Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Populiștii și extremiștii europeni, la învestirea lui Donald Trump
Ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite, ce va avea loc pe 20 ianuarie, la Washington, va constitui și un prilej de reunire a populiștilor de extremă dreapta din Europa, notează vineri DPA. Nigel Farage, a cărui participare părea incertă după ce Elon Musk, consilier al lui Donald Trump, ceruse înlocuirea sa de la conducerea partidului Reform UK, va fi prezent la ceremonie, a confirmat joi purtătorul său de cuvânt. Lidera extremei drep ...

„Cartea junglei”, la Teatrul de Păpuși din Brăila

Vineri, 17 Ianuarie 2025 13:00 | Publicat în UNDE MERGEM

„Cartea junglei”, la Teatrul de Păpuși din Brăila
Teatrul de Păpuși din Brăila anunţă premiera unui nou spectacol, "Cartea junglei", după binecunoscuta poveste a lui Rudyard Kipling. Primele reprezentaţii cu noua montare vor avea loc sâmbătă, 18 ianuarie, de la ora 17.00, și duminică, 19 ianuarie, de la ora 11.00, la sediul instituţiei brăilene, din strada General Eremia Grigorescu nr. 57.Regia spectacolului este semnată de Laszlo Beres, iar în distribuţie vor fi putea fi urmăriţi actorii: Ștefan Marius Șuta, Demetra Vas ...

Hocheiștii, două jocuri cu Fenestela

Vineri, 17 Ianuarie 2025 12:40 | Publicat în SPORT

Hocheiștii, două jocuri cu Fenestela
HOCHEI. După splendida victorie din orașul de la poalele Tâmpei, 4-3 cu Corona Brașov, hocheiștii gălățeni de la CS Municipal vor disputa, sâmbătă și duminică, alte două partide în deplasare - cu Fenestela 68, pe patinoarul din Sfântu Gheorghe. HANDBAL. În Divizia A de handbal feminin, CSM Galați joacă sâmbătă, în deplasare, cu HC Femina Piatra Neamț, într-un meci din etapa a 13-a.FOTBAL. Unirea Braniștea are programat sâmbătă primul meci amical din actuala campanie ...

Patinoarul, deschis pentru public

Vineri, 17 Ianuarie 2025 12:00 | Publicat în SOCIETATE

Patinoarul, deschis pentru public
Iubitorii de mişcare pe gheaţă sunt așteptați, în acest weekend, la Patinoarul "Dunărea", care va fi deschis pentru public atât sâmbătă, 18 ianuarie, cât şi duminică, 19 ianuarie, în două sesiuni, programate în intervalele orare 16.00 - 17,30 si 18.00 - 19,30. Biletul de intrare pentru o "repriză" de 90 de minute pe gheaţă costă 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii. Închirierea patinelor se poate face la patinoar, contra sumei de 15 lei. ...

107 ani de la Bătălia Galaţilor din 1918

Vineri, 17 Ianuarie 2025 11:40 | Publicat în EVENIMENT

Anul 2025 marchează împlinirea a 107 ani de când aproximativ 3.000 de militari români au apărat oraşul Galaţi de distrugere și ocupare, luptând împotriva unităţilor militare bolşevizate din cadrul Armatei a 6-a rusă, aflate în retragere de pe frontul din Moldova spre Rusia. La ceas aniversar, Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" îi invită pe gălățeni, luni, 20 ianuarie, de la ora 12.00, la Monumentul Apărătorilor oraşului Galaţi, situat la intersecția străzilor Brăile ...

„Anul Eminescu” a debutat (şi) la Galaţi...

Vineri, 17 Ianuarie 2025 11:20 | Publicat în SOCIETATE

...cu o zi înainte de 15 ianuarie, data la care celebrăm în fiecare an Cultura Națională. Pașii Poetului vor fi călcat sau nu pe aleile parcului omonim, unde gălățenii i-au așezat in memoriam inegalabila statuie, însă, fără îndoială, ecourile genialității sale subzistă în conștiința fiecăruia dintre noi, ca însemn al apartenenței și al legitimității. De aceea îi sărbătorim în fiecare an ziua de naștere - summum simbolic al tuturor realizărilor noastre culturale ...

Misiune dificilă pentru gălățeni

Vineri, 17 Ianuarie 2025 11:00 | Publicat în SPORT

Misiune dificilă pentru gălățeni
CSM Galați are de trecut un test dificil în Liga Națională de baschet masculin, în acest weekend. Gălățenii vor juca sâmbătă, de la ora 19.00, în deplasare, pe terenul celor de la Rapid București, echipa-revelație a actualului sezon. Rapidiștii ocupă locul al treilea înaintea rundei, cu 11 victorii obținute în cele 16 partide disputate până acum. Echipa pregătită de Florin Nini vine după victoria de acasă cu CSM Constanța, fiind un moment prielnic de a forța o surpriz ...
Guvernul a aprobat un contingent de 100.000 de noi lucrători străini în România, în 2025, potrivit unui anunț oficial al Executivului. Conform acestuia, Guvernul răspunde unei solicitări venite din partea mediului de afaceri, pe fondul deficitului accentuat al resursei umane. În trimestrul trei din 2024, numărul locurilor de muncă vacante a fost 39.900, în creştere cu 5.400 față de trimestrul anterior, potrivit datelor INS. Cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au ...

A murit regizorul şi scenaristul David Lynch

Vineri, 17 Ianuarie 2025 10:15 | Publicat în MAGAZIN

A murit regizorul şi scenaristul David Lynch
Regizorul şi scenaristul David Lynch, cunoscut pentru serialul „Twin Peaks” şi pentru filme ca „Mulholland Drive” şi „Blue Velvet”, a încetat din viaţă la vârsta de 78 de ani. Potrivit presei internaţionale, familia sa a confirmat decesul joi, 16 ianuarie, într-o postare pe Facebook, în care a scris: „Există un mare gol în lume acum că nu mai este printre noi”. Lynch fusese diagnosticat în 2024 cu emfizem pulmonar, o afecțiune cauzată de fumatul pe termen lung. L ...

Vrei un papagal? Iată ce trebuie să știi despre aceste păsări

Vineri, 17 Ianuarie 2025 10:00 | Publicat în SFATURI

Dacă ești mai toată ziua plecat, îți dorești un animal de companie, dar un câine ar suferi prea mult de singurătate, iar o pisică nu ți se potrivește, poți opta pentru un papagal sau o pereche de asemenea păsări, care-ți pot îmbogăți viața cu giumbușlucurile lor. Atenție, însă! La fel ca majoritatea animalelor, papagalii nu sunt pentru toată lumea, deoarece unele persoane nu se pot obișnui cu zgomotul constant. Un papagal va tăcea doar atunci când doarme. Dacă nu e ...
Pagina 710 din 18264