Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" NIȘTE SFINȚI (dosarele XYZ)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

(!) hai să mestecăm nişte lumină,

hai să strângem un mister în dinţi,

hai să dăm năvală în păcate -

noi de asta suntem nişte sfinţi (!)

(!) noi de asta dăm apă la moara

celor însetaţi de ce-i frumos,

celor care merg până la moarte

şi trec apa styxului pe jos (!)

(!) hai să dăm la iarnă doar zăpadă,

hai să dăm la vară numai ploi,

hai să dăm la oameni doar iubire -

noi de asta suntem amândoi (!)

(!) noi de asta suntem împreună -

pentru cei săraci cu duhul sfânt,

pentru cei ce merg până la moarte

şi rămân de-a pururi pe pământ (!)

Citit 7542 ori Ultima modificare Joi, 28 Aprilie 2022 23:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.