Un eveniment rutier petrecut noaptea trecută în centrul Galațiului arată că orele parcurse la școlile de șoferi nu sunt suficient de eficace pentru a face, din cursanți, conducători auto siguri în trafic. O tânără de 18 ani, care abia și-a luat permisul în luna februarie, a reușit ca prin minune să nu facă vreo victimă după ce a ieșit de pe carosabil, a trecut peste trotuar și a urcat scările unui centru de optică medicală. S-a întâmplat pe strada Brăilei, în jurul orei 22.00. Din fericire, nu era nimeni în zona respectivă ca să nimerească în calea mașinii conduse de proaspăta deținătoare de permis, care probabil a încurcat pedalele și a călcat exagerat pe accelerație. "La schimbarea direcției de deplasare către dreapta, de pe o bandă pe cealaltă, ar fi pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a ajuns pe trotuar, unde a acroșat fațada de sticlă a unei societăți comerciale, situate la parterul unui bloc, precum și balustrada metalică aferentă scărilor din zona respectivă", a precizat ag. șef. pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. Polițiștii au constatat că tânăra nu consumase alcool și pentru că nu a făcut nicio victimă, ci doar pagube materiale, au sancționat-o cu trei puncte de penalizare, conform Codului Rutier, și au eliberat mai multe autorizații de reparații pentru stricăciunile pe care le-a produs tânăra, din nepricepere și insuficientă practică
Cu permis de două luni, s-a urcat cu mașina pe scări Scris de Beatrice Dumitriu
Beatrice Dumitriu
Articole recente - Beatrice Dumitriu
Arest preventiv pentru piromanul care și-a bătut nevasta O altfel de școală, alături de jandarmii gălăţeni Fabrica ArcelorMittal Iași, achiziționată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov Planurile lui Ilie Bolojan pentru bugetul pe anul viitor Ce crede premierul despre porecla „Ilie Sărăcie”
Mai multe din această categorie:
3 comentarii
-
postat de MercedesaMiercuri, 12 Aprilie 2023 21:1895.76.59.***"Sa moare copiii mei!"
Cand un conducator auto are doua maini stangi, instructorul si examinatorul trebuiau pusi cam 5 ani la pregatire, sau trasi pe dreapta definitiv.
Iar cei care dau tefaluri de peste 1000 de cm cubi incepatorilor, le uram sa aiba noroc de a se afla ei personal si legiunitorii00 -
postat de Zic si euMiercuri, 12 Aprilie 2023 20:08109.166.133.***Masina a rulat mult pe trotuar. Sigur cel de volan nu era curat la analize si a intrat soferita la penalizare. Masina nu are nici lamai in parbriz.00
-
postat de Omu PăianghenMiercuri, 12 Aprilie 2023 17:255.13.208.***Cam ce viteză trebuie să ai ca să zbori de pe carosabil pe scări?
Sau a încurcat pedalele? S-a "blocat" pedala de accelerație?00

