Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Astăzi, 27 august, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Basarabiei/strada Traian (Baia Comunală); strada Traian, de la Baia Comunală până în Bariera Traian – Covrigărie; bulevardul George Coșbuc între strada Brăilei și bulevardul Marea Unire; strada Domnească, între strada Brăilei și strada Cezar; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; strada Gheorghe Doja, î ...
Mi s-a dat şansa/norocul de a le vedea o dată, numai o dată, pe luciul unui lac uriaş, în mijlocul unei păduri din mijlocul unui oraş din mijlocul unui continent din mijlocul unui pământ... din marginea unei galaxii! Erau multe, foarte multe! Negre şi albe! Într-o tăcere desăvârşită! Aşa, ca într-un ritual al dumnezeirei pe cale de dispariţie! Aşa, ca într-o procesiune a ultimului miracol existenţial! Aşa, cum numai singurele fiinţe ale candorii universale (mai) ştiu să ...
Ne/aşteptat... se-nclină, se-ndoaie şi se strâmbăcorect, pe ne/simţite şi până la oprire,îşi pierde răsuflarea, se-ngroapă-n Sine, tandru,anticipând Latenţa din care-o să-(şi) inspirealt Început... şi altă (parcă aceeaşi) goanăspre-afară, unde-ntruna-ncolţeşte Ne/Sfârşitulşi unde se frământă triumful Amăgirii,sub Semnul unui Unu... (zis nenea Mucalitul!)Ne/sinchisit... porneşte-(n) Ideea că (se) suie,pogoară, stă, clamează, scrâşneşte, râde, plângepe um ...
Astăzi, cerul este senin, fără niciun nor, o zi frumoasă de final de vară. Temperaturile sunt în creştere, cu minima nopţii atingând 16 grade Celsius şi maxima zilei urcând până la 28 de grade Celsius. Vântul va sufla moderat dinspre sud şi sud-vest, cu 3-7 km la oră şi intensificări în rafale până la 16 km la oră. Umiditatea relativă urcă până la 77 la sută, iar presiunea atmosferică, în creştere, se va situa în jurul valorii de 762 mm coloană de mercur. ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor vor fi la datorie şi săptămâna aceasta.
Astăzi, 27 august, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian și Brăilei.
În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Independența și Tudor Vladimirescu, iar pe DJ 251, la Schela și Pechea. Pe DE 581 un radar va fi prezent la ...
Ce ne-au pregătit astrele pentru astăzi, 27 august
Miercuri, 27 August 2025 00:00 | Publicat în HOROSCOP
Fecioară Discuțiile tensionate cu familia despre cheltuielile tale sunt inevitabile. Stabileşte limite clare! Balanță Muncești cu determinare pentru a finaliza proiectele începute. Scorpion Planurile tale suferă amânări de ultim moment, dar rămâi calm. Săgetător Te concentrezi asupra echilibrului în dieta și rutina zilnică. Eşti cumpătat pentru propria bunăstare. Capricorn Cheltuielile neașteptate te împing spre un împrumut, dar ai alături o persoană ...
Două palme și-un cuțit, mai ieftine ca divorțul
Miercuri, 27 August 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Când bărbatul dă cu pumnul, femeia scoate cuțitul. Titram așa, recent, un articol, din nefericire nici primul, nici singurul, în care descriam o realitate inacceptabil de frecreventă în familia românească. Din păcate, în ”regatul” cuțitarilor, așa cum nefericit și-a adjudecat reputația Galațiul, nu sunt excepționale cazurile de violență extremă născute din gelozie, alcool sau ”castrarea” partenerului/ei, devenit frustrat/ă și inutil/ă. O chestiune de viață și ...
Umberto Peco a fost văzut în Germania
Miercuri, 27 August 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ieri, a apărut în presă știrea că au fost afișate rezultatele finale la examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă. Vestea m-a emoționat. De ce? Încă îmi sunt neclare motivele, însă înclin să cred că este una dintre rarele ironii gazetărești subtile și involuntare, care face trimitere la una dintre cele mai profunde personalități pe care ni le-a dat PSD-ul. Da, ați ghicit, este vorba despre inefabilul Marcel Ciolacu, cel care a făcut din diploma sa de bacalaureat un fe ...
Camion plin cu azotat de amoniu, accident mortal după o defecțiune tehnică
Marți, 26 August 2025 23:07 | Publicat în EVENIMENT
Un șofer a murit și un altul este în stare critică în urma unui teribil accident rutier petrecut în această seară pe DE 85, în localitatea Domnești, în județul Vrancea.
Un tir înmatriculat în Galați, plin cu azotat de amoniu, a derapat pe șosea după ce un cauciuc ar fi explodat, iar șoferul nu a mai putut controla direcția. Vehiculul scăpat de sub control a ajuns pe contrasens, unde a lovit frontal un alt tir, condus de un ucrainean.
În urma impactului devastator, ambii ș ...
Depreciere modestă a leului influențată de scena politică franceză
Marți, 26 August 2025 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Decizia – surpriză a premierului francez François Bayrou de a solicita pentru luna septembrie un vot de încredere din partea Adunării Naționale, a afectat negativ atât euro cât și monedele de la marginea zonei, inclusiv leul.
Cursul monedei unice a crescut marginal de la 5,0539 lei, minimul ultimelor două luni, la 5,0552 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau între 5,053 și 5,056 lei.
Leul s-a depreciat față de euro, de la începutul anului, cu 1,6%, findcă singura monedă ...

