În perioada 15-22 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a desfășurat, în cadrul unei campanii naționale, o serie de controale în stațiile de distribuție a carburanților. S-a verificat respectarea cerințelor minime legale pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor, precum și aspectele privind relațiile de muncă. În ce privește relațiile de muncă, inspectorii ITM Galați au efectuat 22 de controale la benzinării totalizând ...
Zeci de nereguli descoperite în traficul greu din Galați. Alcool la volan și tahografe măsluite
Luni, 25 Iulie 2022 19:00 | Publicat în AUTO
Sute de vehicule destinate transportului de persoane și de marfă au fost verificate în ultima săptămână de polițiștii rutieri din Galați, care au vrut să vadă dacă aceste activități se desfășoară în conformitate cu normativele în vigoare. Cele mai mari amenzi s-au apropiat de 10.000 de lei.
Agenții rutieri au descoperit, în cele șase zile în care au fost prezenți pe drumurile naționale și județene, că traficul "greu" nu prea merge bine, în condițiile în care mult ...
Viteza, băutura și drogurile, „bubele” traficului din Galați. Peste 1.300 de nereguli pe drumurile publice
Luni, 11 Iulie 2022 19:00 | Publicat în AUTO
Peste o sută de șoferi și-au pierdut permisele la Galați în ultima săptămână din cauza unor abateri grave de la regulamentul rutier și alți 15 sunt cercetați penal. Jumătate dintre cei care riscă pușcăria au fost prinși băuți la volan sau conducând sub influența drogurilor.
Polițiștii au consemnat, în total, peste 1.300 de nereguli comise în trafic de conducători auto pe drumurile publice din județul Galați, în perioada 4 -10 iulie, când au acționat cu efective sp ...
Profesoară hărțuită 10 ani pentru că a dezvăluit nereguli la concursuri școlare. Abia CEDO i-a dat dreptate
Marți, 05 Iulie 2022 11:30 | Publicat în EVENIMENT
Cristina Rusu, profesoara de Geografie din Bistrița care a învins statul român la CEDO, este un exemplu de avertizor de integritate hărțuit cu procese și ignorat de autoritățile din domeniu.
Povestea ei este pe cât de tristă pe atât de spectaculoasă: a dezvăluit neregulile de la Olimpiada Națională de Geografie, dar Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și, apoi, Ministerul Educației nu doar că au refuzat să le investigheze, dar s-au întors împotriva Cristinei ...
Nereguli în cabinetele din Ambulatoriul Spitalului Județean Galați. Control al Casei de Asigurări de Sănătate
Sâmbătă, 18 Iunie 2022 08:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Galați a efectuat recent o acțiune de control în Ambulatoriul (Policlinica - n.r.) Spitalului Clinic Județean de Urgență Galați. Verificările, care au vizat specialitățile Cardiologie și Ginecologie, au scos la iveală o serie de nereguli, pentru care au și fost aplicate sancțiuni.
Potrivit legilor în vigoare, consultația de specialitate în asistența medicală din ambulatoriu, pentru specialitățile clinice, se acordă pe baza biletului d ...
Polițiștii au amendat taximetriștii cu licență și pe cei de ocazie
Marți, 24 Mai 2022 20:00 | Publicat în Actual
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au desfășurat o acțiune punctuală, în perioada 20-21 mai, pe raza municipiilor Galaţi și Tecuci, pentru verificarea modului în care se efectuează transportul rutier de persoane sau bunuri, în regim de taxi și în regim de închiriere.
În cadrul acţiunii, au fost constatate 39 de contravenții, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2001 privind transportul public de per ...
De ce a fost anulat votul României la Eurovision: „O neregulă de asemenea amploare este fără precedent”
Vineri, 20 Mai 2022 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a explicat, joi seară, de ce au fost eliminate de la vot cele șase jurii, inclusiv România, acuzând că acestea s-ar fi votat între ele. „O neregulă de o asemenea amploare în ceea ce privește modelul de vot al juriului este fără precedent”, se arată în comunicat.
EBU a arătat că, în cea de-a doua semifinală, patru dintre cele şase jurii au plasat toate celelalte cinci ţări în Top 5, iar patru dintre cele șase au primit c ...
Nereguli descoperite de Camera de Conturi în localitățile din județul Galați
Marți, 26 Aprilie 2022 00:01 | Publicat în ECONOMIE
În anul 2020, Camera de Conturi Galați a avut în aria de competență de control un total de 316 entități ale administrației publice locale, respectiv: 66 ordonatori principali de credite (din care un consiliu județean, două municipii, două orașe și 61 de comune), 233 ordonatori terțiari de credite (majoritatea unități de învățământ: 24 de grădinițe, 108 școli gimnaziale, 23 de licee și nouă colegii), 16 societăți (pe lângă cinci societăți în faliment/ insolvență ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a pus la dispoziție, din data de 7 februarie, un număr de urgență, și anume 0790.219.551, număr care poate fi folosit doar în aplicația WhatsApp, pentru sesizarea neregulilor urgente. Potrivit unui comunicat al celor de la ANPC, la acest număr puteți trimite doar mesaje scrise, dar și imagini care sesizează neregulile cu caracter de urgență în raport cu respectarea drepturilor consumatorilor din întreaga țară. Comi ...
Nereguli descoperite la Transurb de Camera de Conturi
Joi, 13 Ianuarie 2022 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Achiziții de materiale pentru care există bonuri de consum, dar nu au fost identificate în vreo reparație realizată în cadrul societății, avansuri de trezorerie nejustificate în termenul legal, cheltuieli de protocol fără referat de necesitate, acestea sunt doar câteva dintre neregulile descoperite de Camera de Conturi Galați - structură a Curții de Conturi a României - în cadrul unui control desfăşurat la SC Transurb SA Galaţi.
La finele anului trecut, societatea Transurb a ...