Motociclist gălățean, spulberat pe ”drumul morții”

Motociclist gălățean, spulberat pe ”drumul morții”
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Considerată cea mai periculoasă arteră din România, DE 85, care face legătura între București și Moldova, a fost scena unui teribil accident rutier, soldat cu rănirea gravă a unui motociclist din Galați. Impactul dintre motorul pilotat de bărbatul în vârstă de 36 de ani și un autoturism la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 52 de ani s-a produs în apropiere de localitatea Sascut, în județul Bacău. Potrivit concluziilor oficiale, cea care ar fi provocat ciocnirea a fost șoferița, care, ieșind dintr-o benzinărie de pe sensul opus celui pe care se deplasa motociclistul, a vrut să întoarcă trecând peste linia continuă. Mașina a acroșat violent motocicleta care venea cu viteză, impactul provocând ruperea în două a vehiculului pe două roți și rănirea extrem de gravă a motociclistului. Bărbatul a fost transportat la Spitalul de Urgență din Bacău, pentru investigații și îngrijiri medicale. Șoferița a fost testată pentru alcoolemie, rezultatul fiind zero. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citit 5688 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 August 2021 12:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.