Cristinel Luca

Cristinel Luca

Autoutilitară lovită de trenul Galați - Cluj-Napoca

Miercuri, 04 Ianuarie 2023 15:04 | Publicat în EVENIMENT
O autoutilitară a fost lovită, marți, de trenul IR 1830 Galați - Cluj-Napoca, operat de CFR Călători, pe raza localității sucevene Stroiești, fiind răsturnată pe șosea, informează Suceava News. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Potrivit ISU Suceava, în autoutilitară se aflau două persoane, care, din fericire, nu au necesitat ...

Peste 3.700 de gălățeni, angajați în 11 luni

Miercuri, 04 Ianuarie 2023 06:45 | Publicat în CARIERE
3.748 este numărul gălățenilor care și-au găsit loc de muncă prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați în primele 11 luni ale anului trecut, din care 339 s-au angajat numai în luna noiembrie, informează instituţia gălățeană. Conform statisticilor AJOFM, 1.985 dintre aceste persoane au peste 45 de ani, 815 au vârsta mai mică de 25 ani, 527 au între 35 și 45 de ani, 315 au vârsta cuprinsă între 25 şi 30 ani, iar 106 au vârste în ...

Reîncep întreruperile de curent programate

Marți, 03 Ianuarie 2023 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Prima săptămână a noului an aduce întreruperi programate ale furnizării energiei electrice pentru mai mulți locuitori ai comunei gălățene Smârdan, conform informațiilor de pe site-ul Distribuție Energie Electrică România (DEER) - Sucursala Muntenia Nord. Cele mai multe lucrări sunt în satul Cișmele. Astfel, miercuri, 4 ianuarie, lumina va fi întreruptă, de la 9,00 la 15,00, pe străzile George Coșbuc, Ion Creangă și Liviu Rebreanu și în zona stadionului spre vale. Vineri ...

Aglomerația de Crăciun a „stricat" aerul din Centru

Marți, 03 Ianuarie 2023 12:00 | Publicat în Regional
Conform rezultatelor publicate de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Galați, în Ajunul Crăciunului și de Crăciun, în centru s-a înregistrat cea mai proastă calitate a aerului din tot orașul. Astfel, stația de măsurare din Centru a înregistrat indicele de calitate "rău" în ambele zile menționate, poluantul particule în suspensie (fracția PM10) depășind valoarea-limită zilnică pentru protecția sănătății umane, de 50 µg/mc. Doar două niveluri sunt superioare indic ...

Galațiul, cu 40.000 de locuitori mai puțin ca în 2011

Marți, 03 Ianuarie 2023 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Conform primelor date provizorii pentru Recensământul Populației și Locuințelor, desfășurat anul trecut, populația județului Galați era, la data de 1 decembrie 2021, de 496.892 de locuitori, cu 39.275 mai puțin decât la precedentul recensământ, cel din octombrie 2011. Conform recensămintelor anterioare, Galațiul are cu 122.624 de locuitori mai puțin ca în anul 2002 și cu 144.119 mai puțin ca în 1992. În ultimii 30 de ani, populația județului Galați a fost într-o descre ...

A murit legendarul Pelé. Avea 82 de ani

Joi, 29 Decembrie 2022 21:31 | Publicat în EVENIMENT
Legendarul fotbalist brazilian Pele, pe numele său adevărat Edson Arantes do Nascimento, a murit joi, 29 decembrie, la 82 de ani, a confirmat pentru Associated Press agentul său, Joe Fraga. Pele era internat de ceva timp într-un spital din Sao Paolo, cu numeroase probleme medicale. „Erou național în Brazilia natală, Pele a fost iubit peste tot în lume – de cei foarte săraci, în rândul cărora a crescut, de cei foarte bogați, în ale căror cercuri a ajuns și de absolut oricine ...

Declarația pentru românii cu mai multe locuri de consum, eliminată

Vineri, 30 Decembrie 2022 16:43 | Publicat în EVENIMENT
Obligația clienților casnici care au mai multe locuri de consum de a depune declaraţii privind locul de consum la care beneficiază de preţ plafonat la energie a fost eliminată, în urma unei ordonanțe de urgență adoptate miercuri de Executiv. În consecință, prețul va fi plafonat pentru toate locurile de consum, inclusiv pentru cei care stau în chirie, dacă se încadrează în plafonul de 300 kWh consumați lunar. Potrivit ANRE, rămân în continuare trei categorii de clienți cas ...

90 de ucraineni angajați în Galați, în acest an

Vineri, 30 Decembrie 2022 16:43 | Publicat în EVENIMENT
În dimineața zilei de 29 decembrie, la Inspecția Muncii erau înregistrate 6.593 de contracte active ale cetățenilor ucraineni, din care 5.175 aveau ca dată de început a activității perioada imediat următoare declanșării conflictului din Ucraina, ne-a informat Bogdan Trandafir, inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați. Conform acestuia, 90 dintre aceste contracte de muncă pentru cetățeni ucraineni sunt înregistrate în județul Galați. Cetățenii ucraine ...

China ar putea exporta noi variante de COVID

Joi, 29 Decembrie 2022 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Explozia cazurilor de COVID în China, în contextul în care țara ridică restricțiile, ar putea crea un "potențial teren propice" pentru apariția unor noi variante, avertizează experții în sănătate, relatează Mediafax. China a anunțat săptămâna aceasta că persoanele care călătoresc în țară nu vor mai fi obligate să intre în carantină începând cu 8 ianuarie, aceasta fiind cea mai recentă inversare majoră a restricțiilor severe care au ținut China în mare parte înc ...

Furtună cu grindină în Kuweit

Joi, 29 Decembrie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Kuweit, o țară deșertică, una dintre cele mai călduroase de pe planetă, a fost lovită de o furtună cu grindină. Dacă șoferii au fost derutați să conducă pe șoselele acoperite de zăpadă, mulți localnici s-au entuziasmat și au ieșit din case pentru a se juca cu bulgării. Oamenii de știință privesc fenomenul cu mare îngrijorare și spun că sunt consecințele schimbărilor climatice. „De 15 ani nu am mai văzut o asemenea cantitate de grindină iarna”, a declarat pentru ...
Pagina 218 din 737