Era cât pe ce să-mi aduc aminte
cărarea strâmbă printre mari lanuri de cicoare
şi volburi şi maci şi alte şi alte cuvinte
minunate din viaţa mea întâmplătoare!
Era cât pe ce să-mi aduc aminte
cum alerg după tine pe cărarea nedreaptă
şi nu te pot ajunge şi nu te pot prinde
şi nu te pot vedea şi nu te pot iubi niciodată!
Era cât pe ce să-mi aduc aminte
fuga ta cu o carte de poezii tocmai până
la marginea cuibarelor sfinte
şi pline cu păsări cântătoare în limba română!
Era cât pe ce să-mi aduc aminte
că totdeauna am vrut să ajungem amândoi,
şi tu ai ajuns mult mai înainte...
Iar eu sunt Santiago, bătrânul lui Hemingway!
