Parcare în intersecție, la kilometrul „zero” al oraşului, trecută cu vederea

Parcare în intersecție, la kilometrul „zero” al oraşului, trecută cu vederea
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

E drept că orașul suferă la capitolul parcări și oamenii sunt nevoiți de cele mai multe ori să își lase mașinile la bordură, dar sunt nepermis de multe situații în oraș în care puncte nevralgice pe harta riscurilor în trafic sunt trecute cu vederea, chiar dacă pericolele sunt provocate de această abatere ușor de sancționat. Intersecții precum Movilei - Poșta Veche, Radu Negru - Traian și, mai nou, Domnească - Eroilor sunt doar câteva dintre locurile unde ar trebui intervenit de urgență în scopul eliminării parcărilor periculoase. 

Regulile privind oprirea voluntară a mașinilor nu funcționează în Galați, fapt ce poate fi constatat în multe dintre intersecții, semaforizate sau nu, prevăzute cu treceri de pietoni sau nu. Cu atât mai grav este faptul că traficul este obturat și pus în pericol chiar în zone foarte aglomerate și/sau centrale, în vecinătatea unor instituții publice care ar trebui să fie garantul respectării regulilor edilitare. Orice șofer s-a lovit de situația în care s-a chinuit să traverseze vreo intersecție sau chiar a suferit vreun accident din cauză că nu a avut vizibilitate pe motiv de mașini parcate în buza trecerii de pietoni sau chiar în curbe, dar nu oricine se poate "lăuda" că s-a lovit de o astfel de situație în buricul târgului, vizavi de Primărie și Prefectură, pe bătrânele străzi și așa înguste ale centrului vechi.

Situația enervantă și extrem de ilegală ne-a fost semnalată, joi, 18 noiembrie, de o șoferiță care a stat minute în șir la semaforul aflat în intersecția străzilor Eroilor și Domnească, deoarece un distins deținător de limuzină a binevoit să își parcheze mașina lângă semafor, puțin pe trecerea de pietoni. Nu a fost singurul care le-a dat de furcă șoferilor care voiau să iasă în Domnească, deoarece un alt conducător auto își lăsase duba aproape lipită de limuzina cu pricina, obturând vizibilitatea la semafor și posibilitatea șoferilor de a se încadra pe banda lor de mers. "Eu nu mai aveam nicio vizibilitate la semafor și am stat în spatele dubei, crezând că mașina aflată la semafor, un BMW, are șofer și, când va pleca el, plec și eu. Văzând că nu mai pornește de pe loc, am ieșit din spatele dubei, iar mașinile de pe Domnească ce făceau stânga pe Eroilor treceau destul de greu pe lângă mine și restul mașinilor din spatele meu", ne-a spus șoferița, care ne-a oferit și această imagine, mai mult decât elocventă. Ar fi de dorit, poate, în aceste condiții, în care traficul din oraș este mai mult decât sufocat, cei în drept să sancționeze abaterile rutiere și mai ales staționările neregulamentare și să își îndrepte atenția asupra felului în care sunt obturate intersecțiile. Dacă parcările pe trotuare sau în alte locuri interzise nu împiedică întotdeauna traficul de orice natură sau nu creează pericole reale pentru oameni și mașini, staționările precum aceasta pot sta la baza unor evenimente cu totul nedorite și cu consecințe pe termen lung.

Citit 4651 ori Ultima modificare Sâmbătă, 20 Noiembrie 2021 00:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.