* Şansele ca afacerile locale să înflorească sunt minime * Locul de muncă, indiferent care ar fi el, rămâne printre cele mai preţioase lucruri din viaţa unui gălăţean Dacă economia va merge în continuare prost, nici gălăţenii nu prea vor avea unde să muncească. Asta, în condiţiile în care deja multe dintre firmele cunoscute din judeţ se luptă pentru supravieţuire, în insolvenţă, iar piaţa muncii înregistrează deja, cu acte, aproape 19.000 de şomeri. Va dudui sa ...

Galaţiul nu-i supus maşinii

Marți, 25 Februarie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Unul dintre marile necazuri Galaţiului a fost că, indiferent de culoarea politică sau administrativă a celor aflaţi mai sus sau mai jos pe treptele puterii, nu s-a pus nimic în locul a ceea ce s-a pierdut în plan economic. Este o realitate: prăbuşirea sistemului centralizat a fost un dezastru pentru întreprinderile din zona industriei grele din acest colţ de ţară. Dacă mai punem la socoteală şi jaful organizat căruia i-au căzut victime unele dintre societăţi, atunci avem un t ...

Ministrul Finanţelor şi ministrul Economiei au demisionat

Miercuri, 19 Februarie 2014 12:14 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea şi-au înregistrat oficial demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, respectiv ministru al Economiei, la cabinetul prim-ministrului, imediat după discuţia dintre premierul Victor Ponta şi liderul PNL, Crin Antonescu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Antonescu a stat aproximativ jumătate de oră la Guvern, unde a avut o discuţie cu liderul PSD, premierul Victor Ponta. Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că BPN al partidului a st ...
Românii ocupă locul şase în Europa la consumul de bere, cu 90 de litri pe an pe locuitor (o medie de o bere la două zile), însă piaţa este în scădere, după ce în primele opt luni ale anului trecut vânzările s-au redus cu 8 la sută, potrivit asociaţiei Berarii României. Consumul de bere în România a fost în 2012, potrivit unui studiu al Ernst&Young pe baza ultimelor date disponibile, de 90 de litri pe cap de locuitor, plasând România pe locul şase în Europa, peste medi ...

Bine-ar fi să stea pe tuşă!

Miercuri, 22 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Acum, că a trecut anul cu fatidicul număr „13”, tragem speranţe că „14” va fi, după atâţia ani de criză, în sfârşit, un număr ceva mai norocos pentru economia gălăţeană. La urma-urmei, ce mai reprezintă „criza”? A, povestea aceea din 2008? Ca după un tsunami care a lăsat în urmă distrugeri, dar de care, poate, astăzi puţini îşi mai aduc aminte, şi criza economică a pus la pământ mii de firme, zeci de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă, iar ne ...
* "Bani sunt pe piaţă, dar să-i vedem la lucru, în Galaţi", mai apreciază specialistul Pe principiul că „dacă nu te omoară, criza te face mai puternic”, mediul de afaceri gălăţean începe să-şi caute noi căi de dezvoltare. Despre provocările aflate în faţa întreprinzătorilor, în interviul acordat „Vieţii libere” de preşedintele CCIA Galaţi, Ion Mocanu:- Cum mai reuşeşte mediul de afaceri gălăţean să supravieţuiască, au fost măsurile anticriză pe măsu ...

Cine are cel mai mare salariu mediu pe piaţa gălăţeană

Sâmbătă, 04 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Cel mai consistent salariu mediu înregistrat pe piaţa gălăţeană a muncii rămâne, de ani buni, cel din domeniul intermedierilor financiare şi al asigurărilor. Bancherii, angajaţii societăţilor financiare nebancare şi asigurătorii au luat, în medie, 2.343 de lei în 2012, cel mai recent an pentru care Direcţia de Statistică a finalizat analiza datelor. Iată care a fost evoluţia salariului mediu din acest sector: 2.168 lei (în 2008), 2.052 lei (2009), 2.112 lei (2010) şi 2.315 ...
* APDM Galaţi va încerca să convingă Comisia Europeană să aloce 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea porturilor dunărene * Fondurile sunt necesare pentru realizarea unei platforme de transport multimodale între Galaţi, Brăila şi Tulcea * În afară de infrastructura portuară, în calcul este luată şi modernizarea infrastructurii rutiere şi feroviare Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi, împreună cu Ministerul Transporturilor, va prezenta Comisiei E ...
* Cu o cifră de afaceri de 8,8 milioane de lei şi 400 de angajaţi, compania gălăţeană lucrează în lohn pentru marile lanţuri de magazine * Investiţii de cinci milioane de euro pentru o fabrică de confecţii modernă * Costurile cu forţa de muncă şi creşterea preţurilor la utilităţi, frână în dezvoltare Specializată pe producţia de confecţii în sistem lohn, firma gălăţeană Cozamin a devenit una dintre cele mai puternice în domeniu, având colaborări cu toate mar ...
Transportatorii rutieri de mărfuri vor opri luni activitatea, susţinând că "au epuizat toate căile diplomatice" în relaţia cu autorităţile, care nu îşi respectă angajamentele, şi că cea mai recentă "lovitură" din partea Guvernului este creşterea accizelor la carburanţi. "Sătui să tot aştepte respectarea angajamentelor Ministerului Transporturilor în ceea ce priveşte îmbunătăţirea contextului legislativ în care îşi desfăşoară activitatea, transportatorii din toat ...
Pagina 98 din 108