Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Remember. Johannes Fibiger (1867-1928)

Joi, 30 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în MAGAZIN

Remember. Johannes Fibiger (1867-1928)
Medicul danez Johannes Fibiger s-a născut pe 23 aprilie 1867, la Silkeborg, Midtjylland. A descoperit microorganismul Spiroptera carcinoma, agentul cauzator al cancerului, descoperire pentru care, în 1926, i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină. A studiat la Berlin, apoi la Universitatea din Copenhaga, obținând doctoratul în cercetare, iar din 1895 a fost profesor în cadrul acestei prestigioase universități. Studiind tuberculoza la șobolanii de laborator, Fibiger a ...

SĂGEATA NESIMȚITULUI ION

Joi, 30 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia

SĂGEATA NESIMȚITULUI ION
Uite-aşa îmi trece prin cap o săgeată! Dar nu orice fel de săgeată, ci una unică, specială, deosebită de cele muiate în curara, în flăcări, în tescovină, în apă de unde cântă broasca, în fântâni cu gura în jos, în carotida lunii, în ochiul strâmb al ciclopului nenorocit! Nu, nici vorbă! Îmi trece prin cap o săgeată descântată în polen, dar nu în polen de mătrăgună, de holeră, de ochiul-boului, de coada-vacii, de pălăria-şarpelui! Nu, nici vorbă! O săgea ...

AMINTIRI dintr-a VII-a (din drag şi din gard)

Joi, 30 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA

AMINTIRI dintr-a VII-a (din drag şi din gard)
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"Este superbă femeia pe care am aşteptat-o ne/răbdător, ziua şi noaptea, şi am visat-o continuu, îmbrăcată frumos, ca o elevă din clasa a şaptea, cea mai bună la scriere şi la citire, cea mai harnică la mersul pe sus şi pe jos! Cred că era într-o recreaţie, după lecţia de limba şi literatura română, când i-am dat din gard o floare de liliac şi am vrut s-o sfărâm în braţe până în clasa următoare, însă m-a re ...

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Joi, 30 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în UTILE

Unde acționează astăzi Poliția Locală
Astăzi, 30 ianuarie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: bulevardul Siderurgiștilor, între strada Gheorghe Asachi (Spitalul de Copii) și strada 1 Decembrie 1918 (General); strada Traian, între strada Alexandru Măcelaru și strada Tecuci (Piața Centrală); strada 1 Decembrie 1918, strada Traian Vuia şi bulevardul Henri Coandă; strada Basarabiei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; strada ...

Unde sunt amplasate radarele

Joi, 30 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în AUTO

Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 30 ianuarie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe bulevardul Galați. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25, la Tudor Vladimirescu și Ivești, iar pe DJ 251, la Smârdan și Pechea. Pe DN 26, radare se vor afla la Tătarca și Stoicani, iar pe DE 581, un radar va fi prezent la Cosmești. ...

S-a întâmplat pe 30 ianuarie

Joi, 30 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în CALENDAR

S-a întâmplat pe 30 ianuarie
1652 - Încetează din viaţă GEORGES de la TOUR (n. 1593), pictor francez.1820 - Englezul Edward Bransfield (1785-1852) a descoperit Antarctica.1882 - Se naşte FRANKLIN DELANO ROOSEVELT (m. 1945), om politic, al 32-lea preşedinte al SUA (1933-1945).1888 - Greva muncitorilor de la Atelierele Căilor Ferate din Galaţi, împotriva condiţiilor grele de lucru şi a abuzurilor săvârşite de conducere, încheiată cu satisfacerea integrală a revendicărilor.1894 - Charles B. King din Detroit, ...

Horoscop 30 ianuarie 2025

Joi, 30 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în HOROSCOP

Horoscop 30 ianuarie 2025
BerbecVi se conturează un plan de afaceri la care vă gândiţi de multă vreme.TaurVă sfătuim să vă ascultați intuiția, pentru a lua decizii corecte.GemeniSunteți apreciat pentru dorința de schimbare şi înnoire.RacEste indicat să nu vă implicaţi în mai multe treburi.LeuPuteţi face planuri de viitor, pentru că aveţi idei excelente.FecioarăPuteţi rezolva o problemă financiară care vă frământă de multă vreme.BalanţăAzi, reuşiţi să faceţi faţă cu succes tuturor ac ...

Meteo 30 ianuarie 2025

Joi, 30 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în UTILE

Meteo 30 ianuarie 2025
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi în mare parte acoperit. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 12 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 6 grade Celsius. Există 9 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 8 kilometri pe oră. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 765 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va ajunge la 90 la sută. (Informaţii preluate din surse ...

Carnet cultural 30 ianuarie 2025

Joi, 30 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în CULTURA

Carnet cultural 30 ianuarie 2025
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Transpuneri sonore", cu lucrări din creaţia lui Ioan Simion Mărculescu.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția de artă plastică "Confluențe în ianuarie".Casa Artelor - Expoziția de artă vizuală "Acest spaţiu nu există", de Andreea Gabriela Tudor.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: "Mozaic tehnic", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Moldovei".Casa Memorială "Costach ...

Spectacol aniversar Mioara Velicu, transmis de TVR

Miercuri, 29 Ianuarie 2025 20:30 | Publicat în TV MANIA

* Gală. La aniversarea a 60 de ani de activitate artistică și 80 de ani de viață, Mioara Velicu, Cetățean de onoare al județului Galați, le-a oferit românilor o gală a excelenței în muzică, alături de invitați speciali. Spectacolul "Hai, Catrină! Mioara Velicu - 80 de ani de viaţă, 60 de ani de cântec", care a avut loc anul trecut, în octombrie, pe scena Sălii Palatului, prezentat de Iuliana Tudor, cu participarea unora dintre cei mai mari artişti ai folclorului românesc, ...
Pagina 643 din 18246