Un șofer, în vârstă de 23 de ani, și pasagerul din mașină au fost depistați cu substanțe interzise. Bărbații au fost opriți în trafic, pe raza comunei Liești şi, întrucât atât conducătorul auto, cât și pasagerul prezentau un comportament suspect, polițiștii au controlat interiorul maşinii. Cu ocazia verificărilor efectuate, oamenii legii au găsit o râșniță tip "grinder", cu urme de fragmente vegetale, două țigări confecționate artizanal și o farfurie pe care se afla o substanță albă cu aspect purverulent. Existând suspiciunea că bărbatul aflat la volan ar fi consumat substanțe interzise, acesta a fost condus la spital, unde a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la canabis și metamfetamină. Ca urmare, polițiștii au întocmit dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Depistat cu substanțe interzise la volan Scris de Beatrice Dumitriu

Mai multe din această categorie: