Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... de frică! Fiindcă asta nu-i dusă des la biserică! Nu-i dusă aproape deloc, vreau să spun! Nu intră-n Lăcaşul sfânt... (aşa se zice, nu?)... decât la câte-o Moarte, la câte-o Nuntă şi la câte-un Botez! Da-n adâncimile Eonului său e infinit mai credincioasă decât habotnicii care beau agheasmă şi mâncă năfurică-n văzul lumii... ş-apoi umblă cu claponul şi rachiul sub haină, cât e ziua de mare sau de mică, deoarece ei n-au de lucru, fiindcă stau/sforăie în Sfânta Grijă şi-n Sfânta Pază a Domnului VMG!...
Cum ziceam, clienţii cestui loc de Amintire şi Uitare deopotrivă conţin câte o doză de frică foarte importantă faţă de Mariţa! Nici unul nu-şi permite s-o ia peste picior, s-o ironizeze, s-o aia, s-o ailaltă, cum obişnuieşte mârlanul afumat, asistat de Partid şi de Stat! Odată, în urmă cu vro câţiva ani, chiar într-o dimineaţă de Întâi Septembrie, taman în ziua de naştere a cârciumăresei, un şmecher artificial, adică o puşlama cu tupeu congenital, a-ncercat să facă „mişto” de Mariţa: „Ce te tot lauzi că eşti Fecioară, fă? hă! hă! hă!”... Derbedeul făcea aluzie la Zodie, dar la modul mitocănesc!... Dar nu a mai apucat să behăiască nici o slovă! Crâşmăreasa a luat un doborâtor de muşte şi l-a altoit pe nemernic... în aplauzele şi râsetele consumatorilor... până când acesta a tulit-o în sens invers intenţiilor sale!...
Mariţa ne serveşte cu lichior de banane şi cu surâs de bacantă! Grigore Papugiu strigă să se facă linişte-n „Cireşica”... şi-ncepe să mă năucească literalmente, să mă surprindă, mai ales că nu-l ştiam şi nici nu-l credeam în stare de Aşa Ceva!
„În trecut e viitorul cel pe care am uitat/ să-l observ, să-l gust, să-l chinui, să-l aud... uite, acum/ e târziu să-l chem încoace, la trăit, la dans, la stat.../ pot să-l chem... şi, dacă vine şi mă-ntreabă de uium?/ ce să-i dau când mi-i prezentul numărat şi foarte scurt?/ când pleoapele-s cortine gata de cel gong final?/ şi când mâine-i fără şanse, plin cu vârf de alt trecut?/ când ascult ultima Parcă hohotind şi în ce hal/ dă din foarfece?... nu-i bine, nu-i mai bine să nu-l chem,/ să mă uit (fără simbrie, fără rost, fără cherem)/ cum îşi dă văzduhul duhul, cum rămâne fără zbor/ şi se umple cu trecutul ultimului viitor?// Nu e bine să-ntorc ceasul pân-ajung la început?/ nu-i mai bine să-ntorc foaia-n timpul primului cuvânt/ şi să strig... numai atuncea aş putea să fiu temut:/ niciodată ieri sau mâine... doar acum „Sînt cel ce Sînt”!?... (Stai să vezi!)
