Procesator de carne din Galați, amendat și închis temporar

Miercuri, 06 Mai 2026 13:00 | Publicat în ECONOMIE
Un control efectuat de comisarii Gărzii de Mediu Galați la o firmă din domeniul procesării cărnii de pasăre a scos la iveală abateri importante de la legislația de mediu. Conform instituției de control, volumul producției era peste limita legală, activitatea firmei se desfășura fără autorizație de mediu, în condițiile unui volum de producție peste limita legală, nu erau îndeplinite obligațiile de raportare către Fondul pentru mediu, fiind constatate și neconformități p ...

Poza zilei. Demolări în Complexul Francezi

Joi, 30 Aprilie 2026 15:00 | Publicat în EVENIMENT
„Poza zilei” vine și astăzi de la un cititor al ziarului „Viața liberă”, care ne-a transmis imaginea pe care o vedeți, cu următorul mesaj: „V-am citit articolul legat de noul ansamblu rezidențial; am crezut că este vorba despre Complexul Francezi. S-au apucat de demolarea lui”. Îi mulțumim cititorului nostru pentru vigilență și imagine. Potrivit datelor pe care am reușit să le obținem, există o autorizație de demolare a unor construcții din zona Complexului France ...

Operator de deșeuri amendat cu 100.000 de lei

Marți, 24 Martie 2026 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Comisarii Gărzii de Mediu Galați au intervenit în urma unor verificări care au scos la iveală probleme grave în activitatea unui operator din domeniul colectării și transportului deșeurilor. Conform instituției de control, operatorul în cauză își desfășura activitatea pe raza județului Galați fără respectarea unor obligații esențiale. Comisarii au constatat lipsa autorizației de mediu și a evidenței cantităților de deșeuri colectate și valorificate, precum și neîn ...
Demolarea construcției „Libertatea 2000” a fost suspendată de instanță, iar anularea dispoziției de desființare, emisă de Primăria Galați, face obiectul unui proces. Municipalitatea a făcut însă o nouă mutare importantă în războiul contra construcțiilor parazitare pe de Faleza Dunării. A dispus încetarea autorizației și acordului care permiteau desfășurarea activității de alimentație publică și exercitarea activităților comerciale. Practic, a blocat orice fel de ...

Dosar penal pentru un gălățean prins cu mașina neînmatriculată

Marți, 03 Februarie 2026 15:00 | Publicat în AUTO
Un gălățean în vârstă de 30 de ani s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat. Bărbatul a fost oprit pentru control, marți, 2 februarie, de polițiștii din cadrul Secției 1 Galați. În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, oamenii legii au constatat că autoturismul avea autorizația provizorie de circulație expirată. Șoferul auto a fost testat cu aparatul etilotest și cu aparatul pentru depistarea consumului de substanțe psih ...
Belgienii de la Bockhold, proprietarii fostei fabrici de bere Martens din Galați, sunt cei care au început demolarea unor construcții din incinta unității. Autorizația de demolare a fost eliberată pe numele SC Bockhold BV Bocholt Sucursala Galați, înființată de acționarul majoritar belgian în anul 2024 și care are sediul social la adresa fostei fabrici din str. Grigore Ventura nr. 1. Așa cum am mai scris, nu există încă nicio informație oficială cu privire la viitoarea dest ...

Munți de deșeuri depozitate ilegal pe malul Dunării

Marți, 27 Ianuarie 2026 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Aproape două mii de tone de deșeuri pentru care nu există autorizație de mediu au fost depistate la un control al poliției pe platforma unui operator portuar din Galați. Firma care le gestiona, o societate din Brașov, a fost amendată cu 50.000 de lei și este și în centrul unei anchete pentru evaziune fiscală. Controalele care au vizat verificarea legalității activității unor companii cate colectează și prelucrează deșeuri au avut loc la jumătatea acestei luni și au fost f ...

Freon confiscat la frontiera Galați-rutier

Luni, 05 Ianuarie 2026 16:30 | Publicat în Regional
Polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier efectuează cercetări în privinţa unui cetățean turc care transporta un recipient cu freon, deşi nu deţinea autorizaţie de transport pentru astfel de material. În ziua de 3 ianuarie, în jurul orei 1.40, la Galați-rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control un cetățean turc, în vârstă de 52 de ani, la volanul unui ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor și o remorcă. În ba ...

La frontieră, cu articole pirotehnice fără autorizație

Joi, 01 Ianuarie 2026 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Se pare că pregătirile pentru noaptea dintre ani au început mai devreme pentru unii cetățeni care au crezut că pot sfida polițiștii, aducând spre comercializare articole pirotehnice, chiar și fără autorizație. Aceasta este fapta  pentru care un bărbat este acum cercetat de polițiștii de frontieră gălățeni. Așadar, pe 30 decembrie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control pent ...
Oamenii legii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier au descoperit un cetățean român care transporta mai multe articole pirotehnice fără să dețină autorizație. Marţi, 30 decembrie, în jurul orei 22.00, s-a prezentat la Galați-Rutier pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în țară un cetățean român, în vârstă de 22 ani, şofer al unui autoturism înmatriculat în România. La controlul de frontieră, într-un rucsac aflat pe banchet ...
Pagina 1 din 2