Şoferi amendaţi din cauza parcărilor ilegale

Şoferi amendaţi din cauza parcărilor ilegale
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Trei şoferi, cu vârste cuprinse între 19 şi 51 de ani, au fost amendaţi, după ce au fost surprinşi de poliţiştii locali în timp ce staţionau neregulamentar.

Primul şofer intrat în vizorul poliţiştilor a oprit voluntar cu autoturismul pe banda unu de circulație a străzii Regiment 11 Siret, în zona unei societăți comerciale, îngreunând astfel traficul rutier. La cererea îndreptățită a agentului constatator de a se legitima, acesta a refuzat să-și decline identitatea, adresându-i poliţistului cuvinte și expresii jignitoare.

Cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 51 de ani, a fost depistat în timp ce staționa voluntar cu autoturismul pe trotuarul aferent străzii Combinatului, recent reabilitat, încălcând astfel prevederile legale.

Nu a scăpat de amendă nici ultimul şofer de pe "lista abaterilor", în vârstă de 24 de ani, care staționa voluntar cu autoturismul în dreptul unui garaj situat pe strada Nae Leonard, împiedicând astfel ieșirea în trafic a unui alt autoturism.

Celor trei le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale cuprinse între 580 şi 1.790 de lei, plus puncte penalizare.

Citit 2925 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Noiembrie 2021 22:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.