La volan pe teritoriu românesc, cu permis de ședere fals

La volan pe teritoriu românesc, cu permis de ședere fals
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit, la controlul de frontieră, asupra șoferului unui autocar, un permis de ședere polonez fals.

Descoperirea a fost făcută pe 22 aprilie, în jurul orei 23,10, când, la Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, un bărbat, cu cetățenie română și moldovenească, în vârstă de 27 de ani, șofer al unui autocar înmatriculat în Republica Moldova.

La controlul de frontieră, polițiștii au descoperit asupra persoanei un permis de ședere similar celor eliberate de către autoritățile din Polonia.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul prezentat nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total.

În cauză, oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Citit 101 ori Ultima modificare Joi, 23 Aprilie 2026 22:41

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro