Depistat fără permis

Depistat fără permis
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Un bărbat, în vârstă de 27 de ani, a fost depistat la volan fără permis. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au oprit în trafic, pe strada Ana Ipătescu, din municipiul Tecuci, un autoturism în care se aflau două persoane. Cu ocazia verificărilor în bazele de date, polițiștii au stabilit că acesta figurează ca având suspendată exercitarea dreptului de a conduce. Totodată, s-a constatat că autoturismul figurează ca fiind radiat din circulație, din data de 7 aprilie 2021. Continuând verificările, polițiștii au stabilit că autoturismul îi aparține celuilalt bărbat, aflat pe bancheta dreapta față, și care i-l încredințase celui depistat la volan pentru a-l conduce. Ca urmare, polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus unei persoane despre care se știe că nu posedă permis de conducere.

Citit 879 ori Ultima modificare Vineri, 23 Aprilie 2021 15:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.