Dumnezeu presară o ţâră de linişte peste triumful tragic al nesimţirii şi iresponsabilităţii, când chiar zici în şoaptă vro câteva cuvinte de mulţumire către Panteonul geto-dacic, în care, pasămite, duhul lui Zalmoxis stă neclintit şi încă răbdător în iureşul harababurii şi ticăloşiei cestui prezent imund, începe atacul. Atacul câinilor vagabonzi, atacul câinilor de curte, atacul câinilor de sufragerie, de dormitor, de bucătărie, de iat ...
OMUL CU DOUĂ MOLDOVE (catharsis cu poetul Corneliu Antoniu în ziuă de naștere)
Joi, 31 Octombrie 2024 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Moto: "nu-l mai plângeţi pe acela/ care vecinic singur nu-i,plângeţi-l pe cel ce n-are/ Moartea şi Moldova lui"(Cezar Ivănescu) Am două Moldove... şi-s cel mai bogat/ în viaţă şi-n moarte, am satul în suflet, am sufletu-n sat.../ şi sfinte mi-s toate: şi gândul, şi visul, şi paşii, şi tot/ ce am şi mă-ndeamnă să caut (la sudul Moldovei de nord)/ cărarea spre toamnă, să caut (la nordul Moldovei de sud)/ cărarea s ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 31 octombrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Frunzei, Tecuci și Calea Prutului. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251, în comunele Schela și Cudalbi, iar pe DN 25, la Piscu și Hanu Conachi. Pe DN 26, radare se vor afla la Tulucești și Frumușița, iar pe DE 581, un radar ...
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi în mare parte acoperit. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 19 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 7 grade Celsius. Există 7 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 6 de kilometri pe oră. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 767 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va ajunge la 73 la sută. (Informaţii preluate din sur ...
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Între metaforă şi simbol", a sculptorului Dan Covătaru.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția "Salonul de toamnă al artiștilor plastici din Galați".Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: "Mozaic tehnic", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Moldovei".Casa Artelor - Expoziția "Expo Alumni”, a absolvenților Secției de Pictură a Facultății de Arte din Galați.Casa Memori ...
1705 - Se naşte Papa CLEMENT al XIV-lea [GIOVANI VICENZIO ANTONIO GANGANELLI] (m. 1774). În timpul pontificatului său (1767-1774), a fost desfiinţat Ordinul Iezuiţilor (în 1773).1862 - Se constituie, printr-un decret semnat de domnitorul Al.I. Cuza, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, prin unificarea celor două direcţii, din Bucureşti şi Iaşi.1881 - Se naşte EUGEN LOVINESCU (m. 1943), critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, director de reviste, conducător al cenacl ...
Astăzi, 31 octombrie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: bulevardul Siderurgiștilor, între strada Gheorghe Asachi (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Ioan”) și strada 1 Decembrie 1918 (General); strada Traian, între strada Alexandru Măcelaru și strada Tecuci (Piața Centrală); strada 1 Decembrie 1918, strada Traian Vuia, bulevardul Henri Coandă; strada Basarabiei, între strada Traian și ...
BerbecVeți fi tentați să vă păstrați gândurile pentru voi și să vă retrageți, mai ales dacă vă simțiți nesiguri.TaurLărgirea orizonturilor și creșterea intuiției duc la sclipiri de perspectivă și descoperiri incitante.GemeniMunca de rutină și concentrarea sunt perturbate, deoarece atenția vă este distrasă cu ușurință.RacEste posibil să simțiți o lipsă de sprijin din partea altor persoane.LeuVă doriți pasiune în viața de cuplu, dar și o legătură mai profund ...