Beţia la volan are urmări dureroase

Beţia la volan are urmări dureroase
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Patru persoane au fost rănite în urma a două evenimente rutiere petrecute pe drumurile din Galaţi, după ce şoferi afaţi sub influenţa alcoolului au încălcat regulile de conducere preventivă.

Un prim accident s-a petrecut pe raza localităţii Smulţi, unde un şofer de 65 de ani a pierdut controlul volanului într-o curbă la stânga, pe care a luat-o fără a reduce viteza, deşi carosabilul era proaspăt udat de ploaie. Autoturismul a derapat şi a intrat în coliziune cu un cap de pod, o femeie de 63 de ani, pasageră în autoturism, fiind rănită în urma impactului. În timp ce victima era transportată la spital, şoferul era testat de poliţişti, verificare care a arătat că acesta băuse bine înainte. Cu o alcoolemie de 0,75 la mie în aerul expirat, şoferul a fost şi el dus la camera de gardă, fiind acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Tot într-o curbă a făcut trei victime un alt şofer, care a pierdut controlul maşinii pentru că nu a adaptat viteza. S-a întâmplat pe DN 24D, la Cuca, din cauză că cel aflat la volan nu a ţinut cont de faptul că virajul strâns pe care a fost nevoit să îl facă necesita reducerea vitezei de rulare. A pătruns pe contrasens, unde a lovit frontal un alt autoturism, care circula regulamentar. În urma impactului, şoferul acestuia din urmă şi două femei, pasagere în maşină, au fost răniţi şi duşi la spital. Conducătorul auto care a provocat impactul a fost testat, reieşind că avea o alcoolemie de 0,04 la mie în aerul expirat. El este anchetat însă doar pentru pentru vătămarea celor trei persoane care au avut ghinionul să îi iasă în cale.

Citit 2496 ori Ultima modificare Luni, 29 Iunie 2020 17:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.