Amenzi de un sfert de milion de lei de la Garda de Mediu

Amenzi de un sfert de milion de lei de la Garda de Mediu
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Comisariatul Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat, pe parcursul lunii august, 88 de controale, din care numai 20 au fost planificate. Aceste controale s-au soldat cu 16 sancțiuni contravenționale, din care opt avertismente și opt amenzi totalizând 228.500 de lei. Comisarii gălățeni de mediu au mai decis o suspendare de activitate și o desființare de lucrări. În august, Garda de Mediu Galați a primit 42 de sesizări de cetățeni, subiectele cele mai frecvente fiind deșeurile (12) și biodiversitatea (10).

Garda de Mediu Galați a oferit și două exemple privind controalele efectuate luna trecută: "Am intervenit prompt în urma unei sesizări de poluare a aerului într-o zonă industrială și am dispus măsuri urgente pentru reducerea emisiilor. De asemenea, am aplicat sancțiuni pentru depozitarea neconformă a deșeurilor periculoase, prevenind riscuri semnificative pentru sănătatea publică și mediu. Invităm cetățenii să fie vigilenți și să continue să raporteze orice probleme de mediu pe care le observă. Împreună, putem face Galațiul un loc mai sigur și mai curat pentru toți!".

Citit 959 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Septembrie 2024 21:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.