A fost şi această ediţie a doua a taberei de pictură din satul ardelean Boholţ „un mic Barbizon”, după cum aprecia unul dintre participanţi, pictorul ieşean Mihai Coţovanu, făcând astfel trimitere la „şcoala” de pictură în aer liber, tabăra impresionistă a unui Corot sau Millet, frecventată şi de Grigorescu.Dacă la prima ediţie, anul trecut, pictorii au surprins pe pânză peisajele, acum tabăra s-a dedicat portretului, sublimat, în culori calde, pictând parcă din ...
Ce fel de mare oraş important (al cincilea din ţară, ca populaţie!) suntem, fără o Operă? Tradiţie există, "consumatori" sunt, bani s-ar găsi. Mai lipseşte doar voinţa. Am scris deja că, pe 4 noiembrie 2013, după aplauzele de la premiera spectacolului „Aida”, superproducţie internaţională ale cărei decoruri, semnate de Angelo Sala, de la "Scala" din Milano, abia au încăput în Sala Sporturilor, directorul Teatrului Muzical „Nae Leonard”, Teodor Niţă, lansase o provo ...
* Riccardo Massidda va concura, vineri, în prima semifinală a concursului „Românii au talent”, dar până atunci îl puteţi vedea pe viu, la Galaţi, în spectacolele circului "Acquatico Bellucci" Lumea circului este fascinantă, la fel sunt şi destinele de sub cupola lui. Tocmai de aceea vă vom prezenta, într-un mic serial, poveştile de viaţă ale câtorva dintre artiştii circului "Acquatico Bellucci". Vom începe cu Riccardo Massiddo, semifinalist la „Românii au Talent”. ...
Un miliardar chinez a cumpărat marţi, la Hong Kong, un bol din timpul dinastiei Ming cu suma de 36,05 milioane de dolari (26 milioane euro), stabilind astfel un nou record mondial de preţ pentru porţelanurile chinezeşti, au anunţat reprezentanţii casei de licitaţii Sotheby's, citaţi de AFP. Micuţul bol din porţelan, extrem de rar, este decorat cu motive polimorfe pe un fond alb şi a fost realizat în timpul domniei împăratului Chenghua (1465-1487). Un cocoş roşu, o găină şi ...
Până pe 25 martie, iubitorii de artă din Paris pot admira sculpturile gălăţencei Elena Ilash. Prezentă pentru prima dată în capitala Franţei, Elena Ilash a mai avut până acum expoziţii în Austria, Danemarca, Spania, Macedonia, Slovacia, dar şi în România.Mărturisind că e selectivă în alegerile pe care le face când participă la o manifestare artistică, sculptoriţa crede că în aproape toate locurile în care a expus s-a bucurat de o preţuire a conceptelor pe care le tra ...
La Muzeul de Artă Vizuală se va deschide miercuri, la ora 12,00, expoziţia de pictură-sculptură „Atemporal”, a plasticienilor ieşeni Gabriela şi Sabin Drînceanu. După cum aflăm de la Simona Biriş, şef departament Relaţii Publice în cadrul instituţiei gazdă, Gabriela Drînceanu s-a născut pe 5 mai 1968 la Iaşi şi a absolvit Universitatea de Arte "George Enescu", secţia sculptură. Este membră al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Iaşi, membră a grupului ...
* Gabriela Borcea se ocupă de un meşteşug pe cale de dispariţie Gabriela Borcea este printre puţinele gălăţence care au învăţat în ultimii ani arta de a ţese frumoasa catrinţă, ca parte a costumului tradiţional de la Dunărea de Jos. Ţesutul "l-a furat" de la mama sa, în urmă cu aproape trei decenii. „La noi, în Adam, comuna Bălăbăneşti, până în 1989, încă se mai ţesea. În casa părintească, mama avea război de ţesut. Făcea îndeosebi scoarţe sau lăicere ...
Pe 24 ianuarie, în vreme ce noi ne vom prinde în horă în jurul statuii domnitorului Cuza, românii valoroşi, printre care se află şi şi o gălăţeancă, îşi vor pune ţara pe harta Europei. Rodica Costianu îşi va vernisa o nouă expoziţie în Franţa, firmele româneşti vor fi prezente la Festivalului Internaţional de la Göteborg, ba mai mult, Norvegia va pune „Romania on the Menu”, iar în Ungaria, la Jula, vor răsuna versurile lui Mihai Eminescu. Indiferent că evenimente ...
48 de lucrări de grafică semnate de Cristian Bedivan şi tot atâtea eseuri, purtând semnătura Katiei Nanu, au atras, marţi seara, la Muzeul de Artă Vizuală, iubitori de cultură dornici să nu rateze un eveniment unic. „Cristi Bedivan este o enciclopedie, un bulgăre de aur pe care trebuie să-l descoperi”, a afirmat, la vernisaj, muzeograful Gheorghe Miron, cel care s-a ocupat de realizarea expoziţiei „Jurnal”. „Cristi Bedivan a scris un reportaj cu creionul, pe hârtie, în ...
"Publicul merită ce e mai bun" Fostul preşedinte al Filialei Galaţi a UAP, sculptorul Ioan Murariu Neamţ, este o voce autorizată în materie de artă plastică.„Are o foarte mare importanţă să gândim bine când prezentăm publicului o anumită lucrare”, afirmă, pe bună dreptate, domnul Murariu. „Acea lucrare trebuie să fie bine gândită, cântărită, nu aşa cum era un obicei la câţiva dintre colegii noştri, o făceau într-o noapte şi a doua zi dimineaţă o aduceau l ...
Pagina 32 din 37